Brâul de Mijloc al Craiului

Pentru week-end-ul care tocmai a trecut îmi promisesem să ajung neaparat la munte. Nu conta pentru cât timp, unde şi cum, munte să fie. Pe de alta parte, pretutindeni acasă vedeam lista cu treburi de făcut şi… era lungă. Încă e de-altfel, dar dacă nu urlă după mine pot ignora nişte biete ţipete.

Şi uite aşa am ajuns în Crai, pe o vreme nu tocmai frumoasă, dar cu nerăbdarea de a urca tot mai sus. Am lăsat maşinile la barieră după Plaiul Foii şi am început să urcăm pe Valea Vlăduşca, traseu nemarcat oficial, dar cu o potecuţă accesibilă, destul de marcată. Craiul e plin de trasee nemarcate şi bag seamă că o sa am mult de umblat pe ele ceea ce mă bucură nespus. Ceaţa nu ne-a prea ajutat să ne şi bucurăm de privelişte, dar nu-i priveliştea totul.

Mi-amintesc perfect senzaţia pe care am avut-o la un moment dat când m-am simţit învăluită de un curent de aer rece şi respirându-l adânc, mi-am dat seama cât de mult îmi lipsise. Ştiu, sunt friguroasă de felul meu, dar îmi place să simt într-un mod poate masochist, frigul de pe munte. E altfel decât cel din oraş, iarna.

Despre traseu nu pot spune mare lucru, potecile se deschid de la sine, apar si dispar, există şi un marcaj discret din când în când – cruce verde, indicaţii scrise pe stâncă cu privire la direcţii sau locul unde te afli sau momâi din pietre folositoare orientării pe timp de ceaţă cum a fost şi cazul nostru.

În mare vă pot spune că am urcat pe la Refugiul Crăiţa, că după câteva săritori şi hornuri am ajuns în Brâul de Mijloc (potecă ce traversează în lung, paralel cu creasta, de la Marele Grohotiş până la Brâul Ciorânga Mare) şi urmându-l am intersectat poteca ce coboară spre Canionul Anghelide, am dat peste Grota La Ulcior şi ajunşi în punctul numit Termopile, am făcut stânga şi am coborât pe Muchia Coţofenei în Plaiul Foii.

Au semnat condica: Andrei, Claudia, Mike, Radu şi Florin.

Traseul a fost foarte interesant, sălbatic, presărat cu săritori şi hornuri, exact cum îmi place mie, să şi merg să mă şi agăţ de câte ceva. Dacă nu mergi cu cineva care ştie e ceva mai greu cu orientarea, sunt şi poteci ale caprelor negre ce te pot induce în eroare, dar pe o vreme bună cu mult mai multă vizibilitate, hartă, busolă, documentare în prealabil, locurile merită orice rătăcire 🙂

Bineînţeles că am făcut şi câteva poze – nu multe din pricina umezelii şi a ceţii, dar şi ele fac parte din ceea ce înseamnă munte, iar cele 7 ore de sâmbătă au fost ca o desfătare şi în acelaşi timp ca un antrenament pentru turele ce vor urma.

podeţ pe Vlăduşca,
Piatra Craiului. Podet pe Vladusca

floare de ochiul-boului,
floare de ochiul-boului

un horn interesant – de departe ai impresia că piatra încastrată formează o surplombă de toată frumuseţea,
Piatra Craiului. Horn pe Braul de Mijloc

pe Brâul de Mijloc,
Piatra Craiului. Braul de Mijloc

întâlnirile cu limbile de zăpadă au fost dese şi interesante, în special alternarea de grohotiş instabil cu zăpadă,
Piatra Craiului. Braul de Mijloc

eu şi Andrei,

nu era lumina potrivită de macro, dar locul da,
macro: picaturi de ploaie pe un fir de iarba

macro - picaturi de ploaie pe cetina de brad

macro - picaturi de ploaie pe o panza de paianjen

primele flori de bujor de munte pe anul ăsta,
flori de munte: bujor de munte

solitarul,
Piatra Craiului. Braul de Mijloc. Solitarul

…şi a început să se mai lumineze zarea,
Piatra Craiului. Braul de Mijloc

mistic şi rece, Craiul îşi ascunde sufletul,
Piatra Craiului. Braul de Mijloc

multe, multe floricele, aşa cum îmi place mie,
flori de munte

carii ştiu să scrie, dar noi ştim să citim?!?
copac mancat de carii

coborând pe lângă săritoarea “La Plăci”,
Piatra Craiului. Braul de Mijloc. Saritoarea La Placi

solitar sau nu – nu ştim, lângă el e momâia de piatră,
copacul si momaia de piatra

săritoarea La Plăci,
Piatra Craiului. Braul de Mijloc. Saritoarea La Placi

coborârea ne-a scos şi un pic de soare în cale,
Piatra Craiului. Muchia Cotofenei

şi închei cu ele, mereu cele mai frumoase flori,
cele mai frumoase flori: flori de munte, flori de camp...

___________________________
Link către Albumul foto.
Nu ratati un jurnal superb al lui Mike pe blogul lui Radu.

__________________________________________________

5 Comentarii

  • De cand tot spun ca ajung si eu in Piatra Craiului. Vara asta am zis ca nu mai pierd ocazia. Fac ce fac si ajung si acolo. Sper sa ma si tin de cuvant. Frumoase poze, frumos traseu.

  • Bravo tie, pentru placerea de a umbla pe munte si bucuria reintalnarii cu el. Tot de ceata am avut si eu parte in weekendul care a trecut, in Piatra Mare, din Timisu de Sus spre Canionul Tamina, pana in Vf. Piatra Mare (1844)cu dormit intr-o stana parasita si intoarcere prin Predeal.

  • Multumesc frumos, si de vizita si pentru gandurile voastre 🙂

    Piatra Craiului are ceva aparte, te intriga si te infricoseaza in acelasi timp. Nu e un munte cu care sa-ti incepi drumetiile, dar e unul dintre acei munti care ti le “maturizeaza”.

    Carari cat mai frumoase pe munte!

  • Sambata am urcat singur cateva ore mai tarziu si n-am iesit in brau. Duminica in schimb a fost o zi minunata, numai buna de mers pe brau pe dreapta, prin locuri mult dorite pe vremuri. Craiul e o poveste fara sfarsit. Ai devenit deja dependenta?

  • Am aflat ca duminica zarile au fost limpezi, dar nu-mi pare rau nici de ceata rece de sambata. Cum spuneam mai sus, chiar mi-era dor de aerul de munte ce parca iti trezeste toate simturile…

    E o dependenta care ma incearca si pe care o las sa ma cuprinda 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *