Tur geros de privit Ciucașul din Poiana Teslei

La capitolul „am năravuri” aș putea adăuga că nu mă dau în lături de la o drumeție oricât de scurtă și de pe-aproape de casă ar fi ea. Chiar dacă de Revelionul geros am visat cu ochii deschiși la stat sub plapumă, cu un picior gol scos peste de prea multă căldură, cu o carte de munte în mână și o cafea lângă. Chiar dacă plimbarea prin Brașov de pe 2 ianuarie era să-mi degere mâinile. Chiar dacă știam că va fi la fel de frig ca în ultimele zile. Am un nărav să iau calea pădurii… când am cu cine. Și pe 3 ianuarie am avut 🙂

3 ianuarie 2016, Munții Ciucaș
Drumeți: Claudia, Mike, Vio, Radu, Octavian
Traseu: Podul Teslei – cruce roșie – Poiana Teslei (1448m) – bandă roșie – Babarunca – 2km pe DN1A – Podul Teslei
Datele turei: 10km, 4h, 670m+
Album foto: Bunloc, Piatra Mare și Ciucaș
Harta (muntii-nostri.ro):

Nu pot să încep postarea fără această imagine de la plimbarea prin Brașov pentru că vreau să vă arăt două lucruri: unu, oamenilor mari le plac leagănele (nu-i doar nostalgia copilăriei, chiar îs faine!), ar trebui să existe leagăne în parcuri și pentru noi alături de cele pentru copii și doi, observați cât de înfofoliți suntem în timp ce pe localnicii brașoveni îi recunoșteam de departe după mâinile goale, capul descoperit, haina neînchisă, mersul degajat. Asta în timp ce eu primisem supra mănușile lui Mike și vesta lui Andrei în completarea ținutei zgribulite.

Încă o drumeție de duminică pe lângă casă

Dimineața următoare a venit în stil brașovean: trezit de voie, mic-dejun, cafeluță, moșmondit calm prin casă. Andrei zice pas turei, dar noi restul părem hotărâți, mai ales că vom explora un traseu „nou”: de la Podul Teslei spre poiana omonimă pe care deseori am zărit-o de pe Culmea Bratocei și mi s-a părut extrem de pitorească în combinație cu semețul vârf al Teslei, o gâlmă stâncoasă și împădurită ce abia trece de 1600m. Mai jos, o imagine din tura din martie 2015, tot de iarnă, de pe Culmea Bratocea.

Am găsit ușor intrarea în traseu, chiar există un pod peste pârâul Tesla, pe dreapta înainte de pod se poate parca, după pod, dar pe stânga, e stâlpul cu indicatoarele, astfel că tot ce mai avem de făcut e să coborâm din mașină cu tot curajul. Pe firul văii vântul rece ne izbește instant, iar simpla deschidere a ușii îmi declanșează frisoane. E doar prima impresie, contactul, urcușul la deal și pădurea ferită de vânt vor îmblânzi cu câteva grade asprimea gerului.

Pornim pe direcția indicatorului, apucăm un drum forestier și ținem de el. Alt marcaj nu mai apare (cel forestier de muchie e totuși proaspăt), apar în schimb tot felul de ramificații ale drumului și alegem mai mereu pe cel care ține muchia. E o zi destul de plăcută și chiar ne bucurăm că am ieșit din casă.

La un moment dat zăresc o cruce roșie veche, dar cât se poate de clară și sunt foarte mulțumită că n-am abandonat să o caut pe toți copacii chiar dacă mi-am lăsat ochelarii acasă din două foarte bune motive: că se aburesc când trag bandana sau cagula până pe nas și că simt ramele de sârmă reci pe față. La capitolul echipament, am folosit experiența ultimelor zile și am împrumutat de la Andrei cagula și supra mănușile (cam distractiv să le folosesc așa mari cum sunt), iar în picioare am scos de la naftalină bocancii de iarnă.

Și cum o astfel de tură nu oferă prea multe de văzut, am căutat să-mi îndrept atenția spre tot felul de detalii care să-mi țină mintea ocupată (și caldă). În prima parte mi-au atras atenția urmele foarte dese de ciute și căprioare, care nu doar trecuseră în toate direcțiile ca la o petrecere de revelion, dar și scotociseră cu copitele după frunze și poate ceva iarbă. Apoi am dat de ochii fagilor, ce multe or avea de povestit de-ar avea și gură…

După intersecția cu bandă roșie ce pare destul de umblat (pe cruce roșie nu mai fusese nimeni în ultima vreme) și pe care ne vom și întoarce, traseul începe să urce ceva mai hotărât spre Poiana Teslei. Chiar la ieșirea din pădure vedem și niște urme de urs, semn că cele -15 grade și zăpada de ianuarie nu-l conving să intre la bârlog.

Și cam aceasta a fost tura noastră, un tur-retur zorit de temperatura joasă, în care abia de am consumat cu toții un termos de ceai. A meritat însă perspectiva din Poiana Teslei și, desigur, mișcarea. La întoarcerea în Brașov am oprit în Săcele la prietenul Gabi, cică doar să-l salutăm (asta a fost intenția noastră), însă am plecat două ore mai târziu… Ospitalitatea adevărată e de vină, plus amintirile din turele de început ale pinguinilor, ture ce au legat multe prietenii pe viață.