(C)Raiul garofiţelor. Padina Hotarului şi Valea Crăpăturii

 

munţii n-au hotar,

dar au multe pietre de încercare

 

data: 31 iulie 2011

locul: Piatra Craiului

drumeţi: eu şi Andrei

traseu:

Zărneşti (drumul spre Plaiul Foii) de la indicatorul spre Schitul “Colţul Chiliilor”

+ urcare pe Padina Hotarului pe CA (intersectează PR la aproximativ 75-100m diferenţă de nivel de Vârfu Turnu)

+ coborâre pe PR spre Şaua Crăpăturii

+ coborâre pe BG spre Zărneşti pe Valea Crăpăturii

timpi oficiali de traseu: 2.5-3.5h pentru Zărneşti-Vârful Turnu prin Padina Hotarului și 2-3h pentru Șaua Crăpăturii-Zărnești pe Valea Crăpăturii. Aceşti timpi la urcare pot creşte destul de mult având în vedere că ambele văi sunt de abrupt. Iarna, traseele sunt nerecomandate.

surse de apă: doar la baza traseelor dinspre Zărneşti plus izvorul de sub Acul Crăpăturii, însă nu ştiu sigur dacă are apă şi în perioadele mai secetoase.

harta: am ales o versiune mai veche (dar pe alocuri mult mai exactă ca cele actuale)

fragment harta Piatra Craiului - Padina Hotarului şi Valea Crapaturii

Padina Hotarului şi Valea Crapaturii

 

Tura de duminică a început de fapt sâmbătă noaptea pe când adormeam privind cerul plin de stele prin geamurile maşinii. După tura de bicicletă de la Comana, am lălăit-o puţin pe acasă şi apoi am pornit-o înspre munţi şi spre Cheile Râşnoavei – dormitorul clasic, primitor la orice oră din zi şi din noapte. Ne propusesem să fim dis-de-dimineaţă la poale de munte şi dacă se poate, cât mai odihniţi.

La deal

Ne-am trezit greoi, ne-am mişcat uşurel şi soarele era deja sus când am pornit-o la drum. Am ales varianta intrării pe traseu de la indicatorul spre Schitul “Colţul Chiliilor” chiar dacă nu e marcaj ci un ditamai drum forestier. Eu am chef de poze, Andrei şi mai şi căci tocmai şi-a comandat nişte filtre de pe amazon şi e nerăbdător să le facă proba. Nu ne grăbim, ne-am propus o tură în doi cât mai relaxată.

mă ţin de şotii pe urmele umbrelor

spre Schitul Colţul Chiliilor

drumul ăsta e superb în lumina orei 9 (spre Schitul Colţul Chiliilor)

Piatra Craiului. Turnu. Valea Crapaturii

câmp de flori, cer albastru, munte... Piatra Mică în stânga, Valea Crăpăturii şi Turnu în dreapta

drumeţului îi şade bine cu drumul...

Panta şi soarele ne moleşesc un pic, dar ne intersectăm cu banda albastră (BA) ce duce spre Refugiul Diana şi drumul se croieşte acum mai pe la umbră, printre pâcluri de aluni. Andrei îmi arată Padina Hotarului, o vale abruptă şi umbrită ce urcă drept până sus spre creastă – chiar e declarată ca fiind drumul cel mai scurt de la Zărneşti la Vârful Turnu şi implicit la începutul Creastei Nordice a Craiului.

Piatra Craiului. Şaua, Valea şi Acul Crăpăturii

Şaua, Valea şi Acul Crăpăturii (pe aici vom coborî)

Piatra Craiului. Padina Hotarului

Padina Hotarului - o vale întunecată :D

un nor cu pălărie (photo by Andrei)

Bâjbâim un pic după traseu în sensul că Andrei recunoaşte valea, dar nu găsim marcajul CA, mai mergem o vreme pe BA, dar pentru că ne îndepărtăm vizibil de intrare, ne întoarcem. Cum necum, pe un copac de pe dreapta zărim o tabliţă de CA prinsă lângă indicatorul către schit. Pesemne a căzut de unde îi era locul şi un om bun a pus-o totuşi la vedere. Orientarea ei nu ajută prea mult, dar e clar că pe aici trebuie să căutăm şi plec în recunoaştere pe firul văii. Urc un pic, poteci sunt multe, dar totuşi una se conturează sigur. Când văd în sfârşit marcajul, îl strig pe Andrei şi îl aştept convenabil în compania unor tufişuri de zmeură.

Piatra Craiului. Indicator Schitul Coltul Chiliilor plus cruce albastra spre Padina Hotarului

perpendicular pe direcţia spre Schit începe traseul CR, pe un fir al văii destul de vizibil (by Andrei)

la cules de zmeura

zmeura - o adevărată tentaţie! (by Andrei)

floare de Slabanog (Impatiens noli-tangere)

floare de Slăbănog (Impatiens noli-tangere) - încep să recunosc unele flori peste care tot am dat căutând altele :D

 

Facem o mică pauză şi începem a urca ocrotiţi de umbra plăcută a pădurii. Trebuie să vă spun că şi până acum tot într-o urcare am ţinut-o, iar de acum încolo şi mai abitir! O vreme mai avem parte de zmeură, eu cu greu mă pot abţine să nu culeg chiar şi puţin necoapte, apoi valea se îngustează şi capătă aspect de canion. Pereţi înalţi împăduriţi de o parte şi de alta, poteca fără serpentine şi garnisită bine cu grohotiş, nişte lemne picate de-a curmezişul şi urzici. Multe urzici.

Nu suntem nici singuri, o pereche trecută de prima tinereţe ne ajunge din urmă. Nenea ne spune că a făcut un semn cu sprayul la intrarea în traseu (din câte am înţeles, a scris P.H.) căci e tot mai greu dibuibilă şi astfel, sper eu ca cei ce vin din urmă să o nimerească mai uşor. Nu că aş recomanda neaparat valea asta. E frumoasă, dar trebuie să ştiţi că scoate sufletul din drumeţ. Şi nici scrisul cu sprayul nu-l recomand căci nu puţini abuzează de stânci şi copaci…

pe grohotiş - "un pavaj" mişcător

Piatra Craiului. Traseul Padina Hotarului

şi cam aşa arată, cu mici excepţii, toată Padina Hotarului (by Andrei)

Nu ne prea creşte moralul din moment ce suntem depăşiţi, dar oricum suntem orientaţi pe pozat una-alta. Îmi plac mult turele cu Andrei şi nu neaparat că sunt ture în doi ci pentru cât de multă linişte se creează în jur. De obicei la munte sunt setată pe mersul rapid alternat cu pauze de fotografiat, însă cu Andrei gust din plin calmul plimbării.

Acum însă, plimbarea e un urcuş greu, cu mici zone ce amintesc poate de fostele săritori (în documentaţii mai vechi apar două săritori, una de vreo patru metri, dar care se aborda direct şi alta ocolită prin stânga). Andrei îmi arată geografic una-alta, eu îi spun denumiri de flori, îi mărturisesc de încurajare că şi mie îmi e greu pe aici şi timpul trece îngrozitor de repede, invers proporţional cu altitudinea arătată de GPS.

saritori pe Padina Hotarului

una dintre săritori ce poate pune probleme pe ploaie - cineva a lăsat o cordelină (by Andrei)

Flora montana-alpina - floare de Norocel (Sedum telephium)

floare de Norocel (Sedum telephium)

 

Mult grohotiş combinat cu urzici. Când piciorul alunecă în spate cu tot cu pietrele de sub talpă, sigur se găseşte şi o urzică în cale. Firul îngust al văii nu lasă loc priveliştilor decât înspre albastrul cerului sau înapoi spre fermecătoarea Ţara a Bârsei şi a Măgurei Codlea ce se ridică tot mai mult ca o mogâldeaţă întunecată ce e.

Trecem pe lângă cel puţin una dintre peşteri (cândva vizitabilă, acum cred că e totuşi un aven în care n-ar trebui să intri fără să ştii despre ce e vorba) şi descoperim că încet şi sigur se lasă un nor gri peste munte. Conform prognozei ne aşteptam la el, dar parcă mai voiam şi un pic de soare.

sus e încă senin

Peştera Padina Hotarului

cred că e Peştera Padina Hotarului căci am văzut două astfel de grote, iar aceasta era prima

din marea familie a clopoteilor sau campanulelor - Ciucure (Campanula glomerata)

din marea familie a clopoteilor sau campanulelor - Ciucure (Campanula glomerata)

Garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus callizonus)

şi dau şi peste primele garofiţe, chiar reginele muntelui: Garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus callizonus)

 

stevie de munte sau zapoca (Astrantia major)

o floricică tare interesantă, ştevie de munte (Astrantia major) - am văzut şi variante mai roz sau chiar roşii, dar nu ştiu dacă se găsesc şi în munţii noştri

 

dealurile pitoreşti ale Ţării Bârsei şi Măgura Codlei

dealurile pitoreşti ale Ţării Bârsei şi Măgura Codlei

Pauza de eugenii şi salam de biscuiţi ne revigorează şi bine face căci următoare porţiune e numai grohotiş pe care îl fentăm pe jumătate mergând chiar pe la baza peretelui, apoi urmând asaltul final al jnepenilor.

dacă nu ar fi grohotiş, nu s-ar numi Crai

Garofiţa Pietrei Craiului

Garofiţa Pietrei Craiului - se deosebeşte de alte specii de garofiţe prin modelul concentric de pe petale

Ochiul-boului-de-munte (Aster alpinus)

Ochiul boului de munte (Aster alpinus) - o altă floare care-mi place tare mult

 

Garofiţa albă de stânci sau Barba ungurului (Dianthus spiolius)

tot garofiţe, de data asta: Garofiţa albă de stânci sau Barba ungurului (Dianthus spiolius)

 

Poteca e abruptă, îngustă, jnepenii îndârjiţi lovesc, zgârâie, ne împiedică, dar per ansamblu mie îmi place mult. E ca şi cum ai cotrobăi prin inima muntelui. Floricelele sunt parcă mai colorate şi mai vii, captive între crengile elastice şi puternice ale jnepenilor. Mă trag de crengi şi pentru faptul că mă ţin aşa de bine, ca o coardă, am o şi mai mare admiraţie pentru arbuştii ăştia! Lui Andrei nu cred că i-a plăcut defel, dar ştiam amândoi că după ne aşteaptă traseul ceva mai curat al PR, marcaj de creastă.

printre jnepeni

Zărneştiul vazut de pe creasta

Zărneştiul arată chiar interesant de aici de sus

Până pe Turnu ar mai fi de urcat vreo 75-100 m diferenţă de nivel, dar norul e aproape peste noi, liniştea muntelui e ca de mormânt. Nimic nu mişcă, nici o insectă nu bâzâie, nici o pasăre nu cântă. Vizibilitatea spre creastă se pierde undeva în gri şi pentru că ne-a luat o grămadă de vreme să ajungem până aici, hotărâm să coborâm şi renunţăm la vârf.

Andrei se gândeşte că poate-mi pare rău şi-mi pare, însă nu prea mult. Oricum traseul iniţial gândit de acasă includea mers pe creastă şi coborât pe altă parte, traseu pentru care nu mai era timp. Am mai fost pe Turnu, însă îmi place să existe astfel de momente când să mai şi renunţi şi să o faci împăcat căci nu toate traseele trebuie să ducă pe un vârf, ba chiar e indicat să ne descoperim şi alte motivaţii decât cele… evidente.

La vale

Analizăm zările, ce munţi vedem şi care încotro, la Curmătura e agitaţie multă, Locomotiva cea stâncoasă e tot acolo, pe Piatra Mică urcă un grup tare zgomotos, Prăpăstiile Zărneştilor se văd şi ele, împăduritul Mărţoiu e mare şi negru, iar în depărtări se profilează Postăvaru, Piatra Mare, Ciucaşul, Baiului pe de o parte, Bucegiul sub o perdea de nori jumătate pufoşi, jumătate gri şi Leaota pe de alta.

Piatra Mică

Piatra Mică

Locomotiva

Locomotiva

garofiţă sălbatică sau Dianthus sylvestris

o altă specie de garofiţă: garofiţă sălbatică sau Dianthus sylvestris (nu are "inel" ca cea a Pietrei Craiului, sunt mai mult flori pe o tulpină, dar fără să facă parte din acelaşi receptacul = partea aceea mai groasă, de obicei verde, din care pornesc sepalele, petalele etc)

 

floara Piatra Craiului: garofite

tot ele, de data asta am găsit unele frumos aliniate :)

Piatra Mică, în dreapta jos se văd Prăpăstiile şi Marţoiu
Andrei şi Piatra Mică, în dreapta jos se văd Prăpăstiile şi Mărţoiu

Pe PR avem o porţiune destul de mare de descăţărat, tare faină, cablurile ajută şi astfel deşi un pic expus, traseul e sigur. Grohotiş puţin şi aş coborî aşa tot muntele dacă s-ar putea. Mai picură câteodată, dar ploaia nu pare să fie hotărâtă. Ne întâlnim cu nişte israelieni şi cu alte grupuri de drumeţi nesperiaţi de prognoză.

no comment :D

Partea frumoasă se termină repede, ajungem în Şaua Curmăturii, apoi în cea a Crăpăturii. O mică pauză de admirat privelişti, o poză două şi pornim pe BG marcajul Văii Crăpăturii. Valea e un pic mai blândă ca Padina Hotarului în sensul că mai există serpentine şi zone fără grohotiş. Trecem pe sub Acul Crăpăturii, izvoraşul iese sursurând dintre pietrele albe de calcar şi dispare repede sub altele, peretele arată destul de impunător şi nu-mi imaginez cum şi pe unde se poate căţăra. Cu toate astea, pentru alpinişti sunt cel puţin cinci trasee deschise acolo.

Acul Crapaturii

m-am chinuit să bag tot Acul în poză - peretele e impresionat şi privit de sub pare mult surplomblat...

Mai jos de Ac facem pauza de prânz. Mă îmbrac căci norul lăsat peste munte aduce şi frigul cu el. Îmi e clar că nu mai iese soarele azi peste Crai, deşi peste dealurile Bârsei se zăresc insule de lumină caldă. Încep să mă doară tălpile de la atâta grohotiş, mai ales că le aveam deja “rănite” de la biclă (nu ştiu exact care e explicaţia, probabil stau încordată când pedalez, dar oasele labei piciorului mă dor cumplit după episoadele biciclistice – şi platfusul are vina lui desigur).

Andrei dibuieşte o capră neagră ce ne observa de pe un versant abrupt şi împădurit, eu de-abia o văd unde, unde? şi deşi încerc să-i fac o poză, nu-mi prea iese. Până la urmă sunt două capre ce  coboară, traversează îngusta vale şi urcă pe celălalt versant, toate astea în viteză maximă. Dacă trimit vreo piatră de pe acolo de sus ne fac terci, aşa că simt nevoia să grăbesc pasul şi să ies din raza de acţiune.

capră neagră pe Valea Crăpăturii

capră neagră pe Valea Crăpăturii

Din vorbă în vorbă altitudinea scade şi ieşim în poienile de sub pădure. Intersectăm BA şi ar trebui o vreme să mergem pe traseul comun cu BG, dar Andrei ştie el o scurtătură, adică drept la vale pe firul văii prin fâneţe. După atâtea pietre, mersul prin iarbă înaltă ce ascunde tot felul de denivelări e ca bomboana de pe colivă. Cu toate astea direcţia e bună şi ne scoate exact pe drumul dorit.

traseul BA

Garofiţa de câmp (Dianthus carthusianorum)

Garofiţa de câmp (Dianthus carthusianorum) - destul de întâlnită, florile pornesc toate din acelaşi receptacul

 

codobatura alba

lângă maşină o codobatură albă cu o lăcustă (sau greiere) în cioc

Îl găsim pe Jimny prăfuit ca vai de lume şi concluzionăm că drumul ăsta spre Plaiul Foii ar trebui asfaltat la cât trafic e (sunt foarte multe pensiuni, cabane, plus ramificaţia spre Poiana Mărului). Ne schimbăm repede, curăţăm bocancii şi şosetele de seminţe de fân – am avut de unde le strânge – şi pornim spre Zărneşti cu destinaţia: primul magazin – o cola rece, vă rog!

Auzim la radio cum că e mare blocaj în zona Predeal, dar se dovedeşte că nu e deloc aşa, se circulă atât de bine încât de minunăm şi hop! ne împotmolim la nu ştiu ce pod după Sinaia, unde e doar o bandă disponibilă, un nene ce se agită cu semaforul de mână, iar muncitorii pe care mă aşteptam să-i văd muncind, lipsesc cu desăvârşire. Aşa se lucrează în România şi nu cred că mai miră pe cineva.

În concluzie, tura n-a fost una uşoară (combinaţia bicicletă şi munte a dat o febră musculară memorabilă), dar a fost una frumoasă şi mai ales, una de suflet ce intră la capitolul special al turelor în doi şi pentru a cărei bucurie mi-e greu să-mi găsesc cuvinte care să n-o ştirbească…

noi doi (şi Acul Crăpăturii :D)

p.s. legături pentru curioşi:

albumul foto de pe picasa cu ceva mai multe poze şi explicaţii;

– în aşteptare track-ul GPS;

– în aşteptare RT-ul lui Andrei;

12 Comentarii

  • Anul trecut am facut cresta nordica a Pietrei Craiului, intr-adevar este, poate cei mai iubit si mai frumos munte. Cu siguranta este cel mai cantat fiindu-i dedicat, cred, cele mai multe melodii.:)
    Ma impresioneaza, cunostintele tale de botanica, dar mai mult decat atat, dorinta ta de cunoastere, in aceasta directie, pentru care te felicit:)
    Mi-a placut tare mult jurnalul, iar pozele sunt superbe. Insa cele romantice, sunt incantatoare :) si imi starnesc nostalgii cat se poate de placute:)
    Felicitari!!!

  • @Tata Oleg: N-am parcurs inca Creasta Nordica… tot astept momentul prielnis, sper sa fie anul acesta. Este un munte frumos si romantic totodata. Nu stiu de ce, dar asta e senzatia pe care mi-o lasa la fiecare intalnire.

    Cat despre botanica e o pasiune mai veche, mamaia imi spunea mereu denumirile plantelor, tataia pe al copacilor (el fiind mare pasionat de altoire), mi-a placut mult si in scoala, am facut ierbarul cu mult-mult drag si ravna si chiar daca n-am luat 10, pentru mine a fost cel mai bun. Acum nu-mi ramane decat sa caut, sa-mi completez cunostintele, sa scotocesc dupa plante pe care ma astept sa le gasesc si sunt sigura ca multe altele de care n-am auzit inca, ma asteapta.

    Multumesc pentru cuvintele frumoase si sper sa fi fost o lectura placuta la cafeaua de dimineata :)

    @ Injineru: se vor tot strange, dar inca departe de “ghid”. Poate doar un ghid de idei pentru cei ce vor sa mearga la mute, dar nu stiu de unde sa inceapa :)

    P.S. Aaa si ma bucur ca ai scapat cu viata din incercarea cu pluta si mai ales ca “ti se schimba viata”. Sa fie intr-un ceas bun!

  • @Adrian: pai initial le cautam de inebuneam, apoi am inceput a pune deoparte intr-o lista site-uri cu flori, atlase, albume, colectii etc si ulterior cautam mai intai in lista si daca nu gaseam nimic reveneam la marele web.

    Algoritm? Nu prea exista unul. Mergi pe urmele “flori de munte” plus “culoare” si tot asa. Eu am reusit sa pun la punct o mica colectie grupata pe culori tocmai pentru a veni in sprijinul celor care vor sa stie. O gasesti sus in bara de meniu, e o noua pagina “Florile Carpatilor” :)

    Multumesc si eu de vizita si numai bine!
    Claudia

  • Am vrut sa postez un comentariu pe picasa si am vazut ca nu se poate fara g+.
    Am aflat parcurgand albumul denumirile multor flori intalnite si de mine pe munte.
    Care e algoritmul tau cand vrei sa afli denumirea unui noi frumusele imortalizate pe munte?
    Multumesc.
    Adi

  • A nu se coborari prin Padina Hotarului , marcaj cruce albastra . Ar trebui interzis traseul. Ne-am vazut moartea cu ochii de mai multe ori . Este absurd de periculos , abrupt , plin cu grohotis, bolovani care cad peste, lanturi. Am scapat dupa 7 ore din prapastile alea. Nu merita sa experimentati moartea, nu veti ramane cu nimic bun din asta. Mergeti pe trasee de oameni normali.

  • @Eugen: noi am urcat ce-i drept si coborarea e lesne de inteles ca e pe un teren friabil ca doar e Crai si e grohotis. Anul asta n-am fost, dar e posibil ca potopul acela de acum vreo luna sa o fi afectat si mai tare. Oricum, poteca si-a pierdut amenajarea in sensul ca marcajul exista, dar serpentinele s-au pierdut.

    Altfel, mi s-a parut o vale racoroasa, numa’ buna de urcat avand in vedere ca in week-end-ul asta am experimentat canicula in Crai unde nici padurea nu mai tine racoare, ci doar stanca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *