Bucegi x 30, după șase ani am ajuns la Sfinx

lui Cyril, Laurei – doi cititori ai meetSun-ului, cu drag de Carpați și de România, momentan departe
Sfinxul din Bucegi

Tura de sâmbătă, a 30-a în Bucegi, a fost un exemplu de cum te poți bucura de un munte pe care ai fost de (ne)numărate ori, un munte aglomerat a cărui reputație e știrbită doar în mintea celor care nu-l cunosc. Fără îndoială, evenimentul turei a fost întâlnirea cu Sfinxul, dar au fost și alte premiere: vârful Găvanele, Omul-Babele pe poteca La Cerdac. Șiii, în sfârșit, am și eu o poză cu Sfinxul și nu sunt singura din grup, se pare că am așteptat condițiile meteo prielnice ca să-l prindem singur, pe principiul: dacă vine apocalipsa, mergem la Sfinx :)

14 noiembrie 2015, Bucegi
Drumeți, pinguini carpatiști: Andrei & Claudia, Cristi, Vali, Muha, Andrei
Traseu:
– triunghi roșu Δ – Peștera – Valea Doamnele – Șaua Bătrâna, Refugiul Bătrâna –
– bandă roșie ||| – (sub) Vârful Omu –
– bandă galbenă |||, traseul de vară – Sfinx, Cabana Babele –
– cruce albastră + – Peștera.
Date traseu: 17km, 1000m+, 6h (inclusiv pauzele, mers susținut, ajutați de vânt)
Album foto: 14 Noiembrie, Doamnele-Babele (include și fotografii de la Cristi)

Pestera - Valea Doamnele - Batrana - Vf. Gavanele - sub Omu - Babele - Pestera

Scurtă explicație a titlului

Am mai fost la Sfinx o singură dată, pe vremea când mers la munte însemna pensiune și într-una din dăți chiar am urcat cu telecabina pe platou și de acolo la Sfinx și la Cruce… pe jos. Era mai-iunie, era frig, dar multe floricele pe platou și acest lucru m-a marcat: cum or fi putut ele să crească așa multe și colorate pe gerul ăla??! Și-mi mai amintesc că era multă lume la Sfinx, care mai de care mai cocoțat pentru o poză de palmares… Poate tocmai ăsta a fost motivul pentru care nu mi-am făcut și eu una.

În 2009, anul meu zero în ale mersului pe munte, era cât pe ce să ajung din nou la Sfinx, într-o tură pe care am organizat-o (tura mea numărul patru) și în care fiind responsabilă, am ales să rămân cu partea obosită a grupului la Babele, în timp ce restul s-au dus până la Sfinx.

De-atunci tot am trecut pe lângă, și nu doar Sfinxul a fost ocolit ci și alte locuri emblematice, pe unde doar vremea a impus adăpostire sau popas de ceai cald (Babele, Omu, Piatra Arsă etc.). Și aici mă refer mai mult la cabane, și nu pot să mă abțin să nu zic ceva de Cabana Babele, că arată ca o autoservire, la interior nu simți că te afli la 2206m altitudine, niciun element de decor nu insuflă a montan. Prin comparație, draga Curmătura din Piatra Craiului e ruptă din basme.

Pe de altă parte, nu mi-am propus niciodată să ajung la Sfinx așa cum nu mi-am propus să ajung la Releul Coștila, pe lângă Cruce am trecut deja de vreo două ori și asta pentru că am preferat să se lege lucrurile de la sine atunci când le va veni vremea. Foarte puține ture au avut ca țintă un obiectiv (cea pe Valea Horoabei e una dintre excepții), iar dacă mă întrebi vineri seara unde vreau să merg, răspunsul e unul singur: pe munte, undeva pe munte, munte să fie. Poate par lipsită de personalitate, cele mai multe ture sunt propuse și organizate de prietenii mei, mie însă mi-e foarte greu să aleg și să clasific traseele după frumusețe sau puncte de interes. Îmi plac toate.

Am o listă lungă cu tot ce vreau să văd și să fac prin Carpați, însă motivația de a explora și de a rupe munții în două, de a face ture deosebite, nemaifăcute, este mai mereu înlocuită de simpla bucurie de a merge pe munte, pe varianta cea mai la îndemână. Și locuitul în Brașov are un rol în atitudinea mea, aici mă simt ca la munte, mai aproape de munte, goana s-a moderat puțin acum că îi respir aerul…

Bucegi-CristiV-07.jpg

motto-ul meu neoficial: orice, dar munte să fie! foto: Cristi

Prin Valea Doamnele spre Șaua Bătrâna, aproape s-atingem Omu, dar hai mai bine spre Babele

Observ abia acum că toponimele ce au caracterizat tura noastră sunt foarte… umane.

Andrei e cel care a propus tura și, având în vedere prognoza, a fost mai mult decât inspirat. În primul rând pentru că unii dintre noi nu au mai fost pe Valea Doamnele, apoi pentru că în prima parte a turei ne-am bucurat de soare și am amânat întâlnirea cu vântul. Inevitabil, din Șaua Bătrâna aveam să cunoaștem intensificarea treptată a rafalelor, ca aproape de Omu norii să se adune tot mai mulți și să cuprindă vârfurile de peste 2000. Spre Babele am mers cu vântul din spate, tot mai puternic vântul de simțeai că te îmbrâncește.

Urcarea pe Valea Doamnele nu e foarte abruptă, e ceva mai solicitantă în prima parte, până se trece de jnepeni. În dreapta ei se află Culmea Doamnele cu un traseu punct roșu pe care încă n-am fost, mai la dreapta Valea Ialomiței sau a Obârșiei, cu un alt traseu marcat ce duce direct la Vârful Omu, iar și mai dreapta Valea Șugărilor (i-am căutat numele după, chiar eram curioasă ce e cu ea, mai ales după ce am văzut și cum se termină în partea superioară: după un prag stâncos se transformă în versant ierbos deschis ca o poiană).

La Refugiul Bătrâna am făcut popas de ceva dulce înăuntru, că afară vântul se întețise și cerea toate hainele pe noi. Norii aduși de vânt împuținau soarele, dar vizibilitatea era încă foarte bună. Rar am avut parte de așa atmosferă clară cât să văd configurația platoului, vara e mai mereu pâclă și soarele mult prea puternic.

Toamna, platoul Bucegilor îmi pare cel mai frumos. Insule de jnepeni verzi prin iarba galben-albicioasă de parcă un grădinar ar fi meșterit toată vara la așa aranjament. Contrastul e asigurat de albastrul cerului, iar un apus care să aprindă iarba îmi aprinde instant imaginația… Când știi la ce și cum să visezi, nu mai ai nevoie și de somn :)

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-242.jpg

Urcarea spre Omu e foarte faină, platoul în dreapta, Valea Gaura în stânga, iar orizontul vestic e dominat de creasta Pietrei Craiului, spre sud-vest Iezer, în sud-est Leaota. Aproape să-i faci anatomie Craiului, așa e de clar uneori. Însă vântul bate tot mai tare, zici că în Valea Gaura e o cascadă care urlă și dă pe dinafară. Stăm pe buza văii și ne lăsăm purtați de vânt cu brațele întinse. Când ești îmbrăcat adecvat desigur, altfel vântul trece prin haine, prin tine… și-și vede de nevăzutele lui căi.

Deasupra Mecetului Turcesc și Văii Ialomiței am făcut popas adăpostiți de o stâncă. La Cabana Omu nu avea sens să urcăm, știam că e închisă, cât despre curiozitatea de a vedea cât de tare bate vântul la 2505m, mai bine pas. Astfel că am urmat poteca spre Babele, pe banda galbenă. Colții Morarului sau Acele se văd spectaculos, jocul luminii și-al norilor le pune ascuțimea în evidență. N-ai zice că se pot urca, a trecut ceva vreme de când am fost pe acolo, dar mai ales, n-ai zice că se poate coborî pe Șiștoaca Dracilor, mi se trezesc amintiri cât se poate de vii când Andrei și Vali o pomenesc.

După atâtea ture printre care și un ultramaraton 7500 în 2010 (90km, include 16 trasee) și tot am încă multe trasee pe care nu am fost: unul dintre acestea este Omu-Babele pe sub La Cerdac. Am admirat mereu poteca aceea de pe serpentinele Văii Cerbului și, într-adevăr, arată mult mai spectaculos de la distanță, când mergi pe sub uriașul zid de stâncă dispare imaginea de ansamblu. Nu e recomandat iarna, încă de pe acum pământul era înghețat și foarte alunecos pe alocuri.

Mai mult de atât, întreg traseul Omu-Babele îmi era o necunoscută, l-am mai parcurs o singură dată în 2009, în sensul Babele-Omu pe o ceață din care-mi amintesc doar drumul de pământ pe care nu-l părăseam și stâlpii de marcaj ca pe niște fantome ce ne confirmau mie și Monicăi că suntem pe drumul cel bun.

Când Cristi a zis că nu are nici o poză la Sfinx, am realizat că nici eu… Sfinxul era ceva privit de departe, dinspre Babele, iar imaginea stâncii era asociată cu cea a omuleților cotropitori râuri-valuri, ca niște furnici pe un schelet de animal. Din fericire, Sfinxul nu a fost încă descompus și tras în mușuroi și sper că o să aibă noroc și de-acum încolo.

Cu toate că vântul se ținea tare, ne-am permis un răgaz de câteva minute și evident, poze. Vremea anti-turist ne-a îngăduit luxul de a ne poza fără să trebuiască să decupăm acasă chipurile necunoscute :) Altminteri, aș putea înțelege de ce expresivul Sfinx e subiect de fabulații pentru mințile ce au nevoie de legende, cu puțină geologie aproape orice piatră devine interesantă, ridică una, sunt șanse mari să fi fost de față la facerea lumii.

Sătui de pauze culinare cu dulciuri, ne-am oprit la Cabana Babele pentru o ciorbă. Aglomerat însă, cum altfel??! Ne-am mulțumit cu cinci minute de așteptat ceaiurile, un mers la toaletă, evaluat interiorul fără personalitate, alte cinci minute pentru băutul ceaiului și cam atât.

Și dacă de la Omu spre Babele vântul ne-a ajutat bătând din spate, pe coborârea spre Peștera l-am simțit din lateral-față, noroc că forța îi scădea simțitor sub 1800-1600m. Asta ne-a dat un impuls suplimentar și am coborât repejor. Peisajul era oricum dominat de norii răsuciți tot mai jos de rafale, soarele dimineții era deja o amintire, un bec palid, cât să nu uiți că e acolo, dincolo de nori.

Și în ciuda durerii de cap (rezultată probabil din combinația: vânt, o dimineață fără cafea, o zi fără ochelari) ce m-a izbit de câteva ori de un zid invizibil, am avut sentimentul unei ture cu de toate, Bucegii având grijă să fie enigmatici și imprevizibili chiar și când crezi că le-ai văzut pe toate. Desigur, eu nu cred asta, dar uneori mă mai trezesc făcând mofturi când aud de o anumită potecă.

Pe final am făcut un mic popas la rezervația naturală Turbăria Lăptici, amenajată cu podețe și panouri, dar din care n-am înțeles mare lucru, în această perioadă a anului vegetația fiind redusă la mușchi și iarbă trecută. Chiar sper să revin, am niște plante pe care mi-ar plăcea să le văd pe viu, nu din cărți.

Total neprogramat, am avut parte de un scurt apus spectaculos, motiv pentru care am oprit un minut mașina pe drumul de coborâre din Șaua Dichiu spre Sinaia. M-am gândit la domnul Silviu Manciulea, un neobosit iubitor al Bucegilor, și care are o colecție impresionantă de apusuri din această parte a muntelui, un model de urmat de toți oamenii care cred că au nevoie de foarte multe pentru a ajunge pe munte: domnul Silviu are un logan, un aparat foto și o dragoste nemăsurată.

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-427.jpg

Și-acum, dacă vă întrebați unde sunt totuși pozele, urmează…

Drumeția în imagini

Bucegi-CristiV-03.jpg

5 + 1, trupa și cu fotograful înainte ca traseele de pe Valea Doamnele și Valea Ialomiței să se despartă, foto: Cristi

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-188.jpg

Valea Doamnele stânga, Valea Ialomiței dreapta, la mijloc muntele Doamnele pe care nu am urcat încă, dar pe care se zăresc stâlpii de marcaj ai punctului roșu

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-203.jpg

o firavă cascadă pe Valea Doamnele

Bucegi-CristiV-09.jpg

un bordei ciobănesc destul de încăpător, foto: Cristi

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-231.jpg

unii am intrat să facem proba chiar dacă mirosea puternic a brânză

Bucegi-CristiV-10.jpg

pe Valea Doamnele, traseul e pe stânga, dar urcăm pe dreapta pe la soare, foto: Cristi

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-238.jpg

platoul Bucegilor e tare frumos toamna, primii nori aduși de vântul puternic încep să aglomereze cerul

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-246.jpg

zoom pe zona Sfinx și Babele

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-248.jpg

de pe Bătrâna spre Crai apune

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-250.jpg

la refugiul din Șaua Bătrâna

Bucegi-CristiV-13.jpg

poză de grup, varianta „Piatra Mare”, foto: Cristi

Bucegi-CristiV-14.jpg

din seria, să ne pozăm prin jnepeni, foto: Cristi

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-266.jpg

alt zoom, către Coștila de data aceasta

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-270.jpg

cu cât urcăm spre Omu cu atât vântul bate mai tare

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-272.jpg

să aruncăm o privire în Valea Gaura, vârful de peste drum este Lancia (2288m), Muntele Gaura

Bucegi-CristiV-19.jpg

uneori, de mână. foto: Cristi

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-296.jpg

de pe Vârful Găvanele (2472m), asta da premieră, privire spre Scara

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-298.jpg

de pe Vârful Găvanele spre Vârful și Cabana Omu (2505m) în stânga, imediat lângă Vf. Bucura (2503m), releul Coștila în dreapta

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-300.jpg

vegetația de pe Găvanele se rezumă la iarbă roșioară (Silene acaulis), mușchi, licheni

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-313.jpg

o curajoasă mică-mică, o floricică de sclipeți (Potentilla sp.)

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-317.jpg

uriași de stâncă rupți din Mecetul Turcesc

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-321.jpg

nu mai urcăm la Omu, folosim curba de nivel ca să intersectăm poteca de Babele

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-323.jpg

în urma noastră norii se lasă tot mai jos

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-324.jpg

Colții sau Acele Morarului, de la dreapta: Creasta Ascuțită, Acul Mare, Degetul Roșu, Acul Crucii, Acul de Sus

Valea Cerbului

Valea Cerbului

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-333.jpg

Omu e undeva acolo sus, razele soarelui ne mai bucură câteva clipe

Bucegi-CristiV-23.jpg

dacă tot bate vântul turbat, hai să mai facem o poză, foto: Cristi

Bucegi-CristiV-24.jpg

mă apucase cheful de sărit, dar e mai greu în bocanci, foto: Cristi

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-343.jpg

pe La Cerdac e deja gheață

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-345.jpg

forme cioplite de mii de ani cu vânturi și ploi

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-346.jpg

ne apropiem de Sfinx, clădirile Salvamont Bușteni și una a Radiocomunicații SA

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-355.jpg

trei și iar trei

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-366.jpg

la Sfinx e o băncuță și o… băbuță

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-368.jpg

și iată-l! Alb-negru i se potrivește cel mai bine

Bucegi-CristiV-25.jpg

pinguinii pregătiți de teleportare că tot fabulează mulți că sunt nu știu ce energii pe aici, foto: Cristi

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-380.jpg

Sfinxul nu e singur, și-a pierdut un os (metacarsian ceva?)

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-385.jpg

după atâtea forme, nu puteam uita Babele

Bucegi-Doamnele-Omu-Sfinx-Babele-428.jpg

la final de zi aproape perfectă, un apus cu zimți

10 Comentarii

  • Claudia, am facut plin de munte prin prisma al articolul tau :) chiar daca suntem inconjurati de beton.
    Merci din nou pentru gandurile tale :)

    • Da, nu vezi ce poză? El serios și eu zburdalnică :) El gri, eu colorată. Asta da contrast.
      Era destul de curat în zonă, am văzut puține gunoaie, probabil a mai făcut salvamontul curățenie și s-a împuținat și numărul turiștilor.

  • Am ajuns la Coștila prima oară în vara lui 1987 cred. Era prima ieșire în gașcă, pe munte, aveam 20 de ani. Eram vreo 6 oameni, cu unul din ei am și acum legături vagi, dar mă rog, comunicăm din an în Paște. Mi-aduc aminte că eram atât de obosită, mă dureau picioarele atât de tare, încât am coborât cu spatele și cu rucsacul atârnat de umeri dar pe piept. Ceilalți din gașcă au fost uimiți, nu mai văzuseră în viața lor pe cineva să coboare muntele cu spatele ….. Atunci am găsit și o carabină pe care o am și acum.

    • Eu n-am avut probleme de-astea in primele ture, insa imi aduc aminte ce emotii aveam cu traseul (daca e bun sau nu, cat mai e, daca ajung la timp la cabana, chiar daca aveam harta cu mine). Si mi se parea totul lung, rucsacii ma terminau de umeri… Bine, asta se intampla si acum si din pacate, umbland mereu cu rucsac mic pentru tura de o zi sau alergare, m-am cam dezvatat de rucsacii adevarati, iar cand va veni vremea unei ture de iarna, cu sac de dormit, poate cort, coltari, haine, apa… nu stiu cum o sa ma descurc cu caratul :(

  • N-am poze cu Sfinx-ul….ma rog am din perioada facultatii, cu toti studentii gramada, asa ca nu se pune :)) Muntii Bucegi oricat de banali par, nu sunt. Ma leaga o multime de amintiri….am balaurit singura, in doi, ori in grup….Am facut muntii astia in adidasi, plina de avant dar deloc pregatita (eram la inceput de drumetie montana); in multe ture solitare; cu Zen doar avand senzatia ca suntem numai noi doi si muntele; in grup cu prietenii, in refugiu, cabana, cort…Muntii astia sunt in adn-ul meu pana voi inchide ochii :)

    Ca Silviu M sunt putini la numar, ma bucur ca l-ai mentionat :) E un om ce inca respira prin toti porii iubirea de munte, felul sau de-ai arata e unic, de apreciat si de premiat (daca lumea ar avea timp ptr normalitate, nu povesti cu teroristi si alte bazaconii)

    Poza ta cu Sfinx-ul e de măsa ( o expresie imprumutata de la un brasovean neaoș aciuit prin hAmerica si el)!
    Sunt multe descoperiri, multe de vazut, Bucegi-ul e ca o zână, poate chia zâna muntilor dar suntem noi prea ocupati s-o vedem 😀 (nu tu desigur)

    Multumesc de izbucul amintirilor de nestăvilit :) Calde imbrățisări >:D<

    • „Muntii astia sunt in adn-ul meu pana voi inchide ochii” – multe lucruri spui tu frumos caci le spui din suflet, dar acesta le intrece pe toate… de-altfel, din ce mi-ai scris reiese multa apropiere de Bucegi chiar daca esti departe. Departe doar fizic, sa nu uiti.

      Ma gandesc foarte des la dumnealui ca la un exemplu, un model, este un om care motiveaza chiar daca il „cunosc” doar din fotografiile pe care le face si in care pune suflet pe post de semnatura.

      Te mai astept aici la izbuc, mereu, cu drag >:D<

  • Sunt ONORAT, dar pe undeva… parca SUNT O PIESA DE MUZEU…
    Asta este viata OMULUI… TRECATOARE… in comparatie cu VIATA MUNTELUI… care pare VESNICA…
    M-am bucurat sa citesc si sa privesc… cu ajutorul lui GOAGAL, care la o cautare SILVIU MANCIULEA, a dat peste CE AI SCRIS TU! Si uite asa am descoperit ca SUNT “O PIESA DE MUZEUL TURISMULUI” pt DOUA IUBITOARE de MUNTE!

    • Nu știu de ce v-ați simțit „piesă de muzeu”, rămâneți la a vă simți onorat pentru că noi așa vă admirăm, precum am scris. Și nu doar eu sau Alice, ci foarte mulți alți iubitori ai muntelui care vă urmărim pozele (o piesă de muzeu stă locului, dumneavoastră dimpotrivă!). Sunteți un model pentru noi, un model pentru cei care „se vaită” că n-au cu cine sau nu știu unde să meargă sau condiția fizică nu le permite ture spectaculoase (de parcă turele ar trebui să fie mereu spectaculoase!), un model de statornicie și de adaptare la vremurile pe care le trăim, indiferent de generație.
      Așa că primiți complimentele noastre pentru că noi oricum simțim așa!
      Sănătate multă și cât mai multe și mai frumoase întâlniri cu muntele!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *