La munte pe asfalt: Cheile Bicazului şi Lacul Roşu

24-25 august 2011

M-am trezit răsfoind printre filele concediului din august (parcă ar fi trecut o grămadă de vreme de-atunci!) şi-am găsit amintirile foto ale unei ture la munte, dar nu pe munte, o tură de asfalt cum îi spun eu şi care mi-a plăcut mult căci erau locuri pe care nu le mai văzusem şi pe care le-am cercetat cât am putut.

După cum spune şi titlul, cu astea două lucruri m-am delectat: Cheile Bicazului, ce pentru mine au o însemnătate sporită dacă le privesc ca pe unul dintre leagănele alpinismului românesc şi Lacul Roşu pe care mi-am dorit să-l văd de când am deschis cartea de geografie: nu-mi păsa mie că e de baraj natural cât cioturile alea de lemne ce mă făceau tare curioasă.

Şi ca să nu credeţi că plimbăreala n-a fost una pe bune, iată câteva argumente:
– locul: Munţii Hăşmaş
– traseu: bandă galbenă de la Lacul Roşu pe toată lungimea Cheilor şi retur (erau şi variante de întors pe sus prin munte)
– drumeţi (binişor) echipaţi: Andrei şi Claudia
– hartă (o găsiţi în albumul foto) alături de indicatoare de trasee în Cheile Bicazului şi alte multe fotografii.

Cum multe de povestit nu sunt, vă invit la o scurtă vorbă cu două-trei fotografii şi bineînţeles cu propunerea de a nu rata cheile şi lacul dacă nu le-aţi văzut încă.

Când am plecat la plimbare era cam multă ceaţă, însă nu ne-am descurajat. Puteam să vedem cheile şi din maşină, dar în realitate aş fi văzut doar eu câte ceva, Andrei fiind ocupat cu condusul. Pe jos, chiar şi pe asfalt, am reuşit să le vedem amândoi şi să ne bucurăm pe deplin de măreţia stâncilor pe care nu o poate atinge comercializarea locului, ci doar se poate lăsa cucerită de bravii și ambițioșii alpinişti.

Muntii Hasmas. Cheile Bicazului. Piatra Altarului

Piatra Altarului

tot ea după ce s-a ridicat ceaţa şi se vede crucea

Mergeam cu ochii după trasee de alpinism, după alpinişti (din păcate nu am văzut nici unul căci era într-o zi de joi), dar fără să uităm de maşinile ce treceau necontenit.

Muntii Hasmas. Cheile Bicazului

cu ochii după trasee... mă luase durerea de gât

Omag Galben (Aconitum anthora)

un alpinist omag galben

Cheile Bicajelului

o punte frumos amenajată pe Cheile Bicăjelului

Şi pentru că am părăsit asfaltul pentru o vreme, am întâlnit flori, răcoare şi puţină linişte.

– gențiene albastre și flori interesante de salvie cleioasă ca o pereche de pantofiori galbeni:
gentiana

– omag galben și violet, ambele plante comune, dar toxice:
Omag Galben (Aconitum anthora) omag violet

Pe chei am mers până când se termină partea stâncoasă, apoi ne-am întors cu mici incursiuni pe Cheile Bicăjelului şi puţin spre ale Cupaşului. Aproape de lac am realizat că deşi foarte light plimbarea nostră a numărat kilometri buni şi ore bune. Meritam un răsfăţ, iar în aşteptarea furtunii, dar și a gulaşului, fripturii, un vin, o cafea, o bere…

“Din prea mult sau prea puţin
Aş mai bea un strop de vin
Şi o ceaşcă de cafea,
Ori mai bună, ori mai rea
Şi-apoi ce-o mai fi, om mai vedea”

Cheile Bicazului. Floare de Colt

răsfăţuri demi-seci sau.. seci - pe ceașcă scrie "floare de colț"

Suhardul Mic din paharul cu vin

Suhardul Mic din paharul meu cu vin

 

A doua zi am mers să vedem Lacul Roşu. Cum te-apropii de lac și treci de zona cu tarabe și cârciumi, ajungi la ponton și la apele verzi de sub munte pe care plutesc bărci şi raţe… mă întristează sa vad bărcile, apoi aflu că doar o mică parte din lac este destinată turiştilor şi e şi îngrădită. Yupii! Mă lua cu rău să-mi imaginez bărcile izbindu-se de buştenii ăia, de nişte simple cioturi în definitiv, dar pentru care am şi acum… o fascinație/fixaţie.

rate pe Lacul Rosu

rațe pe Lacul Roşu

Muntii Hasmas. Lacul Rosu

asta da relaxare

Lacul Rosu

la orele dimineții, în așteptarea turiștilor

verdele Lac Roşu

verdele Lac Roşu

Suhardul Mic şi Lacul Roşu

Suhardul Mic şi Lacul Roşu

9 Comentarii

  • Super. Pe Cheile bicazului mi-am incheiat si eu turuletul romaniei de asta vara 😀
    Lacul rosu ma atrage in mod deosebit..nu ezit niciodata sa ma reintorc si sa-mi savurez cafeluta in barcuta pe lac, la ivirea zorilor.

  • Prima dată am văzut Cheile Bicazului la 6 ani, țin și acum minte cât de impresionat am fost de Piatra Altarului. Le-am revăzut – tot de pe asfalt – în august, am fost la fel de impresionat de măreția pereților și îngustimea trecerii, însă dezgustat de zecile de barăci cu “artizanat” și “suverniruri” și de mașinile parcate “a la BMW”, care mai de care mai prost… E păcat că astfel de mizerii omenești știrbesc frumusețea unui peisaj.

  • La o simpla privire se recunoaste omul de munte, chiar daca isi face drumetia pe asfalt…
    O atitudine care mi-a mers la suflet am intalnit-o in Retezat, acolo unde o mama imi spunea ca si-a adus fiul pentru educatie. Asta m-a impresionat, si este cat se poate de adevarat. Prin drumetiile in natura se poate face educatie !

  • @ganguritu: Multa lume a facut turul Romaniei in vara asta (sau mai bine zis mini-tururi ca la cat sunt drumurile de proaste si cate locuri frumoase de vazut n-ai timp sa ajungi peste tot). Am intalnit o gramada de familii cu masinile pline de bagaje si cu harta la vedere pe bord :)

    Ai mare dreptate in ce priveste educatia la munte. Mi-ar placea ca inspectoratele de invatamant sa sustina si sa incurajeze drumetii organizate de scoala astfel incat si copiii ai caror familii nu sunt obisnuite cu mersul la munte sa guste din frumusetea acestor calatorii din care inevitabil inveti multe lucruri bune.

    @Andrei: recunosc ca si mie mi-au dat un sentiment aiurea, dar eram asa vrajita de pereti ca n-am prea mai avut ochi si pentru oameni si-ale lor…

    @Mali: pai daa, ar fi si culmea sa nu-ti placa!

    @Alex: si noi era sa prindem ceva zapada de august, adica grindina. Pe dealurile dinspre Gheorgheni am vazut santurile de langa sosea pline cu mingiuci de gheata…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *