La Mont-Orford pe chelul Mont-Chauve

noiembrie 2013, Mont-Chauve pe traseul Ruisseau-David, 10km, 3 ore

Mont-Orford. Mont-Chauve

Cum în Quebec orice munte, muntișor, deal, delușor, orice ridicătură din câmpie, orice gâlmă cât de cât are în nume prefixul „mont-”, turele noastre în căutarea munților stau destul de frustrant tocmai la capitolul… munte. Chiar și așa nevoia de a urca ne-a mai scos încă o dată din casă transformându-se în nevoia de mișcare, de natură, de evadare din oraș, de… altceva.

Cât despre experiența montană în sine, vorba mea rămâne: munții ăștia se termină când cei adevărați abia încep.

Ca să explic puțin titlul, chauve (fr.)~chel, fără păr și asociat cu numele unui munte vă face poate să vă gândiți la un gol alpin (via Bucegi, Baiului, Făgăraș, Retezat…). Ei nu, n-a fost chiar așa, sus erau câteva pietre de pe care puteai să vezi de jur-împrejur. Oricum, mare mi-a fost surpriza când ieșind de pe insula Montrealului am observat că toți copacii cheliseră, de unde bag seamă că frigul de care mă plângeam în oraș e încă blând și toamna încă e toamnă dacă frunzele mai atârnă pe crengi…

Mont-Orford

Mont-Orford la orizont

Mont-Orford (o rudă mai pitică din neamul Apalașilor) se zărește de pe autostrada 10 Est – la vedere e chiar Vârful Orford cu vreo 850m și stațiunea de schi.

Dacă data trecută când am făcut traseul Sentier des Cretes am intrat pe la Centrul de servicii, de data asta am făcut un ocol al parcului pe șoseaua 220 pentru a urca pe Mont-Chauve (600m) pe traseul numit Ruisseau-David.

Quebec, route 220

de pe drum

route 220, Quebec

Știi ca e fermă și nu o simplă casă atunci când e prezent și marele „grajd” alături. În lipsa vreunui semn, nu știi ce fel de fermă e (animale, cereale) sau dacă mai e activă…

Ajungem la fața locului (trăiască gps-ul!) pe Chemin de la Sucrerie 34, parcăm mașina și plătim accesul în parc la unul din taxatoarele de metal: scoatem un plic, din plic cele două cupoane – unul rămâne în plic, altul îl păstrăm noi, însemnăm pe ele data și numărul de persoane, adăugăm și banii (6.5$ x 2), reintroducem plicul în taxator și plecăm mai departe că nu-i vreme de stat pe loc: sub zero grrrrraaaade…

Mont-Orford. Mont-Chauve

început de potecă Ruisseau-David, soarele e cu dinți și pădurea fără frunze…

peisaj din Mont-Orford

Eu și El. Altfel: soare, ger, potecă înghețată pe alocuri, nămol în rest…

gheata

dacă pădurea e anostă și goală fără frunze, pozez tot ce are detalii…

Mont-Chauve

Vedere de pe Mont-Chauve spre Varful Orford, cel cu pârtiile de schi.
Un lac în formă de pește și o poză un pic stranie :)

tundra

peisaj de tundră: pădure pitică, mesteceni, pământ acoperit de mușchi și licheni

Mont-Orford hiking trails

pe vârful „chel” e o platformă de lemn unde ar fi fost numai bine de stat la soare dacă nu bătea vântul și nu era atât de frig…

Pe vârf am luat un prânz grăbit, ascunși de vânt între niște arbuști și stânci, însă n-am zăbovit. Cu părere de rău că traseul a fost mult prea scurt pentru gusturile noastre și nici priveliștea nu ne-a tăiat răsuflarea aburindă, am început coborârea pe același traseu. Era o idee să facem o buclă ce înconjura muntele pentru vreo 6km, însă știam ce-i de văzut (nimic nou!) și am renunțat fără a sta prea mult pe gânduri.

La vale ar fi mers o alergare care să taie din plictiseală și să alunge frigul. Nici asta n-a mers – pe la umbră alunecam pe gheață, pe la soare alunecam pe nămol și ne-am mulțumit cu mersul alert.

am mai scris despre muntele ăsta că-i lacustru în sensul că se găsește apă până pe vârf. Iată „lacul codrilor albastru”… înghețat tun.

artar

iaca și-un arțar, unul tare pitic, dar e singurul care mai avea frunze

prin padurile lui Mont-Orford

amenajările își cam au rostul pe dealul ăsta mustind de apă… o pădure trasă la indigo, rar câte un copac ne atrăgea atenția

poveștile continuă pe trunchiurile căzute…

pe varful Mont-Chauve in Mont-Orford

Dacă ați rezistat până la final, iată și cei doi care-au învins frigul și plictiseala că muntele… era deja. De ce râdeam așa cu poftă? De ceva ce doar noi doi și monsieur Chauve știm :D

Dacă unele răutăți vor atinge dragul cuiva pentru aceste locuri, asta e, n-am ce face, când vine vorba de munți nu mă pot abține. Sunt locuri frumoase și în Canada, nu zic ba, însă cele mai multe ieșiri în natură devin sinonime cu sportul, mișcarea, schimbarea aerului de oraș cu unul curat. Munții ăia la care râvnesc eu vin cu trăirile și nu-s deloc puține. Acolo abia te uiți pe unde mergi că-ți fură peisajul privirea, aici mai bine bagi capul în pământ și tragi de tine până simți mușchii lucrând, peisajul oricum se cam repetă. Sentimentele de înălțare, de eliberare, de uimire sau fericire, de răsplată și cunoaștere, sentimentele acelea există și așteaptă ca nebunele să le vină rândul acolo unde munții cresc deasupra pădurii…

11 Comentarii

  • Ptr sentimentele alea mentionate la final facem sacrificii mari dpdv financiar numai sa ne potolim un pic doru’ de munti. Iti inteleg starea si oful, aproape copie la indigo cu ce simt p-aici :) La final ajungi sa te multumesti ca ai iesit un pic din casa…..si-atat.

    Dar mai e un pic pana la intalnirea cu frumosii Carpati 😉

    • Pai punem accentul pe facut sport ca sa indulcim situatia. Eventual iti repeti de cate ori e nevoie cat de buna e miscarea. E drept ca nu mai are sens sa conduci 100km pentru ea, nicidecum 300, desi daca ar exista un munte mai de soi, ai face si 500.

      Carpatii chiar sunt frumosi si nu doar pentru inaltimile de apreciat ca deh Alpii sunt si mai si la capitolul asta, dar si pentru cat sunt de variati, de la un masiv la altul roca difera, vegetatia si ea, crestele. Dintr-o poza oarecare as putea sa-mi dau seama ce munte e. Aici… as putea poza un munte si-as putea spune ca-i oricare….

  • Cum ti-am mai zis, e bine si asa decat deloc!
    Cam asa este aici Masivul Central; cu exceptia unei mici parti din el, unde altitudinea urca pana la 1800, restul sunt dealuri :D.
    In vacanta de iarna vrem si noi sa mergem la munte. Anul asta a fost cam slabut in acest sens, din lipsa de timp, ca aici nu prea merg iesiri de weekend cu mergeau in Ro, asa ca numar zilele pana dupa Craciun :)).

  • exact, lasa parerile de rau ca s buni si astia decat nimic. trust me :) eu as fi vrut anul asta sa trag o fuga la noi la munte, sau la alt munte, sau undeva la cald. da ce pot? deci am zis ca e ultima oara cand fac vizite (hai la mine, hai la tine, impacam si capra si varza) anul viitor nici nu vreau sa aud. daca nu s pe sezlong pe o plaja sau prin vreo insula ma apuca spumele marii.

  • In Kentucky pusesem mult accent pe sport si alergare. Aveam o camera dedicata iar afara erau conditii bune de alergat, copaci multi, aer curat, departe de autostrada. Acum nu-mi vine sa alerg neam, 98% din hoteluri sunt puse pe marile artere, poluare garla, lipsa trotuar….n-am nicio tragere. Daca hotelul are sala mai dau o fuga acolo. La voi e marfa, mai o bicla, mai un parc numa’ bun de-un jogging…te mai scotzi 😀

    Concluzionez ca nu le putem avea pe toate. Dupa atata timp cel mai mult si cel mai mult imi lipsesc iesirile pe munte. Cu restu’ mai merge, le pacalesc in vreun fel….dar nu cand e vorba de munte. Si cum spunea si Larise, weekeduri pe munte ca acasa…hm….nici gand aici :(

    Insa, ma agat de orice, am nevoie de seva aia de bine, mai ales acum cu astenia asta de toamna ce ma tot bantuie :))

  • Referitor la padurea anosta si goala, ce reprezinte acele material de culoare alba parca acoperit de un strat de muschi?
    Este vorba de un fel de piatra sau un fel de crital, sau cum?
    Arata super m-ai facut curioasa nu de alta.

    Iarna trecuta din cele observate de mine se pare ca si la noi au inceput sa construisca diferite poduri pentru diferite trasee prin frumoasa noastra tarisoara.

    • E gheață pur și simplu :) Nu știu însă de ce s-au format pe verticală cristalele…

      Aici toate traseele din parcuri naturale sunt ultra-amenajate. În România se face asta pe traseele foarte umblate și în zone unde există un interes al cabanelor apropiate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *