Brâul de Mijloc al Craiului
June 7, 2010
Categorii:
Fotografie și Imagini, POVESTI CU MUNTI
Pentru week-end-ul care tocmai a trecut îmi promisesem să ajung neaparat la munte. Nu conta pentru cât timp, unde şi cum, munte să fie. Pe de alta parte, pretutindeni acasă vedeam lista cu treburi de făcut şi… era lungă. Încă e de-altfel, dar dacă nu urlă după mine pot ignora nişte biete ţipete.
Şi uite aşa am ajuns în Crai, pe o vreme nu tocmai frumoasă, dar cu nerăbdarea de a urca tot mai sus. Am lăsat maşinile la barieră după Plaiul Foii şi am început să urcăm pe Valea Vlăduşca, traseu nemarcat oficial, dar cu o potecuţă accesibilă, destul de marcată. Craiul e plin de trasee nemarcate şi bag seamă că o sa am mult de umblat pe ele ceea ce mă bucură nespus. Ceaţa nu ne-a prea ajutat să ne şi bucurăm de privelişte, dar nu-i priveliştea totul.
Mi-amintesc perfect senzaţia pe care am avut-o la un moment dat când m-am simţit învăluită de un curent de aer rece şi respirându-l adânc, mi-am dat seama cât de mult îmi lipsise. Ştiu, sunt friguroasă de felul meu, dar îmi place să simt într-un mod poate masochist, frigul de pe munte. E altfel decât cel din oraş, iarna.
Despre traseu nu pot spune mare lucru, potecile se deschid de la sine, apar si dispar, există şi un marcaj discret din când în când – cruce verde, indicaţii scrise pe stâncă cu privire la direcţii sau locul unde te afli sau momâi din pietre folositoare orientării pe timp de ceaţă cum a fost şi cazul nostru.
În mare vă pot spune că am urcat pe la Refugiul Crăiţa, că după câteva săritori şi hornuri am ajuns în Brâul de Mijloc (potecă ce traversează în lung, paralel cu creasta, de la Marele Grohotiş până la Brâul Ciorânga Mare) şi urmându-l am intersectat poteca ce coboară spre Canionul Anghelide, am dat peste Grota La Ulcior şi ajunşi în punctul numit Termopile, am făcut stânga şi am coborât pe Muchia Coţofenei în Plaiul Foii.
Au semnat condica: Andrei, Claudia, Mike, Radu şi Florin.
Traseul a fost foarte interesant, sălbatic, presărat cu săritori şi hornuri, exact cum îmi place mie, să şi merg să mă şi agăţ de câte ceva. Dacă nu mergi cu cineva care ştie e ceva mai greu cu orientarea, sunt şi poteci ale caprelor negre ce te pot induce în eroare, dar pe o vreme bună cu mult mai multă vizibilitate, hartă, busolă, documentare în prealabil, locurile merită orice rătăcire :)
Bineînţeles că am făcut şi câteva poze – nu multe din pricina umezelii şi a ceţii, dar şi ele fac parte din ceea ce înseamnă munte, iar cele 7 ore de sâmbătă au fost ca o desfătare şi în acelaşi timp ca un antrenament pentru turele ce vor urma.
podeţ pe Vlăduşca,
floare de ochiul-boului,
un horn interesant – de departe ai impresia că piatra încastrată formează o surplombă de toată frumuseţea,
pe Brâul de Mijloc,
întâlnirile cu limbile de zăpadă au fost dese şi interesante, în special alternarea de grohotiş instabil cu zăpadă,
eu şi Andrei,
nu era lumina potrivită de macro, dar locul da,
primele flori de bujor de munte pe anul ăsta,
solitarul,
…şi a început să se mai lumineze zarea,
mistic şi rece, Craiul îşi ascunde sufletul,
multe, multe floricele, aşa cum îmi place mie,
carii ştiu să scrie, dar noi ştim să citim?!?
coborând pe lângă săritoarea “La Plăci”,
solitar sau nu – nu ştim, lângă el e momâia de piatră,
săritoarea La Plăci,
coborârea ne-a scos şi un pic de soare în cale,
şi închei cu ele, mereu cele mai frumoase flori,
___________________________
Link către Albumul foto.
Nu ratati un jurnal superb al lui Mike pe blogul lui Radu.
__________________________________________________
RELATED POSTS
- Prima zi in Piatra Craiului Sambata dimineata, devreme, chiar foarte devreme, cu rucsacul in spate si cu sticla de cafea fierbinte in mana m-am prezentat somnoroasa la locul de intalnire....
- Flori de colţ şi cărări sub bolţi floare ninsă-n vârf de stâncă mai presus de nori şi stele cine oare să te-ajungă? numai dorurile mele… Gândurile. Încă o dată Craiul şi-a deschis...
- Florile care-mi vorbesc Cateodata le-am cules insa doar pe baza unei teorii proprii conform careia niciodata nu trebuie sa le culegi pe toate si asta doar daca sunt...
- Primăvară în Munţii Măcinului Dacă primăvara m-ar putea vindeca de toate, m-aş îmbolnăvi pe veci de ea… Sâmbătă dis-de-dimineaţă am plecat spre Măcin, despre care ştiam ca mai toată...
- Acele Morarului Acele Morarului sunt... cum să vă spun... un loc în care muntele parcă se sfarâmă atingând cerul. Surprinse în diferite fotografii din diferite unghiuri sunt...
5 Comments »
Leave a comment
Subscribe for comments RSS feed for comments on this post.
Mihai Baboi — June 7, 2010 @ 8:09 PM
De cand tot spun ca ajung si eu in Piatra Craiului. Vara asta am zis ca nu mai pierd ocazia. Fac ce fac si ajung si acolo. Sper sa ma si tin de cuvant. Frumoase poze, frumos traseu.
wolfman — June 7, 2010 @ 11:47 PM
Bravo tie, pentru placerea de a umbla pe munte si bucuria reintalnarii cu el. Tot de ceata am avut si eu parte in weekendul care a trecut, in Piatra Mare, din Timisu de Sus spre Canionul Tamina, pana in Vf. Piatra Mare (1844)cu dormit intr-o stana parasita si intoarcere prin Predeal.
MeetTheSun — June 8, 2010 @ 8:50 AM
Multumesc frumos, si de vizita si pentru gandurile voastre :)
Piatra Craiului are ceva aparte, te intriga si te infricoseaza in acelasi timp. Nu e un munte cu care sa-ti incepi drumetiile, dar e unul dintre acei munti care ti le “maturizeaza”.
Carari cat mai frumoase pe munte!
Rupi — June 10, 2010 @ 5:10 PM
Sambata am urcat singur cateva ore mai tarziu si n-am iesit in brau. Duminica in schimb a fost o zi minunata, numai buna de mers pe brau pe dreapta, prin locuri mult dorite pe vremuri. Craiul e o poveste fara sfarsit. Ai devenit deja dependenta?
MeetTheSun — June 10, 2010 @ 5:23 PM
Am aflat ca duminica zarile au fost limpezi, dar nu-mi pare rau nici de ceata rece de sambata. Cum spuneam mai sus, chiar mi-era dor de aerul de munte ce parca iti trezeste toate simturile…
E o dependenta care ma incearca si pe care o las sa ma cuprinda ;)