Circuit în alergare: Piatra Mare – Postăvaru – Brașov

Piatra-Mare-283.jpg

Brașovul, Tâmpa (stânga sus) și Dealul Melcilor (mic și stâncos printre blocuri)

De când m-am mutat în Brașov mi-am dorit să fac o tură pe munții din jur, tură care să se termine în fața blocului, lucru realizabil profitând și de faptul că stau foarte aproape de Dealul Melcilor, ultima prelungire a Postăvarului, după binecunoscutul Tâmpa. Și pentru că era prea scurt un circuit în Postăvaru, am hotărât să începem din Piatra Mare și, având în minte popasurile la cabanele omonime, lucrurile s-au simplificat și mai mult – am scăpat de grija mesei de prânz și adăpostirea de ploile prognozate.

16 august 2015, Piatra Mare, Postăvaru (Munții Bârsei, Carpații de Curbură)
Claudia & Mike
Traseul: Dâmbu Morii – triunghi albastru – Cabana Bunloc – bandă albastră – Cabana Piatra Mare – Cascada Tamina – DN1 – halta Timișul de Sus – triunghi roșu – Șaua Calului – bandă galbenă – Cabana Postăvaru – cruce roșie, triunghi albastru, bandă albastră – Șaua Tâmpei – triunghi albastru – Dealul Melcilor – Brașov

Traseul în cifre (track-ul de la Mike): 38km, 2239m+, 2335m-, 8h

În plus: album foto, ziua 2 – alergare în Piatra Mare și Postăvaru, jurnal de la Mike – Când băieții nu-s acasă…

Brașov – Piatra Mare… locuind la o aruncătură de băț de munte

Cu o trezire un pic mai grea, ca după o zi de muncă prin Bucegi, ne-am îndreptat spre autogara de lângă gară, de unde am luat un microbuz spre Dâmbu Morii. Nici n-am apucat să profit prea mult de statul jos ca am și ajuns. În timp ce creștea numărul drumeților spre Canionul Șapte Scări, noi am pornit spre Cabana Bunloc (sau Cabana Sava?!). Ca și în ziua precedentă, multe dintre trasee aveau să fie nou-nouțe pentru mine.

Drumul forestier este tot mai rupt, o vreme merge prin pădure, apoi iese într-o poieniță de unde se vede Brașovul (prima poză din articol). Trecem pe lângă o ruină (a fostei cabane înțeleg) și de-acolo avem de urcat un deal până la Cabana Bunloc, incredibil de pitoresc așezată. În prag ne așteaptă doamna Sava și schimbăm câteva impresii cât ne tragem sufletul între două dealuri.

Piatra-Mare-276.jpg Piatra-Mare-284.jpg Piatra-Mare-285.jpg Piatra-Mare-287.jpg

Și cum nu mă mai sperie așa de tare urcările – doar pentru ele am venit – aplic mantra mea preferată:
„privește pământul și imaginează-ți că e plat, imaginează-ți că e plat, e plat…”
care funcționează tot mai des. După, intrăm în pădure și poteca, îngustă și nu foarte umblată, ne va plimba o oră și ceva pe curbă de nivel și pe versanți abrupți. Traversăm câteva poieni cu iarbă cât noi de înaltă și urzici bine plasate, iar primul popas îl facem la Peștera de Gheață. De-altfel urzicile au cam fost laitmotivul turei…

Piatra-Mare-289.jpg

o pantă bună de dat cu sania

Piatra-Mare-307.jpg

fisurile de la Peștera de Gheață

Piatra-Mare-314.jpg

sus iarbă, jos urzici

Piatra-Mare-326.jpg

o ruină fotogenică – de la cărămidă probabil, un beton n-ar inspira nimic…

La Cabana Piatra Mare facem un nou popas pentru hidratare și ne răsfățăm cu ceaiuri aromate și naturale. Mi-am amintit că poate mai apuc și eu să strâng ceva, e un sentiment tare plăcut să bei din ce-ai cules de pe munte…

Piatra-Mare-328.jpg

sunătoare, afin, lămâie și… măgari

piatra-mare-claudiag.jpg

vorba Coculenei „cine e fetița?”

Piatra Mare – Postăvaru sau cum e să simți că zbori peste munți… prin văi

Până aici nu am alergat mare lucru, am menținut un oarecare ritm al urcărilor și pe plat am mai dat drumul la picioare. Nu mă resimțeam după ziua precedentă și acesta era lucrul cel mai important: că pot fi în formă două zile la rând.

Inevitabil această stare de bine combinată cu efortul dictat de chefurile interiorului, mi-a ostoit destul de bine „nevoia” de concursurile la care îmi place să merg pentru atmosferă și motivația exterioară (care scoate ce e mai bun din leneșa de mine). Am aflat în aceste două zile că pot trăi anumite senzații și fără un concurs – de unde întrebarea: oare la un concurs aș alerga și mai bine??! Eh, cercuri vicioase, dar asta când stai pe scaun și rumegi lucrurile, când alergi pe potecile muntelui nu-ți stă mintea la toate prostioarele… 

Spre Vârful Piatra Mare am alergat ușor, Mike înainte, constant, metodic, eu haotic în spate, cu stat la poze și sprinturi de recuperat distanța – un fel de „intervale” în limbajul celor care iau antrenamentele în serios. Tocmai de aceea eu nu pot spune că nu mă antrenez, o fac nativ (și naiv!) prin stilul meu de mers pe munte.

Piatra-Mare-337.jpg

stâncării ce-mi amintesc de Ceahlău

Piatra-Mare-342.jpg

spre vârful Piatra Mare, doar că noi îl vom ocoli prin stânga

Nu mergem pe vârf, îl ocolim și începe lunga coborâre spre Cascada Tamina. Trecem pe lângă stână unde ne bucurăm să nu fim lătrate, sunt doar niște cai ce ne ignoră. Panta e tot mai abruptă, pământoasă, și mă ajut de bețe pentru echilibru. Coborârea devine ceva super fain, dinamic, ca un joc pe calculator, dar cât se poate de real. Îmi place să-mi simt picioarele căutând cel mai bun punct de sprijin și totodată, îndrăznind mai mult. Sar peste obstacole, șanțurile tot mai adânci ale drumului sunt ca trecerea la nivelul următor și găsesc mereu noi metode de a le aborda țopăind alternativ pe pereții lor.

Piatra-Mare-346.jpg

stâna, Predealul și Bucegii

Piatra-Mare-347.jpg

Nu e totuși o coborâre frumoasă, unghiile mele au stat mai tot timpul în botul încălțărilor, iar dacă doar mergi senzația e și mai accentuată. M-am bucurat să ajungem la drumul forestier, am ignorat partea cu Cascada Tamina (am fost altădată la o tură pe îndelete, nu un raid montan) și, urmând marcajul, am tot tăiat serpentinele plicticosului și prăfuitului drum cu o super faină potecă prin pădure pe care, evident, am alergat-o cu super mult chef și bucurie.

După câteva boabe de zmeură culese din zbor, ne-am oprit la un izvor captat să refacem proviziile de apă. Și iar zmeură că tot atârnau crenguțele la marginea drumului. Și iar alergare și uite așa am ajuns la bariera de la DN1, moment în care trece pe lângă noi o tanti cu o găletușă plină cu mure: de unde le-a cules? ne întrebăm cu ușoară nedumerire și disperare, că doar observasem și noi murii și fructele lor încă verzi…

Pe DN1 nu avem ce face decât să mergem un kilometru și ceva în direcția Brașov, până la halta Timișul de Sus. Prilej să mai ronțăim câte ceva și să butonez telefonul să pun o poză pe facebook. Plănuisem să pun câte una de la fiecare cabană, le-am și pus cu ceva întârziere dată de lipsa de semnal, să pară că m-am dat cu „tiroliana” de pe un munte pe altul, dar n-a prea observat nimeni legătura dintre cei doar doi munți, trebuie să mă străduiesc mai tare – sau să renunț la a mai face oamenilor sânge rău în direct… :))

La gară găsim indicatorul turistic și drumul forestier ce intră în pădure pare destul de plăcut. O vreme, apoi începe să urce brusc de te întrebi dacă chiar e pe acolo. Panta e incredibilă pe alocuri – dai cu bărbia de vârful pantofului – căldura ne moleșește și era cât pe ce să intrăm pe modul automat: ții capul în pământ și-i dai ca să treacă mai repede.

Atunci zărim murele: oooo, câte mure! Luminișul drumului și poteca rărită de o fostă defrișare fac ca tufele să fie multe și bogate în fructe – sub adăpostul frunzelor găsim mure răcoroase, cele aflate în plin soare sunt ca scoase din tuciul cu dulceață pus pe pirostrii la fiert. Nu mai culegem din mers, ne oprim fiecare la câte o tufă și mâncăm pe săturate, mai urcăm, mai mâncăm și uite așa, nici n-am băgat de seamă cum s-a gătat urcușul.

Postavaru-355.jpg

mari și delicioase… cred că am mâncat jumătate de kilogram :D

Postavaru-362.jpg

un triunghi roșu abrupt și neplăcut, un drum forestier în pantă de simțeai că dai cu nasul de jos pe alocuri

Primul urcuș. După porțiunea plăcută de pădure de pe Spinarea Calului a urmat un alt segment de urcare, de data asta fără mure și fără drum nisipos, ci cu o potecă îngustă printr-un lăstăriș des ce nu lăsa adierile să treacă și care ne lovea constant peste brațele și picioarele transpirate – o bucurie!

Am băut o grămadă de apă (caldă și ea), sub amenințarea unui nor negru dinspre Bucegi ce părea să aducă potopul peste noi, asta în timp ce antenele de pe vârful Postăvaru se vedeau încă foarte sus – câtă diferență de nivel să mai și urci?!?

Bonus, ieșim la un punct de belvedere și observăm că între noi și versantul final mai e o vale… Sadică priveliște, îmi era milă de cât urcasem. Mike mai fusese și știa, dar asta n-o făcea să se bucure că mai coborâm nițel. N-ai ce face, tânguiala consumă energie, hazul de necaz se epuizează la un moment dat și tot ce ai de făcut e să înaintezi. Pe pilot automat de preferat, picioarele pot întotdeauna mai mult de cât estimează psihicul. Oricum căldura și tunetele nu ne îmbiau la pauze, plus că era cam ora prânzului și aveam toate motivele să ne grăbim spre ciorba plănuită la cabană.

Postavaru-371.jpg

altă pantă, alte neajunsuri :D

Postavaru-374.jpg

și dinspre Bucegi pare să vină prăpădul…

Antrenamentul a continuat cu încă o rundă serioasă de urcare, de data asta pe grohotiș. Variație, nu glumă, nu pot să mă plâng de-asta, dar sper să nu uit să nu duc pe nimeni pe acolo. Nici pe mine. Aproape că nu se mai termina când am ajuns în Poiana Trei Fetițe și am văzut că mai avem o jumătate de oră până la cabana Julius Romer și asta pe o frumoasă curbă de nivel.

Cam uitaseră picioarele să alerge, gambele mai ales, dar era și păcat să mergi pe o așa potecă. Am ajuns la cabană când deja picura, însă până la urmă la asta s-a rezumat toată amenințarea norilor: la câțiva stropi. Au urmat ciorbe și salam de biscuiți – trebuie neapărat să-l încercați dacă ajungeți acolo!

Postavaru-376.jpg

îi fac galerie lui Mike, marcajele de la Cabana Postăvaru formează un fel de poartă de sosire :)

Postavaru-378.jpg

ciorba de salată – preferata mea de când locuiesc în Brașov

Postavaru-379.jpg

tot privim afară: plouă? nu plouă? deocamdată soare

Postavaru-381.jpg

dacă vremea e nehotărâtă, noi suntem hotărâte să ajungem în Brașov în alergare

Postăvaru – Brașov, de pe munte… acasă

Cum ploaia nu părea să ne încurce planurile, doar frigul se instalase puțin în oase, am dat-o tot la vale încercând să nu pierdem din ochi marcajul. Planul de backup era retragerea în Poiana Brașov, dar nu părea să mai fie cazul. Nici nu ne-am reintrat bine în ritm că am dat de o mare tufă de zmeură, unde ne-am pus pe cules, că nu se putea s-o ignorăm la cum arăta.

Postavaru-385.jpg

cum să nu te oprești??! Am umplut un bidon tradus într-un castron de zmeură pe care l-am halit singură a doua zi – m-am gândit și la tine Mike, de-aia l-am terminat repede: o lingură pentru tine, una pentru mine :)

A urmat o lungă coborâre spre casă, potecile sunt destul de bine marcate și destul de frumoase, iar dacă se dă lumea cu mtb-ul pe ele atunci se și aleargă destul de plăcut, fiind mai mereu la vale. Nici nu știu când s-au scurs toți acei kilometri, aproape un maraton (38km), e drept, cu pauze și ritm de voie, dar totuși un maraton după o zi precedentă în care ne „odihnisem” doar 32 de km prin Bucegi.

În Șaua Tâmpei am făcut un mic popas ca mai apoi să optăm pentru poteca dintre Tâmpa și Valea Cetății. Aveam și eu un pitic cu Dealul Melcilor, că doar n-o să străbatem ultimii doi kilometri prin oraș, ci tot pe coclauri. Cum știu deja poteca, nu e greu să dibuiesc ulița din strada Dobrogeanu-Gherea, stradă ce separă cele două mogâldețe, prelungiri ale Postăvarului.

Postavaru-389.jpg

popas în Șaua Tâmpei, un loc imposibil să nu-ți devină drag atunci când vii în alergare dintr-una din multele direcții

Ați zice că suntem deja în oraș, dar uite că tot mai găsim ceva „fructe de pădure”. Corcodușe de data aceasta, sălbăticite și ușor astringente, altfel e plin de corcoduși prin bălăriile de sub carieră (unde sunt și gunoaie aruncate și probabil se mai adăpostesc cei fără casă…). Și prin oraș am văzut foarte mulți corcoduși, uneori vin oamenii cu gălețile să adune, alteori trebuie să ai grijă pe unde calci sau pe sub ce copac stai – am pățit-o eu în fața blocului și era și cam moale corcodușa aia galbenă :)

Postavaru-403.jpg

de-astea nu mâncasem – tari și răcoroase corcodușe :)

Postavaru-406.jpg

dacă Mike a mai fost pe cam toate traseele, am găsit și eu unul la primă vedere: micul Deal al Melcilor, bun de încins gamba după aproape 40 de km

flori-piatra-mare-august-rw.jpg

mic ierbar de august din Piatra Mare și Postăvaru: gențiana germanica (mov și albă), Lumânărica pământului (tot o gențiană), mătrăgună, pelin și curpen

Și uite-așa am încheiat un weekend marca Brașov, două zile, două fete și trei munți, obosite, dar nu istovite, cu planuri care mai de care pentru următoarea tură, pentru că avem deja o rețetă și ingrediente ce se pretează la o mulțime de combinații. Munte e, timp să fie!

Postavaru-392.jpg

până data viitoare, în pas montan alergător, Claudia și Mike :)

9 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *