O zi pe grohotișuri

De când s-au aliniat planetele – și perseidele – cu mers la Plaiul Foii, întâlnit cu o parte din prieteni, dormit la cort și drumeție de la sine înțeleasă, mi-a fugit mintea la cele câteva locuri unde cresc flori de colț chiar în poteca marcată, fără să fie nevoie să ajung pe creastă. Mi-am dorit să văd și capre negre, dar prințesele crestelor și brânelor și vâlcelelor știute și neștiute, nu s-au arătat de data aceasta. Nu-i nimic, domnițelor, mai vin!

...citește mai departe ↑

Făgăraș, din nou pe creste… în jurul Bâlii

iezerul-caprei

– O să scrii jurnal și despre tura asta? Despre ce? Nu s-a întâmplat nimic deosebit…

Așa e, nu s-a întâmplat nimic deosebit, a fost cald, dar nu caniculă, nu ne-a prins potopul, nu ne-a tăiat calea vreun urs, copilei i-a priit, nu am parcurs zeci de kilometri și nici n-am bifat vreo salbă de vârfuri, ci doar am simțit că sunt pe un munte adevărat (Tâmpa dragă, fără supărare), cu gol alpin și zări înțepate de vârfuri mărețe, cu stâncării impresionante și poteci pe marginea căldărilor amețitoare, lucru ce nu mi se întâmplă prea des și, ca atare, îl apreciez înzecit.

Așa e, nu s-a întâmplat nimic deosebit, am fost pe munte, iar pentru mine acesta e un motiv de scris jurnal. O fi plictisitor, neinteresant, neispititor, ne-nu-mă-interesează. De fiecare dată când scriu prelungesc „traseul” dincolo de acel moment, mă mai bucur încă o dată, e ca și cum la trezirea din visul frumos închid ochii să-l mai pot continua o vreme. Și chiar pot face asta prin scris, prin pierderea aceasta de timp, dar nu de sine.

...citește mai departe ↑

Măgura Codlei în luna lui Cuptor

Mă simțeam pregătită pentru un traseu de drumeție cu ceva mai multă diferență de nivel decât cele parcurse până acum cu bebe, însă Măgura Codlei cu hei-rup-ul ei final și cu potecă – tobogan după ploaie, a venit totuși cam devreme. E un munte cu personalitate calcaros-humoasă, cu accente urzicos-virgine, zgârcit în priveliști, dar nu și la înclinația pantelor, însă cu ceva al lui, mai ales pentru iubitorii (și cunoscătorii) florei.
Altfel, prima drumeție cu gașca extinsă, nu doar cea brașoveană, ca pe vremuri.

...citește mai departe ↑

Fântânița Crucea Dreptății

Sunt de doi ani în Brașov – ieeei! și nu ajunsesem încă la Fântânița Crucea Dreptății; asta și pentru că deocamdată am ratat toate concursurile montane din oraș, cel puțin unul trecând pe acolo. Mike a venit cu propunerea pentru mini aventura de vineri seara, iar faptul că retragerea avea să fie pe Valea Cetății în cartierul Răcădău – noua noastră casă, a fost un plus.

...citește mai departe ↑

Amiază în Ciucaș – pe urme vechi, urme noi

Pe culmea Bratocea

Nu rezist tentației, mă aplec și îmi trec mâna peste buchetul viu colorat de Trei-frați-pătați, aparent captiv în afiniș. Simt pentru o prea scurtă clipă finețea unei petale strecurându-se prin asprimea ierbii și a tulpinilor noi de arbust. Uneori, oricât ai privi, oricât ai înțelege, atingerea e o adevărată poveste.

...citește mai departe ↑

Drumeția de nouă luni la Curmătura

S-au așternut deja câteva zile peste impresiile turei la Cabana Curmătura și sentimentul care domină amintirea ei este unul de recunoștință, pentru prietenii mei dragi ce m-au însoțit, pentru trupul ce îmi îngăduie să mă bucur de ultimele săptămâni de sarcină în stilul meu. Astfel de zile sunt dintre cele mai fericite ale vieții, zile în care nu se întâmplă un eveniment anume, ci în care te lași trăit de simpla tihnă sufletească.

16-Curmatura-rw.jpg

...citește mai departe ↑