Capriciile Bucşoiului

motto: poate ne vedem data viitoare!

 

Precum se înţelege lesne din titlu, am fost pe Bucşoiu (duminică, 26 iunie 2011) fentând astfel respectabilul cod portocaliu de sâmbătă.

După deltă şi mare, urma inevitabil munte şi cu toate că vremea s-a anunţat total neprietenoasă, ziua de duminică a fost rezervată ambiţiilor pinguineşti. Iniţial eu şi Mike ne făcusem planul încă de la plecarea din deltă să plecăm în recunoaştere şi antrenament pentru un anumit maraton la care, cel puţin eu, ţin foarte mult să particip cu toate că genunchiul mi-a dat peste cap multe dintre planurile anului 2011.

[Nu ştiu dacă aţi înţeles ceva până aici – sunt cam ambiguă – până şi eu îmi dau seama… ]

să pornim la drum!

Planuri şi programări

De o săptămână mă doare (iar) genunchiul – mi-am tot zis că se schimbă vremea şi deocamdată tot pe vreme dau vina – însă revenirea durerii mă ambiţionează şi mai mult. Nu ştiu de ce, poate şi pentru că nu preţuieşti lucrurile pe care le-ai putea face până când nu stai pe bară şi te uiţi la alţii cum le fac. Pe de altă parte orice greşeală mă poate trimite iarăşi pe bară şi tot aşa, însă acum simt că trebuie să o dau înainte orbeşte, fie ce-o fi!

Cu alte cuvinte, am stat eu sâmbătă acasă, dar duminică aş fi plecat la munte cu toate potoapele deodată. Şi cum prognozele s-au aliniat cât de cât, împreună cu Mike, Radu şi Dani am plecat spre Bucegi. La Gura Diham ne-am întâlnit şi cu alţi trei pinguini dornici de tropăială de-o zi: Cristi, Muha şi Vali.

Pentru că Radu şi Dani sunt aşa numiţii “Picioare Zburătoare” şi-au ales o rută mai provocatoare şi am rămas noi cinci viteji şi o tură aproape clasică: urcarea la Omu pe Bucşoiu şi coborârea pe Valea Cerbului.

Prima impresie când am coborât din maşină a fost unanimă: bââârrrrr!
Mda, frig şi vânt, Cristi se schimbă de pantalonii scurţi cu unii lungi, îndesăm în rucsăcei ce haine mai avem pe la noi, mâncăm una-alta şi pornim la drum însufleţiţi de tot felul de discuţii “tehnice”.

Vântul bate destul de serios şi ne cam grăbim să ieşim din zona pădurii de foioase unde toate trosnesc, scârţâie, pârâie şi simţi oarecum nevoia să porţi cască (eu mai şi pusesem mâna pe ea – premoniţie? – când luasem rucsacul din debara). Genunchiului meu nu-i prea place ce i se întâmplă, dar sunt sigură că îi trec fiţele după ce se mai încălzeşte puţin.

ehipa: Mike, Vali, Cristi

Muha (şi să nu uităm... fotograful)

vedere din Poiana Coştilei

vânt, ceaţă, dar şi potecă faină spre Pichetul Roşu

iarbă din belşug!

aliniere

De la Pichetul Roşu începem urcarea pe Bucşoiu, pe un munte pe care iată ajung a treia oară.

Remember me?!?

Prima dată pe Bucşoiu a fost o tură de neuitat, cu Monica, în care altceva înafară de ploaie şi ceaţă nu am văzut (ba mint, am văzut câteva profile de capre negre!), iar coborârea prin vegetaţie înaltă şi zmeuriş (moş Martin ar fi chiar fraier să nu ştie locul!)… memorabilă.

A două oară a fost anul trecut la (ultra)maratonul 7500 când am urcat muntele pe noapte, deci n-am văzut nimic multă vreme, a urmat episodul cu împotmolirea (o oră jumătate de frig şi vânt) şi apoi, urcarea greoaie şi extenuantă, salvată totuşi de răsăritul magic al soarelui (am văzut totuşi ceva, dar nu se pune, eu vreau tot!)

De la brusture la stâncă

E din ce în ce mai frig, unele rafale de vânt prevestesc tristeţea de pe creste, norii fug alergaţi de alte hoarde de nori (de unde tot vin?), dar e plin de flori şi floricele, care mai de care mai colorate şi mai frumoase. Mă felicit că mi-am luat căciula de lână şi mănuşi (e aproape iulie, dar nu şi la munte) şi că astfel am ascultat mesajul subliminal al lui Andrei “am auzit la radio că la Bâlea ningea, deci peste 2000m e frig peste tot”; pusesem mâna şi pe cagulă, dar am luat bandana în schimb că e ceva mai subţire. Cert e că şi eu ştiam că vor fi 4 grade în Buşteni, însă dacă e vară mi-e mintea la… vară şi gradele îmi zburdă pe lângă urechi.

Amintirile mă chinuiesc mai tare ca realitatea când ajungem la poteca săpată adânc printre brusturi şi alte buruieni cărnoase. Pe jos nămolul ne ajută să mergem înfrânat pentru a nu aluneca, crengi de jneapăn şi de frasin de munte (??? mojdrean sau scoruş de munte… sursele astea de pe net mă exasperează!) ne ţin calea. Nu ştiu din ce pământ cresc toate plantele astea, trebuie să fie foarte roditor căci e o mică junglă aici sus (o fi… plaur? întreb eu pinguinii în cunoștință de cauză).

o fi simţit urgia?

cam aşa sunt de mari buruienile Bucşoiului

pe potecă dăm nas în nas cu dumnealor - ne-am strecurat pe lângă ei - nu ştiu de unde veneau şi unde se duceau, sigur nu le-a plăcut vremea de pe sus

e vânt, e frig, dar florile nu se ofliesc aşa uşor - pământul e darnic cu toată lumea, aici tot ce creşte, creşte mare!

primii bujori de munte pe care îi văd în 2011 (rododendron sau smârdar)

Ajungem în punctul numit La Prepeleac unde drumurile se despart: TR spre Mălăieşti, BR spre Omu peste creasta Bucşoiului. O bate el vântul tare, dar tot mergem spre Omu. Radu care deja ajunsese pe sus ne sună şi ne transmite clar: “nu e de antrenament, e survival” şi dacă Radu spune asta înseamnă că e chiar mai rău de atât. Ne continuăm însă urcarea în ideea că unde nu s-o mai putea, ne întoarcem şi gata.

Când porţiunea de buruieni se termină, luăm drumul stâncilor. Marcajul e foarte prost de-aici (prin buruieni nici nu era cazul căci nu există variantă de stânga-dreapta, iar poteca e ca un tunel), ceaţa se lasă mai tot timpul peste noi, însă reuşim să vedem când bucăţi de potecă, când urme amărâte de vopsea. Vântul bate din ce în ce mai tare. Nu prea mă sperie şi continui să fac poze cu biata Micuţa care încasează a nu ştiu câta oară rafale de vânt cu stropi de apă (de aceea nu mă mir că are un punct negru în dreapta jos – probabil un gunoi afurisit!)

Cristi deschide calea

Flori de vânt şi gheaţă

Încep să apară și bucheţele de gheață ce au cuprins smocurile de iarnă și le-au înțepenit așa, în direcția vântului. Insule albe și reci printre flori ce parcă tremură! Cu fiecare pas mai sus, totul e și mai înghețat, până și culorile au înţepenit. Se pare că frumusețea nu înduplecă urgia când e să fie urgie! Cum vântul bate doar dintr-o parte (ce bine că nu-mi bagă măzăriche în ochi!) pot face poze cât de cât în voie, iar când rafale puternice mă ajung simt cum vântul mă curbează ca pe un fir de… papură – că tot am fost în deltă și știu cum e.

Ajungem tot mai sus și pentru că am tras cu ochiul la jurnalul lui Mike proaspăt publicat, recunosc că mi-a plăcut la nebunie aventura aia cu vânt și gheață. Nici nu-mi era frig, nici nu mai trăisem așa ceva și parcă fiind ceva mai mică, nici nu îi opuneam vântului prea multă rezistență. Aș fi mers până la Omu. Credeam că doar soarele îmi dă energie pe Bucșoiu, dar uite că și vâjgălăul are niște efecte nebănuite. Nu vreau să cobesc, dar ferească sfântul să fie așa vreme la maraton că nu știu de ce pot fi în stare 😛 (glumesc sau nu aflăm după!)

îngheţul cuprinde fără milă tot...

în captivitate

îmi plac la nebunie potecile astea

un trei fraţi pătaţi (monocolor ce-i drept) îmbrăcat în gheaţă

buchete de gheaţă

"aranjamente"

marcajul se vede binişor

dedublarea

rafale serioase

Peisajul se rezumă la pietrele de pe o rază de maxim douăzeci de metri, dar compensează la interactivitate. Ne intersectăm cu TA care merge pe Brâna Caprelor spre Cabana Mălăiești și hotărâm să ne încercăm norocul pe aici. Termometrul Muhăi a arătat vreo 0 grade la un moment dat și nu mă miră să fi fost și mai puțin. Facem un sfat de taină la adăpostul unei stânci și pornim optimiști la vale.

Şi uite cum ajung eu în sfârşit, la Mălăieşti!

Surpriză! După muchie vântul adie mult mai slab și chiar deloc, rareori mai prinde câte un culoar, dar și atunci ne împinge spre perete.

abrupturi

invitaţie... periculoasă

Coborâm repede, gheața dispare ca prin farmec, rămân florile și iarba verde de primăvară, anotimpul întinerește pe măsură ce altitudinea scade. Eu descopăr cu uimire un alt loc din Bucegi în care n-am mai fost până acum. Poate mai aud pe careva că zice ceva nașpa de munții ăstia (bine, și eu zic chestii legate de Cota 1400 sau 2000, de platou). Sunt zone în care nici nu-ți vine a crede că sunt Bucegii și căldarea Mălăiești e unul dintre ele.

Mi-am propus clar să revin într-o zi cu soare, să mă bucur pe deplin de amfiteatrul impresionant de stâncă pe care acum abia îl ghicesc odată cu norii ce se mai ridică din când în când.

Căldarea Mălăieşti sau coborârea spre primăvară-vară

dintre cei ce nu mai sunt...

un verde nebun!

şi nişte creste pe măsură!

locul e superb, nu-mi vine a crede că sunt încă în Bucegi

Cabana Mălăieşti - un loc în care trebuia să ajung

Ajungem la cabană și mirosul e primul care ne întâmpină. Deși cabana e refăcută și arată foarte bine, și-a păstrat totuși aerul cabanei vechi de munte. Am mâncat câte o ciorbă și am băut un ceai cald. A venit însă timpul să fac bilanțul și mă doftoricesc puțin. Îmi cam resimțeam ambii genunchi, stângul ceva mai mult, iar capul mă cam durea așa că am luat o aspirină și un antiinflamator(și-au făcut efectul după cum mi-am revenit după).

Mălăieşti e una dintre cabanele despre care am auzit multe, dar al cărei prag îl calc abia acum. Multă lume mi-a zis “n-ai ajuns încă la Mălăieşti??!” şi uite că după doi ani de mers pe munte am reuşit. Acum înţeleg de ce e un loc ce nu trebuie “ratat”.

Dacă norii nu pleacă, plecăm noi

De la cabană am plecat spre La Prepeleac și cum vântul ne aștepta afară și era și cam frig am mers într-un ritm destul de alert să ne mai încălzim. Plafonul de nori era tot acolo sus, deși norii se plimbau cu viteză pe cer (încă mă mai mir de unde atâția??!). Dacă s-ar fi risipit urcam la Omu pe poteca de vară şi coboram pe Valea Cerbului însă ne e destul de clar că nu se va întâmpla în tura asta.

Poteca Tache Ionescu e foarte îngrijită, chiar proaspăt amenajată în unele locuri și dacă totul e lin și frumos atunci sunt și turiști (dăm de câteva grupuri).

amenajări pe poteca Tache Ionescu

cabana...

punct cu punct...

cel mai frumos lucru de la Cabana Poiana Izvoarelor: fâneaţa din curte

Drumul la vale merge strună, parcă prea repede. Până la Poiana Izvoarelor e chiar frumos, după se cam termină distracția: drumul e presărat cu insule de noroi formate la fiecare fir de apă ce îl traversează și sunt multe rău! Mă murdăresc ca un purceluș căci după o vreme nu prea mă mai feresc. Ajungem la Gura Diham și la mașini, mergem în recuperarea lui Radu și Dani care coboară Jepii Mari după ce au urcat Jepii Mici după ce au coborât pe Valea Cerbului de la Omu la care au urcat pe Bucșoiu (daa… am intenționat să vă amețesc un pic, dar așa au făcut și încă nu la cei mai buni parametri după cum se văita Radu după).

În mașină, lipsa vântului și razele soarelui m-au trimis direct la somn și “am făcut ochi” undeva pe lângă Ploiești. Când m-am trezit mă gândeam tot la Bucșoiu și la toanele dumnealui, la Omu, la traseele de la maraton, la o grămadă de alte trasee, la cum fugeau norii peste creste și genunchiul mă înțepa din când în când și eu tot îmi spuneam că poziția e de vină sau poate doar… emoțiile şi iarăşi mă gândeam la Bucşoiu şi la acea tură în care voi reuşi să ne vedem cu adevărat, la faţă.

povestitorul (mulţumesc Mike pentru ideea de a-mi face poză cu floricelele)

Link-uri

Albumul foto Capriciile Bucsoiului sau iarna in Bucegi la 26 iunie 2011.

Jurnalul lui Mike Plimbare prin Bucegi cu ceva mai multe detalii tehnice.

Jurnalul lui Radu O zi de iarnă în iunie cu câteva filmuleţe amuzante, dar şi bune de luat aminte pentru amatorii de drumeţii de vară 😉

14 Comentarii

  • Pingback: Tangram androgin – a doua parte |
  • @Cristi: asa e, dar cand inflamatia e de fapt o mica ruptura(sper ca daca mai e, sa fie una mica) sau una prost sudata… pot ajuta inflamatoarele, dar doar pana la un punct.

    @Darael: cu multa placere, sper ca data viitoare sa prind vremuri mai insorite.

  • Capricios, dar frumos munte Bucșoiu ăsta! Nu știu de ce, dar de fiecare dată când l-am zărit m-am simțit ca un minuscul mic în fața unui zeu. E atât de mare și impunător, e o veritabilă piramidă milenară a Naturii.

    Am fost și eu recent prin Bucegi, am urcat pe Take către Mălăiești (un loc superb, așa cum ai aflat în sfârșit, un loc în care mi-am propus să ajung în fiecare an), m-am întâlnit cu cățelul pe care l-ați văzut și voi (cel alb cu gri, frumos mai era!). Podețul și lanțurile de pe Take, de lângă Prepeleag, au fost refăcute atunci, tare i-am admirat pe tinerii care cărau cu spinarea buștenii ăia din vale, de unde cabanierul de la Mălăiești îi fasona). Voi scrie un jurnal cât de curând, te invit să-l citești.

    Cărări cu soare!

  • @Mircea: si dorul asta nu trece daca te duci, e si mai rau dupa 😀

    @Andrei Badea: Asa zic si eu, frumos! Nu m-am saturat de el si pana nu l-oi vedea cu cerul senin sticla deasupra-i, nu ma las!
    Astept invitatia si jurnalul :)

    @injineru: pai mai lasa plimbarile urbane si mancarea, arunca o conserva in rucsac, inchide telefonu si ia-o la deal – marcaj sa fie, ca restul vine de la sine!

  • Incredibila schimbarea vremii..Suntem aproape de 1 Iulie si totusi avem parte de zapada.

    Frumoasa tura. Bravo! Eu as vrea ca sambata asta sa ajung pe Seaca dintre clai. Sa vedem insa ce surprize ne rezerva buletinul meteo

  • Pentru cateva minute m-ai “transportat” pe cararile muntilor, respirand dupa nu stiu cat timp, aerul curat si racoros al lor! Felicitari pentru calitatea fotografiilor! O zi frumoasa!

  • @Dan: da, asa e! Prietenii mei care au fost intai la Omu si apoi la Caraiman mi-au aratat ca vremea nu se schimba doar de jos-sus ci si vest-est. Concluzia e una singura: la munte trebuie sa fii pregatit pentru orice si mai ales, pentru a te intoarce din drum.

    Sper sa nu ai parte de apa pe Valea Seaca ca mine anul trecut 😀

    @Nea Costache: ma bucur ca v-a placut si multumesc pentru apreciere – chiar n-a fost usor sa scot cat de cat niste fotografii clare prin ce conditii a trecut bietul meu aparat…

  • Pingback: Tes autres egos |
  • Am renuntat la valea seaca. Nu de alta dar la cat a plouat…imi imaginez ce distractiv ar fi pe saritori

    Cred ca merg la catarat. Solutia de avarie: basarbovo, 24 de grade, fara ploaie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *