4 zile în Cernei-Mehedinți. Domogledul

Trasee muntii Mehedinti.

Greu cu munții care-s departe, scumpi vederii și dragi sufletului!
Mie cu atât mai mult cu cât n-am crescut prea departe de ei, ba am și venit în zonă cu excursii școlare, dar accentul nu se punea pe trasee. Îmi amintesc prea bine că-mi doream să urc tot mai sus, ceva, ceva tentative având eu, de una singură sau cu colegii. Cea mai arzândă dintre dorințe pe vremea aceea era să urc la Crucea Albă, nu știu de ce, cred că era singurul traseu de care auzisem și iată că după aproape 20 de ani am ajuns. Mi-a luat ceva, nu? Crucea m-a impresionat prin simplitatea ei, dar mai mult alura temerară a pinilor, crestele calcaroase, jocul vântului cu norii…


Data: 5 ianuarie 2014.
Locul: Munții Mehedinți.
7 pinguini carpatiști: Mike și Radu, Raluca și Cristi, Claudia și Andrei, Em’.
Album foto: Revelion și 4 zile în Cernei-Mehedinți.
Traseu (track gps de Andrei și traxcatalog.net) și hartă autor Marius Terchilă:
– cruce albastră (CA) din DN 67D până la Crucea Albă
– bandă galbenă (BG) Crucea Albă -> Vârful Domogled -> Cheile Ferigari
– 2km pe șosea până la mașini pe DN 67D

harta trasee Muntii Mehedinti


A patra și ultima zi pe munte a fost dedicată Domogledului, cel care dă numele parcului național. Fiind ziua cu lungul drum spre casele noastre, am preferat să facem o tură mai scurtă, dovadă fiind și faptul că doar jumătate din gașcă ne-am înscris la traseu, cealaltă jumătate fiind pe drum spre București, Brăila, Călărași.

Nu știu ce m-a trezit mai repede și mai devreme, rutina instaurată la orele șase sau alarma de incendiu care trăncănea undeva sub geamul meu? Apoi sigur alarma! Am sărit la geam căutând spre cer dâra de fum, dar nu m-am liniștit văzând că nu e niciuna, oricum era imposibil să o fac pentru că alarma aia suna încontinuu și a tot sunat cinci minute, șapte, zece… greu de spus. Cert e că m-a mirat să existe o astfel de alarmă acolo în ideea că până ajung pompierii lemnul arde, nu face mofturi. Și-apoi mai degrabă apucă să coboare localnicii din cătunele de sus. N-a fost nimic, doar o ușă deschisă de un angajat somnoros înainte să se dezactiveze alarma și uite așa, alarma cu acorduri de incendiu era de fapt una destinată hoților… și trezirii mele în regim militar.

Am plecat cu tot cu bagaje și cu mașini, singurul meu regret fiind legat de păstrăvul la grătar de la Dumbrava pe care l-am savurat de doar trei ori în tot atâtea zile… Vremea era închisă, posomorâtă și cu toate că ar fi avut motive, nu era după sufletul meu, eu simțeam bucuria unei noi urcări acolo sus pe creste, unui nou traseu, simțeam recunoștința pentru acele zile minunate cu munte și prieteni.

trasee Herculane

În 1999 cu colegi de liceu, aflați la Herculane pentru banchet, urcând spre ceva, cred că spre Izvorul Diana, dar fiind ceață ne-am oprit la acest foișor. Pe atunci nu știam că poți urca deasupra norilor…

Am mers așadar de la Dumbrava spre Herculane rămânând pe drumul național fără să intrăm în stațiune. Traseul este anunțat de două panouri, pe dreapta și pe stânga drumului, cel de partea stângă fiind însoțit de indicator turistic cu marcaje și timpi de parcurgere: cruce albastră spre Crucea Albă (3/4h) și spre Izvorul Jelărău (1.5h), bandă galbenă spre Vârful Domogled (2.5-3h), triunghi albastru și triunghi roșu (probabil marcaje ceva mai vechi). Mașinile le-am lăsat într-o parcare pe partea dreapta aflată la cca 150m după ce trecem de panouri.

Apoi tropa-tropa prin pădure pe serpentine dese și susținute întâlnind din loc în loc panouri informative în care cei de la parc atrag atenția asupra câtorva specii de arbori, fluturi și flori. După scurtă vreme ieșim din pădurea de fag și poteca ne poartă prin ceață printre frumoșii pini negri de Banat. Deși îmi place să pot admira priveliști cât mai întinse, ador ceața pe munte, misterul pe care îl creează în jurul stâncilor și copacilor, mai ales în zonele de pădure și mai ales pe o potecă marcată pe care o poți fotografia ca dispărând în ceață fără grija rătăcitului.

Peisajul tot mai stâncos anunța apropierea de primul obiectiv al traseului nostru, Crucea Albă (529m), dar asta s-a putut observa și din abundența de scrieri pe stâncă, nevoia unora de a lăsa aceste urme fiindu-mi de neînțeles (cele mai multe și mai colorat scrise aparțin turiștilor fără îndoială), mi-ar plăcea să existe o justiție magică prin care un hocus-pocus să le scrie indivizilor pe case, dacă nu pe frunte, ce-au scris ei pe munte din pură prostie. Nu există magie, există ploile și vântul care an de an șterg câte puțin din mizeria lăsată de om și există mai nou facebook-ul unde sper ca toate aceste exemplare să-și consume nevoia de… wall.

trasee din Herculane

trupa, mai puțin Radu care ne fotografia

trasee turistice din Herculane

După poza de grup de la Cruce am continuat traseul până la ramificația cu traseul spre Izvorul Jelărău, noi mergând pe varianta dreapta pe banda galbenă spre Domogled. De aici încolo poteca cică se numește Cărarea Pisicii. Este într-adevăr din ce în ce mai abruptă mai ales în porțiunea de pădure de până la Grota lui Șerban sau Peștera de sub Șărban.

ceata invaluie padurea

Am făcut o mică pauză în dreptul peșterii și era cât pe ce să nu merg s-o văd fiind mult prea ocupată cu pufuleții Gusto de la Em’. Dar cum băieții nu se mai întorceau și nici nu răspundeau la strigare, am bănuit eu că nu-i o simplă grotă cu o singură cameră la intrare și-am plecat după ei. Surpriza a fost cu atât mai mare, iar incursiunea interesantă datorită încăperilor succesive din ce în ce mai mici prin care evident, ne-am strecurat cât s-a putut!

Grota lui Serban

galerii in pestera

galerii subterane

camera principala din pestera

iesirea din pestera

Am reluat urcușul și am ieșit din pădure pe o muchie stâncoasă a crestei, în stânga fiind hăul. Pinii, rupți de vânt, arși de incendiile din anii trecuți, ofereau în combinație cu ceața și cu atmosfera închisă un peisaj ușor sumbru salvat doar de acele lor verzi, semn că viața e acolo în ei și merge mai departe. Și când vedeam cum pot crește direct din stâncă nici nu-i de mirare…

Poteca trebuie să fie foarte interesantă într-o zi cu vizibilitate mai mare, dar chiar și așa, lapiezurile o fac să fie interactivă, cu treceri printre stânci, dar și cu o mai de-aproape observare a acestui tip de relief calcaros.

peisaj montan din Cernei-Mehedinti

pin crescut din stanca

crescut din stâncă…

Nu mă întrebați când am trecut pe lângă Vârful Domogledul Mic (1099 m) că nu am observat să fie marcat în vreun fel, poteca urmând muchia crestei destul de fidel. Amintirile incendiilor sunt vii și vegetația pare să se lupte să se refacă. Chiar și așa timpuriu, am recunoscut tulpinile de liliac, trebuie să fie o minunăție primăvara acolo sus!

pinguinii

trupa sub asediul vântului, din nou fără Radu care ne poza

noi doi in munte

Noi doi. Mulțumim Radu.

vedere spre Herculane

sub nori, Herculane

pe creasta muntilor Mehedinti

Cred că aici suntem pe Domogledul Mic, iar în față dreapta este Domogledul Mare.

O stâncă scrisă cu vopsea anunța că acela e Vârful Domogledul Mare (1105 m) și am făcut o mică pauză sub el, la adăpost de vânt, motiv pentru care iar am apelat la dulciurile lui Em’, dar am și pus la cale oprirea în Băile Herculane la un magazin cu delicii românești.

creste calcaroase

Domogledul Mare

De-acum nu mai urma decât coborârea și gândul că e ultima a acelor zile începuse a mă umbri, dar n-am vrut să-l las, am zis că oi avea timp să port dor de munte când n-oi avea parte. E interesant cum te încearcă aceste stări, cum se îmbină bucuria cu tristețea, cum cântărești totul când ai puțin și nu-ți permiți să risipești…

spre Cheile Ferigari

padurea parjolita

acolo unde focul a ars, noi am adus un zâmbet…

Pinii poartă pe coajă urmele negre ale pârjolului și mă mir că încă sunt acolo în picioare. Solul e negru și el, iarba abia dacă a apucat să crească o generație. Orice altceva a murit, dar va găsi o cale să se recupereze dacă nu va mai arde măcar câțiva ani la rând. Poiana se îngustează și trecem printre ultimii pini negri de Banat ca mai apoi să traversăm o porțiune de pădure.

Primăvara se anunță prin verdele plantelor ce par să cotropească frunzele arămii ce și-au păstrat încă vie culoarea toamnei, semn că iată lipsa zăpezii schimbă ordinea firească a lucrurilor. M-am uitat după ghiocei însă fără succes, mai harnici au fost toporașii sau popâlnicul iepuresc, bietele flori neștiind ce să mai înțeleagă din bruma dimineților ce le arde și soarele zilei ce le crește… Am pozat multe flori în acest început de ianuarie, cum nici nu mă așteptam, unele prelungindu-și toamna, altele grăbindu-se-n primăvară, cert e că și colecția mea va primi câteva exemplare noi (la început de februarie a nins așa că-mi pot imagina „carnagiul” după un întreg ianuarie primăvaratic…).

flori de toamna si primavara

popalnic iepuresc cea albastră, tămâior sau toporaș cea violet, sclipeți cele multe galbene mărunțele, ceapa ciorii ca o steluță galbenă, iar pe mijloc urechelnița și floarea ei uscată

De pe aici încolo m-a apucat o frenezie puțin inexplicabilă, nu mă bucuram că se termină ci pur și simplu uitasem că urma să se termine. Aveam o energie ciudată, îmi venea să alerg, să fac poze peste poze ceea ce am și făcut, să fiu ca un copil care zburdă fără să întrebe de ce și pentru ce.

pastai de lopatea

Lopățeaua – vara are frunze mari cât palma, flori mici roz-violet ce se transformă într-o păstaie lată și maronie… nimic nu prevestește diafana prezență argintie :)

Intrarea pe firul Cheilor Ferigari/Feregari sau Prolazului sau chiar ale Rucărului după unele surse (mulți le-au mai nășit!) intersectează traseul cruce albastră care continuă pe firul văii alături de banda galbenă. Trecem printr-un lăstăriș ca mai apoi să ne bucurăm de stâncării observând și câteva trasee de alpinism destul de aeriene cu nume sugestive precum… Fluturașul.

După ce ieșim din strânsoarea cheilor putem observa mai de-aproape pereții verticali și „rănile” roșii, neînvechite de-ajuns, din care s-au desprins blocuri mari de piatră ce zac împrăștiate peste versanții nisipoși destul de abrupți și ei, ridicând un semn de întrebare „oare ce i-a oprit de nu s-au dus până în fundul Văii Cernei?” că doar n-o fi făcut-o arbuștii, rugii sau tufele de măceș, aste singure specii ce pot trăi în atare aride condiții… În zonă a fost o fabrică de var astfel că desprinderile din perete ar putea avea o legătură, dar știe careva îl aștept cu un comentariu.

Cheile Feregari, fosta fabrica de var

Finalul traseului trece printr-un mini-cartier de țigani sau mai bine spus printre cele câteva case ale lor și e o stare ciudată de parcă le-ai trece drept prin curte. Oamenii însă își vedeau de-ale lor, sigur sunt obișnuiți cu turiștii, copiii ne-au salutat politicos și Em’ le-a împărțit cele câteva portocale și dulciuri avute prin rucsac.

traseu Cheile Ferigari - Domogled

Cei doi kilometri spre mașini i-am mers pe șosea și nu ne-am plictisit căci tare multe sunt de vorbit între prieteni, dacă era după mine putea să fie și dublu și triplu… În Herculane am mers glonț la magazinul cu dulciuri și mi-am făcut provizii de n-am putut duce că așa e omul pofticios. Pe de altă parte mi-ar plăcea să fie încurajată mai mult producția locală, promovarea gusturilor autohtone, dar pentru asta trebuie mers mai des la piață și pe la magazinele de cartier decât la supermarket, acesta din urmă fiind bazat pe contracte mari cu evident, mărci mari.

batonul copilariei, ciocolata de casa, nuga, salam de biscuiti

Batoanele Copilăriei cu ciocolată de casă produse la Șura Mică, Sibiu; Nuga de Cindrel; Salam de biscuiți de la Slatina și prietena mea mai veche, ciocolata Făgăraș

Până la București m-am tot zgâit pe geamul mașinii la România mea. E ușor să-i caut laude și defecte căci mi-e adânc implantată în ființă, dar privind-o obiectiv, o găsesc interesantă prin contrastele ei de tot felul și încă autentică. Avem nevoie însă de mai multă încredere în noi, în cultura și în tradițiile noastre, să le perpetuăm, să le înțelegem înainte de a ne arunca în brațele kitsch-ului, să adaptăm și nu să copiem orbește și incomplet ce vedem pe la alții, dar mai ales, să nu mai aruncăm gunoiul peste gard – o țară curată începe din pragul ușii sau al porții fiecăruia dintre noi, fie că locuim la sat sau la oraș, spațiul comun având nevoie de o grijă comună, iar tot ce expunem exteriorului spune multe despre respectul nostru pentru ceilalți și implicit, pentru noi.

*

Acesta a fost ultimul episod din cele patru și îl termin cu reținere știind că de mâine nu mai am nimic de povestit, toate cărările pe care le-am umblat prin munții mei dragi au povestea lor pusă deoparte. Nimic de retrăit prin scris, totul de retrăit prin citit și martor mi-e blogul că atunci când intru în lista jurnalelor de munte nu mai ies cu orele… Nu știu când o să fiu din nou în Carpați, cert e că nu curând și mă tot uit hipnotic la fotografia de mai jos simțind cum dorul ca un vânt turbat îmi răscolește sufletul cu aceeași ușurință cu care rostogolește peste creste nori…

vom fi doi in munti si pe creste...

13 Comentarii

  • Un alt articol frumos scris, cu emotii transmise directement dans le coeur, cu fotografii sugestive si superbe. Claudia, jos basca! (basca mea evident).

  • N-am rezistat si primul lucru facut a fost sa vad tot albumul cu sutele de poze. Te-am simtit avida de a fotografia “tot”, ai dat drumul dorului ce l-ai tot purtat. Pe mine ma doare privind si citind. Insa starea luata din tot mi-a placut, prietenii si zambetele lor…sunt de nedescris, ca si peisajele.

    Despre Romania si comportament, sunt multe de spus, vazandu-i pe americani am concluzionat ca suntem o apa si-un pamant, cu instincte animalice si barbare dar si educati si cu bun simt. Diferenta intre noi si ei e balanta, unde inclina ea. Primavara n-ar fi atat de spectaculoasa cu o singura floare cum nici romanii nu pot fi civilizati fiind doar unul cu bun simt.

    • Tot am fotografiat, in album sunt doar jumatate din fotografii… iar aprecierile venite de la cineva cu ochiul format sunt incurajatoare :)
      Inteleg durerea de care spui, o traiesc mereu cand vad pozele prietenilor de dupa week-end. N-am ce face, e o piatra de moara, dar nu pot sta deoparte fara sa le vad.

      E foarte interesant ce spui legat de americani si romani, poate ca la ei ceva ajuta la inclinarea balantei in alta directie ca la noi. Poate frica de autoritati, de amenzi.

  • M-am luat valul si-am uitat, o multime de poze superbe, ca si compozitie si unghiuri! Iar copacul ala cu radacina in stanca…wow! O-ntreaga metafora! Felicitari ptr ele, unde-i pasiune se simte de la o posta 😉

  • Trairile tale combinate cu frumusetea traseului au dat un jurnal tare fain. Dupa cum ti-am mai spus cred, n-am fost niciodata in Cernei-Mehedinti, decat pentru plimbare. Sper sa ajung candva si pe acolo. Traseul ales pare foarte interesant, la fal si privelistea de sus, chiar si asa pe vreme mai inchisa. Imi plac foarte tare pozele 1 si 6…

    • Traseul asta pe Domogled e destul de rapid pentru ajungerea pe creasta si privelisti faine. Am inteles ca in aprilie-mai e ca in rai, in sensul ca liliacul e inflorit si sunt si alte flori, unele rare precum laleaua pestrita si tot felul de orhidee.
      Cert e ca daca poti programa o vacanta acolo de 5-6 zile, cu stat eventual la un hotel care sa aiba si bazin termal pentru refacerile de seara (altfel e cam aglomeratie, lumea inca se duce), iar ziua sa faci diverse trasee (patru am avut eu in seria asta, dar mai sunt o gramada). Stiu ca voua va place genul asta de vacanta cu munte ziua si cred ca si lui ala micu i-ar placea 😀

      • M-am gandit la zona Orsova-Herculane pentru cand mai mergem in tara (acum ramane de vazut cand va fi). Am mai fost acolo prin 2008, dar mai mult pentru Cazanele Dunarii, si plimbari prin Herculane, n-am facut trasee pe munte. Oricum mie imi place foarte, foarte tare regiune, mi se pare foarte ofertanta pentru tot felul de activitati. Si aproape mai sunt si Cheile Nerei unde n-am fost niciodata si as vrea sa merg…
        Si da, cred ca Azorel ar fi tare incantat, atat timp cat nu-i zapada :)).

  • Buna ziua Claudia,

    I’d like to take a minute to thank you for sharing the details for this awesome trail. Me and my wife went to Baile Herculane a few days ago and followed the trail you posted here. We had the most awesome day with beautiful views and diverse landscape. Multumesc frumos!

    – Mike

    • Hi Mike,
      I’m glad to hear such news, that my diary was helpful. It was great that you got good weather and you enjoyed the view. Thank you for your feedback, continue to enjoy and discover the Romanian mountains – the Carpathians :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *