În căutarea lalelei pestrițe

lalea-pestrita

Se întâmplă la un moment dat să îți dorești să vezi un ceva despre care știi că există,
știi deja cum arată, acel ceva pe care mai trebuie doar să-l cauți,
pentru care simți că poți face sacrificii,
acel ceva care îți poate aduce o cunoaștere sau o înțelegere de sine dincolo de cuantificabila goană umană,
pentru care pui în mișcare tot universul în numele unei întâlniri despre care știi deja că te va mistui cu implicațiile sale
și totuși, vei fi acolo să arzi.

...citește mai departe ↑

Ghiocei din grădina mamei

– Ia şi tu câţiva ghiocei, culege-ţi! îmi spune mama pe când traversam la plecare grădina.
– Am luat deja, în poză!
– Daaa? se miră ea mândră, dar poţi şi culege…
– Nu mamă, mi-e îmi place să culeg prin poze, am toate florile culese din toţi anii şi toate verile şi nici nu se ofilesc!

În curând întreaga grădina va înnebuni de zambile şi lalele şi câte şi mai câte. Apoi florile verii vor ademeni bondari negri, albine, viespi, gâze minuscule cu reflexii verzi-albăstrui pe carcasele lucioase, fluturi coloraţi, dar şi fluturi din aceia urâţi şi graşi ce se ţin în aer prin bătăile rapide de aripi şi cu trompa lor subţire, lungă, îndoită cercetează polenul sub privirile noastre curioase “mamăăă, iară a venit un fluture din ăla mare!”…

Imaginea asta se suprapune peste rândurile de ghiocei. E încă iarnă şi nu mă grăbesc înspre primăvară, dar ca şi florile, simt că rimtul vieţii, al naturii se răsfrânge maşinal prin mine…

ghiocei de gradina

...citește mai departe ↑

Un gând roz din culorile toamnei

Din vopselele clasice şi pastelate de galben, arămiu, roşiatic ale toamnei, a curs şi un pic… de roz. Pe câmpurile unde iarba aşteaptă să guste prima brumă, pe sub pădurea ce îşi aşteaptă rândul la coafor (sau la frizer, după caz), pe lângă potecile ce uită praful verii, îşi fac loc, ca în fiecare an, flori firave, delicate, gătite ca de un bal diafan la care vor participa semeţe fără de şal pe umeri.

Vor cădea răpuse de frigul vreunei nopţi, de bruma rece a vreunei dimineţi, vor trimite alte surate în lumină când soarele va străluci cu putere în vreo zi, vor sta plecate sub prima zăpadă şi se vor dizolva subţiindu-şi culoarea până când nimic nu le mai trăda efemera existenţă.

Într-un fel sunt doar brânduşe de toamnă. Sau sunt parte din povestea naturii care ne aminteşte an de an câtă frumuseţe e în jurul nostru, câtă culoare, generozitate, câtă acceptare a mersului lucrurilor, câtă putere. Da, şi mai ales putere! Pe toate acestea le avem şi noi oamenii înăuntrul nostru şi spre deosebire de brânduşe, noi nu suntem robii unui singur anotimp.

branduse de toamna

...citește mai departe ↑

Pagina 12