La Amfiteatru – din Moieciu de Sus în sus, pe ulițele drumețului portocaliu

Când zilele frumoase sunt cam numărate, nu-i de stat acasă! Ăsta e unul dintre motivele pentru care mamele noastre și-au făcut drum spre Brașov, să sărbătorim ultima explozie de culoare a toamnei, și în ce loc mai pitoresc se putea merge dacă nu pe colinele dintre Bucegi și Piatra Craiului. Acolo unde toamna și primăvara sunt anotimpuri de pus în ramă… dacă urci pe culmi.

...citește mai departe ↑

Prin Bucegi, printre anotimpuri

M-am întins în cele de urmă cu totul pe iarbă. Era aspră, am simțit-o intrând în pielea capului, dar știu că dacă insiști îți cuibărești locul și-ntre pietre darămite pe iarbă. Peste mine, Miruna, râdea și încerca să culeagă câteva fire. Mâna îi pleca cu hotărâre din strânsoarea marsupiului, dar smulgerea se transforma într-o atingere fină, un soi de salut pe care numai bebelușii ar putea să-l explice. Soarele se juca de-a mai rămâi puțin pe muchia Doamnele. Se juca cu dorința mea de-a ne uita timpul, de-a trăi clipa aceea într-o lungă apăsare a tastei spațiu. Îl simțeam pe obraji, pe tâmple, pe pleoapele întredeschise, îl simțeam în tot corpul radiind din iarba caldă. Era atât de bine, atât de atât de atât… Apoi muchia s-a înălțat și-n umbra ei ne-am reluat coborârea cu soarele luminând aurit culmile dinainte-ne.

...citește mai departe ↑

De toamnă, pe Plaiul lui Șoș Mihai

De când a dat prima zăpadă a apropiatei ierni, mi-am tot imaginat tabloul cu nordul albit al Bucegilor contrastând cu zadele galbene de la poalele Clăbucetului Taurului. Mai trebuia să aștept! am oftat când am ieșit din pădure și le-am văzut verzi, însă restul tabloului a fost cum mi l-am dorit.

...citește mai departe ↑

Ceaiul de la ora 5… la Cabana Postăvaru

Ce ar putea fi atrăgător vara la un masiv pe care pârtiile de schi și drumurile îl descojesc fâșii fâșii de pădurile sale? Sau cum ai putea să vezi frumusețea muntelui dincolo de instalațiile tăcute de fier și cablurile lor?
Ei bine, răspunsul e în poteca marcată ce te poartă în serpentine prin pădurea molizilor falnici, cu muri și zmeuri din belșug, cu ferigi și mușchi și flori chiar și în septembrie, traversează pârtiile cosite cu o iarbă verde de primăvară, te îmbie cu priveliști largi spre Țara Bârsei, ca mai apoi să te invite pe terasa uneia dintre cele mai pitorești cabane de la noi de unde ți se arată și Craiul și Bucegii. Nu-i destul? Atunci continuă până pe vârful Postăvaru și mai vorbim.

...citește mai departe ↑

Început de septembrie cu prietenii. Prin Ciucaș

Când am fost plecată din țară ori mă împiedica ceva să merg pe munte, nu era of mai mare ca acela de a lipsi de la turele cu prietenii. Și nu pentru că atunci ar fi aventura mai mare sau vârfurile mai semețe sau cine știe ce traseu de nemaifăcut, ci pentru că suntem împreună pe poteci. Muntele e la fel de frumos mereu, aproape neschimbat în cursul umilelor noastre vieți, dar noi cei legați de prietenie suntem mai greu de sincronizat, de adunat împreună. Au fost și vor mai fi vremuri și munți de umblat singur, de umblat doar în doi, în trei, de cucerit sau de contemplat, însă nu vor fi niciodată prea multe clipele cu noi toți înșirați pe o culme.

...citește mai departe ↑

La Mălăiești pe cel mai scurt drum

Puține cabane din Carpații noștri au parte de priveliștea Cabanei Mălăiești, așa se explică și faptul că e una dintre cele mai vizitate și recomandate printre amatorii de drumeții. Acesta e unul dintre motivele pentru care am ales ziua de vineri pentru a urca la cabană, să fie mai puțină lume, dar totodată, și mai multă liniște (și mai puține elogii faptului că-mi port copila, nu că n-aș fi mândră, dar observ că mă cam inhibă genul ăsta de atenție). Și cum nu mă leagă nimic deosebit de cabană, recunosc, îmi era mai dor de Căldarea Mălăiești, o adevărată citadelă de piatră ce reușește de fiecare dată să mă impresioneze.

...citește mai departe ↑

Drumeția de nouă luni la Curmătura. II


Am ajuns la Cabana Curmătura de nenumărate ori; e unul dintre acele trasee clasice care nu își pierde farmecul decât, poate, în ochii celor mai mult iubitori de aventură montană decât de munte. Uneori doar până la cabană, alteori în trecere, cu prieteni mulți sau în doi, în trei, vara sau iarna. Am urcat însărcinată în nouă luni – a fost ultima drumeție cu Făptura la purtător, iar acum a venit vremea să o duc și pe cea mică, la cele nouă luni ale ei, vârstă la care nu știu cât pricepe ce este muntele, dar știu sigur că îi place să fie purtată și nu pare defel plictisită.

...citește mai departe ↑