Măcin. Nebunie în linie dreaptă

motto: decât un marcaj rar și haotic mai bine un haos marcat epic

motto 2: în necunoscut nu te poți pierde

data: 28 mai 2011

personaje: eu…

profilul drumețului

profilul drumețului :)

trasee: toate la un loc și niciunul, nimerite în cale-mi și abandonate fără “milă”

timp: 7 ore

echipament necesar: apă și pălărie de soare, restul sunt mofturi

harta (adaptată, cu menționarea unor trasee marcate întâlnite):

fragment Harta Macin: Greci - Tutuiatu - Calcata - Moroianu

fragment Harta Macin: Greci - Vf. Țuțuiatu - Vf. Călcata - Vf. Moroianu (marcat cu roșu la dus, cu roz la întors)

povestea…

Ideea s-a născut…

Când am trimis un mail pe grupul pinguinilor “ce se întâmplă în week-end?” și Mike îmi răspunde “hai în Măcin!”. Hm… nu se ajunge una-două în Măcin așa că n-ar fi rău. Cum avea loc Atelierul de Alpinism şi Escaladă organizat de AMC sub îndrumarea lui Marian Anghel și ajutorul lui Mike, eu era liberă de program. Zis și făcut, de vineri seară am zbughit-o cu Mike şi Muha spre Galați.

Orice zi bună începe cu ceva dulce

Sâmbătă dimineața pe la 8 eram deja în Greci. Mike a cumpărat niște eclere demențiale de la Cofetăria Angelo (da, fac reclamă!) și abia am reușit să mănânc convinsă fiind de energie pură a dulcelui, după rețeta lui Radu!

Macin. Broasca testoasa

prima broască țestoasă care ne iese în cale

Macin. Cariere de granit și copaci pitici

carierele de granit și copacii-bonsai

Urcăm pe Valea Morsu în Șaua Țuțuiatu unde vom pune corturile. Prima dată mi s-a părut lung și abrupt traseul (adică anul trecut la atelierul de alpinism unde am fost elevă, nu musafir ca acum), însă am simțit că nu-i decât o aruncătură de băț. Eram puțin nerăbdătoare să pornesc la drum în condițiile în care din trei hărți printate nu-i nici una completă sau măcar corectă. După ce am primit sfaturi de peste tot, am pornit la drum cu un singur gând: urc pe Vârful Țuțuiatu (467m, cel care dă și altitudinea maximă a Munților Măcin) și apoi… joaca de-a habar n-am.

Pornesc la drum spre nicăieri, dar spre oriunde

Oamenii au pornit cu treabă spre Cariera 3M, eu spre vârf. M-au oprit însă bujorii la o ședință foto… E emoționant să vezi pe câmp bujori mari așa cum îi știi doar din grădina casei (există diferențe, dar nu și de parfum…). Crângul mirosea tot, iar zumzetul armatelor de insecte răzbătea din toate colțurile. Cu toate acestea nu mă simțeam amenințată: erau destule flori în jur!

Despre bujori puteți citi într-un articol foarte bine documentat și nu uitați: tot ce nu crește în grădină e ocrotit prin lege!

bujori in Macin

bujorii... (Bujorul românesc - Paeonia peregrina var. romanica)

insecte recoltand polen dintr-un bujor

sezonul de recoltat polen

Satul Greci vazut de pe Varful Tutuiatu

satul Greci, printre bujori, de pe Țuțuiatu

carabus auriu (centonia aurata) pe o floare alba de Iarba Fiarelor

cărăbuş auriu (cetonia aurata) pe o floare de Iarba Fiarelor (Vincetoxicum hirundinaria) considerată toxică

un cărăbuş auriu la cules de polen

poziţie de cules polen :)

Muntii Macin. Vârful Tutuiatu

borna de pe vârful Ţuţuiatu (467m)

floare de coada soricelului galbena

floare de coada şoricelului galbenă (Achillea coarctata) de obicei coada şoricelului se întâlneşte în varianta ei albă

De pe Ţuţuiatu am coborât spre Culmea Ghinalţu şi spre vârful cu acelaşi nume care e de multe ori luat ca fiind mai înalt decât Ţuţuiatu. Nici el nu e mic, are 442m, iar aici în Măcin fiecare centimetru contează. Cu toate acestea, privind din multe unghiuri, Vârful Ghinalţu pare cel mai înalt. Acolo am avut ocazia să sperii ditamai vulpea şi chiar dacă eram cu Micuţa în mână tot n-am apucat să fac vreo poză. Dacă mă credeţi bine, dacă nu nu, vă spun însă că era o codană mare şi frumoasă cum rar e dat să vezi. Le plâng de milă găinilor din Greci…

doi nărăvaşi pe un fir de colilie (stipa pennata)

doi nărăvaşi pe un fir de colilie (stipa pennata)

meet the sun @ varful Ghinaltu, Macin

nu m-am putut abţine să nu-mi fac o aşa poză cu Greciul...

De pe vârful Ghinalţu trebuiau să mi se cam termine ideile însă Vârful Călcata îmi făcea cu ochiul din zare. Dincolo de el alte culmi se zăreau la orizont şi am simţit că până acolo voi merge. Nu m-am înşelat. Cum spre Călcata nu mă inspira nici o direcţie, am luat-o la întâmplare la vale cam pe unde bănuiam eu că voi intersecta niscaiva trasee marcate.

flora Macin: floare de lipicioasă - Lychnis viscaria (Viscaria vulgaris)

floare de lipicioasă - Lychnis viscaria (Viscaria vulgaris)

o broască ţestoasă cu musafiri pe cască

o broască ţestoasă cu musafiri pe cască

Marcaje a la Măcin: banda roşie e un marcaj vechi, care urmărea – probabil – linia crestei, banda galbenă… nu ştiu ce-i cu ea. Dacă ştie cineva, abia aştept să aflu. Triunghiul roşu e un traseu actual, cam stufos însă după unele hărţi, formează la un moment dat un triunghi care poate încurca în contextul drumurilor şi potecilor ce brăzdează pădurea.

marcaje fantoma in Macinmarcaje Măcin

drumuri forestiere in Macin

cam aşa au arătat toate porţiunile cu drumuri... păsările cântau de zor, eu mergeam încet şi fără zgomote să nu le tulbur

Aici se face triunghiul galben spre Vârful Călcata, lucru pe care mi l-am amintit de anul trecut de la atelier. Se pare că memoria mea nu uită decât ce nu-i place… TG începe de la intersecţia fără nume şi ţine până pe vârf unde se încheie cu un X :)

Macin: traseu marcat spre Calcatatrasee montane in Macin: TG spre Calcata

Pe-aici au apărut primele semne de pierdut poteca. Merg greşit, dau într-un stufăriş, răzbesc prin el după care îmi vine ideea creaţă şi măreaţă: urmăreşte copacii mari! Cu cât sunt mai mari cu atât sunt tufişurile mai mici. Nu m-am întors până unde am pierdut poteca bună ci am fixat un unghi şi am luat-o de-a dreptul. Am făcut bine căci am dat iar în TG şi am început să simt aventura cum se deschide ca tentaculele unei caracatiţe. Orice direcţie însemna un alt început de aventură, iar asta nu mă speria deloc.

pădure în Macin

prin pădurea verde pasul mi se pierde...

loc de popas

recuperez marcajul, poteca şi dau de un loc "amenajat" de cort, foc şi altele - pesemne motelul căţărătorilor

flora in Macin: Saschiu (Vinca minor)

mă pregătisem dinainte consultând flora din Măcin şi am recunoscut-o imediat: ea e una dintre florile alea! Şi da, e, e saschiul (Vinca minor)

Vârful Călcata

Vârful Călcata scăldat în soare - şi ce soare! Totul începe să ardă...

coada soricelului alba şi galbenă

în care tabără vreţi: albă sau galbenă? Cele două specii de coada şoricelului îşi adjudecă teritoriul...

flori roz de mai in Macin: lipicioasa

culorile sunt vii pe cât soarele arde totul - buchetul de lipicioasă mă atrage ca un magnet

o viespe harnică la cules de polen

o viespe harnică la cules de polen

Mătăciunea (Dracocephalum moldavica)

nu ştiu 100% ce e, înclin spre mătăciunea (Dracocephalum moldavica) după lupte serioase de documentare...

colilie pe Varful Calcata

e incredibil de relaxant să priveşti cum pâlcurile de colilie se unduiesc în vânt...

marcaj pe Vârful Călcata

Vârful Călcata şi X-ul de care vă spuneam... Greciul e la picioarele munţilor, eu nu mă satur de privelişte! Căldura însă nu-mi prieşte aşa de tare, mă trimite mai departe...

fluture Coada Rândunicii

un fluture Coada Rândunicii îmi dă târcoale, îl urmăresc, se aşează pe stâncă unde îl fotografiez în voie. Mă apropii de el şi încet încet îi întind degetul pe care se urcă fără frică... Mă simt măgulită şi un pic mai mult, fericită :)

floare de măceş

trec pe lângă măceşi înfloriţi şi parfumul de trandafiri e foarte puternic, condensat fiind de căldură şi de lipsa vântului...

De pe Călcata o iau la vale pe direcţia Moroianu pe care îl identific la orizont. Ştiu că traseele marcate sunt undeva prin pădure şi nu, nu vreau să merg pe ele. E o încăpăţânare la mijloc, autoritară şi combinată cu sentimentul de libertate pe care îl simt din plin. Genunchiul nu mă doare, provizii am, motivaţie ce să mai zic, iar ziua pare abia la început. Fără să-mi dau măcar mie socoteală, m-am afundat în pădure.

padurea verde in luna mai

pădurea e întunecată, dar incredibil de verde, păsările cântă ca la concert, zumzăie totul în jur, iar un marcaj vechi de bandă roşie apare din senin - nu îl urmez, dar am senzaţia că mergem în acelaşi loc...

pe poteci prin Macin

cobor şi ajung pe firul unei văi unde dau de acelaşi marcaj BR, dar şi de poteca asta lină şi răcoroasă. Pentru că în jur e pădure tânără şi foarte deasă, aleg poteca deşi mă îndepărtează de linia culmilor...

poteca însă, aşa lată cum ea, se îngustează pe verticală - bag un mersul piticului de toată frumuseţea şi îi mulţumesc celui de sus că nu sunt rugi sau măceşi ci doar frasini, carpeni, stejari - fără ace să se înţeleagă mai bine!

Ciumareaua ( Galega officinalis

brusc dau într-o poiană în plin soare şi cu nasul într-o tufă colorată de ciumăreaua (Galega officinalis) în care mii de insecte muncesc de zor

pe acolo am ieşit - n-aş ştii să intru înapoi...

drum în stânga, drum înainte, eu fac dreapta însă pe un alt drum care să mă apropie de Moroianu după orientarea mea rudimentară...

Rușinarița (Orlaya Grandiflora

florile de mai nu se opresc din varietate, de data asta o delicată rușinarița(Orlaya Grandiflora)

pe cât de singură pe aici, pe atât de nesingură mă simt...

Coroniţa ( Lychnis coronaria

din întunericul pădurii o floare de coroniţă caută soarele( Lychnis coronaria)

pădurea cea deasă se termină - nu era loc de ieşit din drum şi nu exagerez deloc - şi aleg evident dreapta. De ce evident? Nu există răspuns, ci doar intuiţie. Am intersectat o serie de marcaje TR, PR, dar am ţinut-o pe-a mea: înainte!

Asparagus officinalis - Umbra Iepurelui (coada-vulpii )

nu e pomul de Crăciun din Măcin ci Umbra Iepurelui (coada-vulpii la mine la ţară), ştiinţific însă e sigur Asparagus officinalis. Florile sunt mici şi albe, iar fructele se văd mai sus...

aglică (Filipendula vulgaris)

o altă floare pe care n-o ratez şi mă bucur că am identificat-o: aglică (Filipendula vulgaris)

Macin. Pe Varful Moroianu II

drumul m-a scos într-o şa între Moroianu I şi II (eu sunt pe II în fotografia asta - punctul extrem al călătoriei mele). Ghinaltu e oarecum locul referinta de unde am plecat şi acolo trebuie să mă întorc. Am hotărât să o fac urmând toate culmile stâncoase chiar dacă asta înseamnă şi puţină nebunie.

Dunărea Veche la orizont

Dunărea Veche la orizont

peisaj de pe Moroianu I

peisaj de pe Moroianu I deja, o mare de păduri se întinde şi parcă nu m-aş încumeta prin ele - de aceea am ales varianta stâncoasă

stânca din Măcin spune povestea Timpului - se macină parcă sub privirile tale şi te simţi ca în faţa unui bătrân înţelept: taci şi asculţi!

constraste...

deditei la maturitate (pulsatilla montana)

dediţei la maturitate (pulsatilla montana) - i-am găsit exact în locul în care i-am văzut anul trecut şi asta m-a emoţionat teribil: e ca şi când muntele te aşteaptă

deditei in Macin

aşa arătau dediţeii anul trecut, în acelaşi loc ca şi acum...

flori roz de mai in Macin: Geranium sanguineum

nu ştiu care îi e numele popular (Geranium sanguineum), dar de când am văzut-o aşa gingaşă şi colorată, am simţit că voi căuta mult şi bine numele ei - aşa a şi fost!

Muntii Macin: principalele varfuri

asta va fi traseul meu de întors prin toate culmile stâncoase chiar dacă presupune multe văi, multe tufişuri, rătăciri... zonele verde aprins înseamnă pădure tânără care trebuie neapărat evitată. Voi reuşi oare?

aici sus pe Moroianu totul e uscat, iarba trosneşte sub talpă ca zăpada, doar florile mai au puţină viaţă cât să-şi arunce în vânt seminţele...

fără prea multe cugetări pornesc la vale... experienţa capătă accente interesante şi introspecţiile sunt pe măsură...

Aventurile unui pitic în țara piticilor

Nu am făcut prea multe poze ca să pot ilustra exact drumul, dar voi încerca scrie pe scurt, cu liniuţă, momentele de neuitat:

– încercam să merg cât mai mult prin poieniţe şi să urmez linia copacilor mari – n-am reuşit mereu şi de multe ori a trebuit să mă strecor printre tulpini ca printre gratii…

– pădurea era plină de urmele porcilor mistreţi care scormoniseră totul, dar care aveau şi ceva potecuţe bune de urmat dacă mergeam ca un pitic…

– unele locuri erau foarte întunecate şi după umezeală şi urme, puteau fi frecventate des de porci aşa că mă îndepărtam de ele chiar dacă simţeam că pierd direcţia de mers

– apropo de direcţie, fiecare pas în dreapta de exemplu era ţinut minte pentru a fi compensat cu unul în stânga

– o poieniţă cu urzici nalte cât mine mi-a venit de hac… m-au înţepat prin haine, dar bine că a urmat o ţesătură deasă de copăcei şi m-au scărpinat ei…

– apa s-a terminat şi când am întâlnit nişte izvoraşe pe fundul văilor am profitat imediat chiar dacă aveam îndoieli că apa ar fi potabilă

– în urcare am dat de o poieniţă cu iarbă înaltă şi bogată în polen ce abia aştepta să se scuture pe mine… cum eram toată transpirată şi muream de cald, polenul s-a lipit imediat de mine, mi-a intrat în ochi, în suflet!

– în zonele cu stânci trebuia să am grijă la şopârlele şi guşterii ieşiţi la soare

– prin iarba erau tot felul de gâze care mai de care mai zgomotoase, dar n-am ţinut cont de nici una. Nici măcar la şerpi nu m-am gândit… (ce bine! că am văzut acum nişte fotografii cu reptilele din Măcin şi sunt o grămadă…)

– m-am întrebat de câteva ori dacă sunt normală făcând asta…

tei pitici in Macin

poieniţă cu urzici, pelin, dar şi tei pitici încărcaţi până la pământ cu viitoarele flori

clopoţel (Campanula rapunculus)

una dintre speciile de clopoţel (Campanula rapunculus)

Macin: Varful Cartalu

penultima redută: Cartalul! Am descățărat câteva stânci folosindu-mă de copaci, dar pe fundul văii am găsit un izvoraș perfect: rece :)

pe firul unei văi laterale am dat de cauciucul ăsta: cum a ajuns aici... greu chiar și de bănuit!

câteva stânci mă ajută să recuperez direcția pe care o cam pierdusem... apoi m-am ridicat pe ele deasupra mojdrenilor(o specie de frasin)

asaltul final asupra Cartalului este acest pic perețel. Îl urc cu o singură grijă: să nu surprind vreo reptilă și să mă sperii...

Muntii Macinului - privelisti de granit

ajung sus și simt că a meritat totul. E încă foarte cald, am terminat din nou apa și cu toate astea am stat la privit vreun sfert de oră sau chiar mai mult...

Nagara (Stipa capillata)

altă ierboșenie pufoasă, doar că puțin creață: nagara (Stipa capillata)

insecte de pe Marte :D

După Cartalu mi-a mai rămas o singură vale de trecut spre Călcata. Aveam deja experiență, nimic nu părea să mă mai sperie, nici când am nimerit într-o armată de bondari și m-am retras pâș-pâș. Nu-mi păsa dacă dau de vreun traseu, dacă merg pe potecă sau de-a dreptul peste câmpuri, prin ierburi cât mine sau prin tufișuri întunecoase. Înaintarea la întâmplare devenise la fel de naturală ca mersul pe potecă.

De pe Călcata aveam marcaj, dar am tăiat prin pădure știind că o să dau în marcaj. Așa s-a și întâmplat. Simțul ăsta al siguranței mă făcea să mă simt al naibii de bine. Când am dat în drumul forestier și știam unde duc ele deja, am simțit un pic de ciudă… se terminase aventura mea. Mă simțeam așa bine, piciorul nu mă durea după atâta mers pe teren neregulat. Așa de bine m-am simțit că am început să alerg. M-a ținut un pic, nu știu de unde mai aveam energie…

Când mă apropiam de șaua dintre Țuțuiatu și Ghinalțu, un miros puternic de cocină și de porc m-a oprit în loc. Am ciulit urechile și am privit în stânga de unde se simțea mai puternic. Printre copaci, 3 porci maronii închis și unul alburiu grohăiau cu râturile prin iarbă: gro-gro și eu am luat-o din loc fără ca măcar să-mi treacă prin minte să fac vreo poză… Știam doar că pot deveni agresivi și am devenit brusc responsabilă. De fapt, așa am fost în tot timpul turei mele. Poate părea nebunesc, dar nebunia e în mine, în ce simt și nicidecum în faptele mele…

Șaua Țuțuiatu

în Șaua Țuțuiatu se văd corturile noastre....

Volbura cantabrica (Convolvulus cantabrica)

Volbura cantabrica (Convolvulus cantabrica) seamănă cu volbura clasică sau rochiţa rândunicii la care tulpina şi frunzele diferă mult ca formă, plus florile care sunt albe

Izvorul Italienilor

stând la corturi la o baie de soare pe pietre aud o voce venind de sus. Era Kya. Cobora împreună cu Alois direct de pe Țuțuiatu. Uite că s-a văzut și treaba asta în Măcin!

soarele apunea, renumitul vânt de Măcin bătea rece, iar eu...

Totul până la stâncă – față în față

A doua zi am mers după trupa cu atelierul în Valea Racova, în locul numit “Grădiniţa” dacă am înţeles eu bine. Eram mulţumită de tura de sâmbătă şi nu simţeam nevoia să mai umblu ci doar să stau, să mă odihnesc şi să privesc strădaniile cursanţilor în ale căţărării. N-am stat chiar degeaba, am urcat şi eu pe cele două manşe. Nu m-am mai căţărat din toamnă şi cum genunchiul mă intriga dacă mai poate sau nu, am vrut neaparat să încerc să aflu. Am urcat slab de tot primul traseu de gradul 4 (Piticot), în sensul că pe la mijloc mă blocasem fără a ştii ce să mai fac – parcă îmi dispăruseră ideile şi scopul pentru care mă aflam acolo sus… Nasol moment.

La următorul traseu însă, de 4+ (Pătrăţel), am urcat bine şi de-a dreptul, fără să ocolesc pasul cheie şi fără să mă folosesc de ancora ce mă ispitea teribil “pune piciorul pe mine!” şi uite aşa am refăcut zidul unei încrederi puţin cam zdruncinate…

câmpuri verzi

în final, doar câmpuri verzi în drum spre casă...

______________________________
Alte legături:

Albumul foto cu şi mai multe fotografii explicate: 7 ore de bălăureală solitară prin Măcin.

Jurnalul Kyei cu tura lor de bicicletă prin Măcin în caz că vă interesează (după ce îl citiţi s-ar putea să vă placă ideea): Spiţe, broscuţe şi bujori.

25 Comentarii

  • @Mircea: macar o data in viata trebuie! E fascinanta lumea aceea care aminteste de un munte de peste 4000m, dar in acelasi timp se macina incet sub o vegetatie de stepa…

  • Uiiiiiiiii, porci mistreti… brrrr. Am vazut o singura data si mi-a fost de-ajuns, in Fagaras. Numai ca erau vreo 12, cu tot cu pui :))

    Faina tura si superbeeeeeeeee pozele, ca de obicei.

  • @Rux: Eu am vazut de multe ori in padurile de tara si de fiecare data reactia a fost aceeasi: ruuuuuuuun! Asta pentru ca ne-a si alergat odata o scroafa numai vreo 20m, dar ne-a ajuns 😀 Nimerisem pe langa barlog si avea purcelusi. De atunci ocoleam zona de departe. Plus ca nu te pui cu un porc flamand poate, pana si cei din cotet aveau niste reactii dubioase din cand in cand…

    @Ioan: Ce-i drept, am simtit si eu o siguranta aproape maxima prin Macin chiar daca uneori pamantul din padure imi arata rascoliri proaspete, poate chiar din aceeasi zi… Daca vedeam porcii pe una dintre vai as fi simtit ceva trepidatii pe la inima 😀 in timp ce fugeam mancand pamantul :)

    Asa cum spui si tu, genul asta de “traseu” e bun de facut doar singur. N-as fi bagat pe nimeni pe acolo, as fi ales drumurile cu siguranta chiar daca mi-ar fi parut rau de culmile alea ocolite… De fapt, nu stiu daca as reface curand acest traseu nici singura ceea ce e adevarat in contextul in care se va face foarte cald si pana la toamna nu prea mai ai ce cauta pe acolo, poate doar cu bicicleta pe drumurile din padure…

  • Am fost de doua ori in luna mai in Macin, dar tot nu m-am saturat – mai ales dupa ce am citit varianta ta de aventura prin acele locuri (pe care, daca as fi ajuns singur pe-acolo, cu siguranta as fi abordat-o si eu!)

    Mi se pare un mare avantaj faptul ca te poti simti asa in siguranta in acesti munti – nu exista animale prea periculoase (pana si mistretii prefera sa evite omul), vipere cica sunt, dar nu stiu pe unde ca la cate stanci am atins n-am vazut niciuna… Si oricum, distantele pana in vale sunt scurte, poti oricand sa te retragi din traseu – daca ai loc printre ”gratiile” naturale. Sunt multe avantaje pe care muntii mai mari nu le au (ceea ce nu inseamna ca aici nimic rau nu se poate intampla).

    M-as duce acolo chiar si pentru ideea de a dormi in padure singur – ceea ce pe munti unde sunt carnivore nu e prea atragator (trebuie sa o fac si pe asta oricum).

    Iti doresc sa te bucuri cat mai mult de ”nebunia din suflet”, in acelasi mod responsabil de pana acum :) Mi-as dori sa fie mai multe fete asa, capabile sa se descurce dar si sa simta in felul asta. Dar nu prea multe :)) Una e de-ajuns :)

  • Un fotoreportaj excelent. Am parcus, cu ochii, potecile de munte parcurse de voi. Mi s-a făcut dor de drumeţie. Muntele rămâne întotdeauna aproape de suflet şi, chiar dacă mă face să mă simt insignifiant, aşa cum spuneam într-o poezie mai veche, îmi demonstrează şi că măreţia există, nu trebuie construită. Gânduri bune, felicitări pentru postare!

  • O adevarata lectie de geografie si biologie…Asa ar trebui sa se editeze un manual complex pentru copii. Ei ar trebui sa simta o placere cand citesc, nu doar din obligatia impusa de programa scolara sa o faca…
    Felicitari! Transmiti din ce in ce mai bine si mai multe…

  • @Cristian: Ma bucur ca ti-a placut si m-ai insotit in calatoria mea. Vor mai fi si altele, mereu surprinzatoare pentru mine si sper ca si pentru voi, cei care ma cititi.

    @Nico: Ce-i drept, am muncit un pic la jurnal. O zi intreaga am stat sa caut plantele, sa confrunt mai multe sursele, sa examinez harti. Asa am simtit ca trebuie sa fac, ca un fel de datorie nescrisa pe care n-o poti trece insa cu vederea. Mi-a facut si mare placere totodata cu toate ca imi doream sa apas mai repede butonul de “Publish”…

    Sper sa fie de folos si altora sau macar sa le deschida apetitul pentru natura asa cum merita natura sa-l avem. Chiar si mergand la un simplu gratar sau in parc putem observa copacii, florile, pasarile din jurul nostru si putem invata despre ele. E lumea in care traim, mult mai frumoasa si mai interesanta decat cea la care ne limitam: casa-serviciu-oras-casa…

  • Superba povestirea, de poze nici nu mai vorbesc.
    Sigur nu esti vreo urmasa din partea lui Calistrat Hogas? Chiar daca el era de pe alte plaiuri (moldovenesti), regasesc cu placere in povestirile tale, anumite lucruri cu care ne incanta nespus de frumos si maestrul.
    Te felicit pentru postare. Evident, mai astept si altele…

  • Fotografiile sunt superbe, tura f frumoasa despre comentarii ce sa mai zis.Si eu sunt indragostit de zona asta .M-ar interesa de unde as putea face rost de harta aia forestiera, noi facem ture prin padure cu bicileta si ne ratacim constant.
    La mai multe ture!
    Razvan

  • @Cristi: merci, am incercat sa aleg fotografii cat mai interesante si totodata sa nu aleg prea multe – nu s-a putut :)

    @Ioana: da, e locul lor acolo, fac parte din fauna recunoscuta a Macinului.

  • @Geocer: multumesc, mi-as dori sa ajung sa consider statul in oras 5 zile ca fiind “iesirea din aer liber”, dar tot e bine si asa – pe vremea lui Ceaşcă numai duminica era libera, asta când nu era vreo manifestare patriotica…

  • Ce “nebunie” frumoasa! :) Am avut acelasi sentiment ca si @nico, citind.. transmiti din ce in ce mai bine si mai multe… bravo! Iar Macinul, de poveste…

  • F r u m o s !
    Cineva mi-a spus sa nu mai prezint locuri asa de frumoase pentru ca or sa le pierdem.
    Rapunsul meu a fost de genul: Macinul este destul de izolat si departe pentru “turistul de weekend”. Aici va ajunge turistul pasionat de drumetie, munte, natura. Din cauza lui nu-mi fac griji.
    Multam pentru incursiunea virtuala in Macin.

  • @Nicu: Sunt multi cei care asculta, dar putini cei care canta. Asa e si cu locurile frumoase si ceva mai indepartate. Eu nu ma tem si mi-ar placea sa fie tot mai multi cei care vad aceste minunatii, poate li s-ar mai curata sufletul …

  • “dedițeii, muntele care te așteaptă”… minunat :)

    Dumnezeu vorbește însă, când într-un fel, când într-altul… dar omul nu ia seama. (vezi Iov 33:14)

    și… toată creația suspină și așteaptă cu o dorință înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. (Romani 8:19-22)

    Cine are urechi de auzit să audă!

  • TE felicit! Ai surprins foarte frumos, in cuvinte si imagini locurile frumoase care ne inconjoara si spun asta pentru ca eu sunt din Macin. Parcul are 11150 de ha, asa ca ma rog sa vizitezi si celelate locuri, inca nevizitate si sa scrii la fel de frumos despre ele! Daca te pot ajuta cu informatii imi poti scrie pe: danjalea@gmail.com! Iti recomand ca urmatoare vizita sa o faci la Cerna, acolo este si un padoc cu cai, poti face manej, sau un traseu superb prin Parcul National si prin via Vinurilor de MAcin (www.curtearegala.ro )

  • @Andrei: datorita comentariilor de aici, m-am trezit recitind si mi s-a facut dor…

    @neAnonim: un loc ca Macinul te poate pune pe ganduri indiferent daca esti crestin sau ateu. Important e sa-ti asculti gandurile.

    @Dan: multumesc frumos de vizita si invitatie, o sa tin cont de ea, nu se stie niciodata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *