Dor de apele din munți, Cheile Lapoșului

Cheile-Laposului-01.jpg

Îmi plac nespus apele învolburate de munte; nimic nu-mi pare mai liniștitor ca vuietul asurzitor al apelor izbindu-se de stânci, rostogolindu-se peste praguri și aruncând stropi cristalini peste stâncile pline de mușchi ale malurilor înaintea căderii, deloc catastrofale, în adâncul unei gropi pe care apa și-o sapă cu stăruință tot mai adânc de fiecare dată, doar pentru a-și continua curgerea, aparent liniștită, după botezul încă unei vâltori…

Îmi era dor de munte și de apă, aș fi stat pe un țărm să privesc valuri. Să fie marea? Un lac? Și neapărat munte. Cu cât trec mai mult sfârșituri de săptămână petrecute acasă sau în jurul casei, cu atât dorurile se înmulțesc și devin de-a dreptul pofte. Și aia, și aia, și ailaltă și dacă se poate și est și vest și nord și nord într-un tur de forță. Nu, nu e bine nici așa, să-ți expui așteptările unui număr prea mare de dorințe. Să fie munte, că uneori e musai pentru a se mai putea omul înțelege cu mine, și să fie și ceva apă. Care-i treaba cu apa? Uneori mi-e dor de ea, s-o privesc, s-o ascult, prea puțin s-o ating – aici cei cu zodiacul ar putea să mă suspecteze corect ca stând sub semnul Peștilor.

Și-am pornit spre Cheile Bicazului, rememorând plimbarea de „anul trecut, acu patru ani” și care în realitate a fost acum cinci ani… Trece timpul ca tgv-ul când faci lucruri interesante și ca personalul când nu (măcar să prinzi loc la geam și tot e ceva).

Când: 19 iunie 2016
Unde: Munții Hășmaș
Drumeți: Claudia & Andrei
Traseu: km 29 Cheile Bicazului – triunghi roșu – Cheile Lapoșului – Șaua Cupaș – punct roșu – Culmea Cupaș – cruce roșie – Cheile Cupașului – km 28
Date traseu: 9km, 500m+, 4h, traseu Strava
Cheile-Laposului-harta-r.jpg

Note despre traseu. Intrarea dinspre Cheile Bicazului se face înaintea bornei km 29, în dreptul unei parcări semnalizate și a unor tarabe de suveniruri. Sunt prezente indicatoare, dar intrarea efectivă pe traseu poate fi îngreunată de acareturile și gardul unei proprietăți aparent dezafectate. Ceva probleme cu marcajul mai sunt în Șaua Cupaș la întâlnirea triunghiului roșu cu punctul roșu. Câteva dintre marcajele punct roșu sunt distruse intenționat, mai ales pe sensul de coborâre, cioplite de pe trunchiul copacilor, important e să se coboare în stânga șeii și să se verifice marcajele de pe sensul urcării.

Ploaie pe Lacul Roșu 

După o vreme în care singurul munte urcat a fost Tâmpa și mai mult cu privirea decât cu piciorul, gândul unui traseu adevărat mi-a creat emoție și, în mod ciudat, o abordare calmă, ca și cum ai vrea să te saturi din miros înainte de a năvăli asupra bunătăților. Astfel că am amânat urcarea pe Suhardul Mic până după turul Lacului Roșu, tur pe care nu l-am făcut niciodată complet și care îmi ostoia nevoia aceasta de apă despre care tot am scris.

Din fericire a început ploaia și, locul relativ înțesat de turiști, a devenit pustiu. Tocmai cumpărase Andrei o umbrelă de trekking și primele picături ne-au găsit lângă o bancă – cum nu se poate mai norocoși! Așa am privit și ascultat ploaia căzând peste lac, doi sub o umbrelă, iar timpul n-a mai contat așa cum nu pare să conteze pentru cioturile de molid ce ies fantomatice din verdele apei cu maluri de pământ roșu. Muntele, ciuntit cândva de prăvălitura ce-a format barajul natural și astfel Lacul Roșu, ne păzește neclintit sub tunetele ce stăruie minute bune.

Lacul Rosu Lacul Rosu Lacul Rosu

Nu mi-a părut rău că n-am mai urcat pe Suhard, las pe altădată priveliștea aflată la doar o oră distanță.

Din nou pe poteci prin vuietul Lapoșului

Adevărata emoție s-a declanșat a doua zi când am pornit spre Cheile Lapoșului. Peste noapte plouase, aerul se simțea primenit, dar destul de cald pentru orele dimineții într-o zonă care inspiră răcoare fie și doar prin nume: Cheile Bicazului – pereții înalți umbresc drumul ce șerpuiește încordat urmând malurile ușor domesticite al râului omonim.

Cheile-Bicazului-03.jpg Cheile-Bicazului-04.jpg Cheile-Bicazului-09.jpg

După ce am ezitat o clipă găsind intrarea în traseu (printre niște căsuțe cu destinație incertă și o toaletă în fundul curții, driblând și-un gard), poteca triunghiului roșu și-a arătat neașteptat de repede frumusețea. Umiditatea crescută îmbrăca generos pădurea de conifere cu vegetație și mușchi, fiecare piatră, fiecare trunchi de copac, totul verde ca-ntr-o seră de grădină botanică. Stropi de ploaie încă zăboveau strălucind pe frunzele de Măcriș iepuresc ce împodobeau buturugile, iar vuietul apei se auzea în surdină ca o chemare. Dar mai întâi să dovedim urcarea și să trecem dincolo de firul muchiei ce ne separă de necunoscutul Lapoș.

Nu mai conteneam minunându-mă de tainele pădurii, de orânduirea ei simplă, dar atât de fermecătoare. Astfel de locuri trebuie să inspire poveștile cu spiriduși sau zâne! Ajunsul la învolburatul pârâu a fost însă „pofta ce-am poftit-o”.

Cheile-Laposului-02.jpg Cheile-Laposului-03.jpg Cheile-Laposului-04.jpg

Sub peretele Pietrei Altarului, ca un balaur, se zbate Lapoșul. Câteva lespezi albite de soare îmbie la popas la o clipă distanță de iureșul apelor limpezi. În aval, o cascadă se ascunde vederii, dar ecoul tavanului trădează cei câțiva metri ai căderii. În amonte, sub încrengătura tot mai deasă de arini și aluni, Lapoșul se pierde întortocheat, dansând din piatră în piatră cu aceeași repeziciune hipnotizantă.

Cheile-Laposului-05.jpg

Nu-mi venea să mai plec. Poteca continuă o vreme în preajma apei, iar pașii sunt deseori întrerupți de privirile dornice să aprofundeze: flori care mai de care, înălțimi stâncoase, săritorile pârâului peste stâncile nemodelate îndeajuns.

Mai zăbovim o vreme pe firul cheilor, apoi poteca urcă tot mai mult pe versant și ține dunga culmii depărtându-se de vuietul apei – dar Lapoșul e acolo, tot mai jos, duruie nevăzut în hăul ce se cască la picioarele noastre dintr-un punct de belvedere. Aveam să revenim mai târziu la malurile lui și să ne mai bucurăm o dată de spectacolul învolburat. Apoi, totul se va liniști brusc.

Întâlnim un gard și zarea se deschide brusc. Rămânem în pădure, în stânga gardului, iar în dreapta lui o poiană largă cu câteva fânare îngrădite desfășoară un peisaj neașteptat. E liniște însă, iarba e necosită, doar un petec cultivat cu cartofi dă semne că oamenii au ajuns anul acesta pe aici. Locului îi spune La Șodron, iar deasupra lui tronează un vârf golaș – Colțul Ciurgăului (1231m). Undeva departe, Andrei zărește o turmă de oi. Mergem în liniște, contrastul dintre umbra pădurii și poiana însorită creează și mai multă intimitate drumeției noastre.

Cheile-Laposului-09.jpg Cheile-Laposului-07.jpg Cheile-Laposului-08.jpg

Ieșim din pădure și de data aceasta poiana e păscută, o talangă ne atrage atenția și, în depărtare, o turmă de vaci. Spre acolo ne îndreptăm și noi, spre Șaua Cupaș. Marcajul nu e foarte evident, dar ținem marginea pădurii, trecem prin dreapta unei stânci mai răsărite și găsim un triunghi roșu de confirmare.

Cheile-Laposului-11.jpg

Șaua Cupaș în stânga, prin adâncitura din dreapta jos am urcat

În șa e liniște, două drumuri par să vină din dreapta, dar marcajele lipsesc. O vacă rumegă tolănită lângă un brad căzut ce fumegă. Nici picior de om, dar probabil undeva la umbră sunt doi ochi vigilenți. Ne lăsăm ușor la vale înspre stânga șeii și zărim marcajul pe un trunchi retezat, apoi zărim alte urme de marcaj… cioplit. Trebuie să se plictisească tare mult păstorii dacă ultima distracție e distrugerea marcajului turistic… Apoi, și copacilor doborâți (de vijelii sau de viteji), li se ard buturugile. Atât cât vor să ardă, străjerii nu se lasă ușor duși, rămân muți ca niște soldați înnegriți, ciuntiți, prin pajiștea tăvălită și presărată cu balegi și plante necomestibile de știrigoaie.

Începem coborârea prin poienițe și descoperim încă vreo două marcaje cioplite, urma cercului alb fiind încă puțin vizibilă. Facem un popas binevenit chiar dacă norii se tot adună și par să aducă deja tipicara ploaie de după-amiază. N-aveam s-o mai prindem, coborârea e dreaptă și continuă, iar apropierea de Cheile Bicazului se face tot mai simțită prin zgomotele ce răzbat. În pădure dăm de marcaj cruce roșie ce duce spre Cheile Cupașului și ne îndreptăm spre ele pentru un pic de variație, chiar dacă asta va însemna ceva asfalt pentru revenirea la mașină.

Cheile-Laposului-12.jpg Cheile-Laposului-13.jpg Cheile-Laposului-14.jpg

Cupașul, un alt afluent al Bicazului, năvalnic și el, dar Cheile sale sunt ceva mai modeste și parcă prea repede ieșim la drumul mare. Îmi stăruie în minte frumusețile zilei și le închid tabloul cu stâncăriile ce domină peisajul serpentinelor. Neașteptat de frumos și de intim traseul făcut, cu atât mai mult că n-am întâlnit alți drumeți.

Însă la bâlciul de la Lacul Roșu era toată lumea care ne lipsea și pe care n-am ocolit-o pentru că tot acolo sunt și nemaipomenitele langoși, fără de care nu puteam părăsi zona. Un motiv în plus să mai venim, sunt doar 180km de la Brașov, iar drumul prin secuime e destul de pitoresc… și de curat – nu știu cum fac oamenii ăștia de nu vezi un gunoi pe marginea șoselei, înclin să cred că sunt mai mulți cei care strâng decât cei care aruncă.

Cheile-Bicazului-flori-03.jpg

 

4 Comentarii

  • Foarte frumoase locuri, Claudia! Inca o idee de itinerariu 🙂

    P.S. Ca sa nu dezmint porecla de Gica Contra, si mie imi plac apele de munte la nebunie, chit ca nu sunt o zodie de apa, ba dimpotriva :)).

    • Păi după câteva plimbări ușoare în zonă despre care n-am mai scris că sunt prea „comune”, Cheile Lapoșului au fost de-a dreptul inedite. Doar pe iarnă sunt cam la limită de parcurs, sigur e plină de gheață poteca abruptă ce le însoțește pe versant și câteva traversări simple vara ar pune cu siguranță probleme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *