ultimul

Nu mai pot suport gandul ca el, sufletul meu, un biet trandafir de hartie, el firav si confectionat dintr-o hartie de proasta calitate, el se incapataneaza sa reziste asa fara culoare, fara miros, fara spini, fara viata!

Stie c-a venit ziua in care il voi arunca cat-colo si-l voi calca in picioare!

Si nu se teme! Ma enerveaza cumplit Asteptarea lui! Isi poarta durerea asta a lui cu nonsalanta si ma omoara cate putin, cate putin… fara sa-i pese.

Cine i-a dat indrazneala de-a vrea s-aduca tocmai el Primavara?

Imi fac curajul sa-l smulg din locul sau, sa-l mototolesc in pumn, sa-i distrug forma, sa-l transform intr-o bulgare neuniform si urat. Sa-l doara! Sa urle! Si sa nu-mi poata riposta!

S-apoi, sa-l scap pe un trotuar, sa simta fiecare pas ce-l striveste, sa simta cum noroiul si umezeala intra in el, cum devin una cu el… Sa simta Frigul!

Stiu ca se va incapatana sa reziste si-ntr-un tarziu un maturator de strada il va trimite mai departe. Acolo unde, intr-o mare de gunoaie, un pescarus poate sau un corb, il va tine cu-o ghiara si cu ciocul il va desface in fasii. Vantul il va purta bucatica cu bucatica peste intinderi si asa mort cum e se va ascunde in iarba, in paduri, in mare.

O sa plec din lume, asa goala fara el, asa multumita ca m-am eliberat, dar cu toate durerile lui in mine! Cu un gand straniu ca as putea inca aduce Primavara!

Ratacesc. Campul e straniu. Nu-l cunosc. Iarba e frumoasa, se unduieste-n vant, fluturasi mici albastri se apropie uimiti, se aseaza, imi cerceteaza mainile. Ma infioara atingerea lor si din ochii mei se-ntinde cerul. Pentru prima data ma simt libera in campul meu plin cu trandafiri, colorati, parfumati, plini de viata!

Plutesc si fericirea ma apropie timid de unul dintre ei. Intind mana sa-l ating, sa-l simt, dar mana mi-e doar fum si trandafirul nu simte nici macar adierea apropierii mele…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *