Vivian Maier

Vivian Maier a fost o dădacă. A trebuit să moară în 2009, să nu aibă nici un moștenitor, să-i fie vândut dulapul cu lucruri la licitație ca să fie descoperite acolo ceea ce a ținut toată viața departe de ochii lumii: fotografiile sale, miile sale de fotografii, poate chiar sutele de mii. Pe măsură ce afli povestea te încarci cu admirație, vinovăție (ea n-ar fi vrut ca nimic din toate astea să se afle), dar și cu multe, multe întrebări. Iar arta adevărata asta face, te motivează să întrebi, să te întrebi, să îndrăznești răspunsuri.

Vivian Maier - autoportret

unul dintre autoportrete, sursele imaginilor – link-ul de mai sus

Săracă, singură, îngrijind copiii altor familii, fără studii și cu sacrificii financiare maxime, Vivian și-a fost sieși fotograf. Ca să vă puteți imagina mai bine, gândiți-vă că bona copilului sau femeia de serviciu de pe scară sau vânzătoarea ciudată de la nu știu ce butic și-ar atârna un aparat foto de gât și-ar face unele dintre cele mai autentice fotografii. E evident că asta nu se întâmplă prea des, dar oare câte genii n-or fi murind lăsând în urmă o cutie într-o cămară, într-un pod?!?

Vivian Maier

Vivian e o poveste în plină desfășurare, e o adevărată isterie în a descoperi tot ce a creat, sunt expoziții care se organizează, cercetători care s-au mobilizat, documentare ce încearcă să răspundă întrebărilor. Vivian însă e impasibilă la toate acestea: ea a creat și apoi s-a dat deoparte. Pe ea n-a interesat-o împărtășirea cu restul lumii, această chestiune profană a noastră, a moștenitorilor. Ba chiar ar fi profund deranjată de tot tam-tam-ul.

Acesta e genul de poveste care mă marchează și nu sunt singură căci am primit-o de la Radu (mulțumesc Radule, nici nu știi cât de plăcut au trecut vreo două zile în care-am urmărit documentarele și tot ce s-a găsit pe net!) și trebuie să o dau mai departe. Cu toate că ar putea avea o amprentă a ”senzaționalului”, povestea e nobilă și obligă la noblețe.

Arta alege omul, iar când omul ales e lipsit de vanitate, arta devine însăși omul.

În completare puținelor fotografii din site-ul de mai sus (puține pentru că încă nu s-a strâns/developat tot):
Vivian Maier – wikipedia,
-o colecție de informații și filmulețe strânsă pe un blog de către unul dintre norocoșii cumpărători vivianmaier.blogspot.com (atunci când s-au licitat lucrurile nu se știa ce e înăuntru, un fel de loterie: dai 200$ și te poți alege cu nimic sau cu… Vivian Maier),
– apoi Artsy’s Vivian Maier page,
– un documentar BBC – Who Took Nanny’s Pictures? – care a fost scos de pe youtube si se pare că e disponibil doar în UK (mă bucur că am apucat să-l văd)

– trailer-ul unui film aflat în producție (de-abia aștept să apară!):

p.s. în postarea anterioară scriam despre arta ”șocului”, iar Vivian este un exemplu de nimic șocant, doar fascinant. Însă ea a făcut asta în cel mai mare secret. Fotografii de azi își fac arta în văzul lumii și au de ales între a transpune șocantul cotidian sau a-l fabrica cu orice preț.


Am vrut a încadra această postare într-un fel de temă de vacanță pentru că vor urma și altele de acest gen. Un fel de teme pentru oameni mari, recomandări primite de la prieteni și date mai departe prietenilor de tot felul, dacă nu ai mei, atunci ai artei, ai umanului, ai fascinantului uman.

10 Comentarii

  • Ma bucur ca ti-a placut recomandarea. O intrebare pe care mi-am pus-o dupa ce m-am apucat sa citesc e daca ea ar fi fost de acord cu publicarea imaginilor in modul in care s-a intamplat. Pe de alta parte ca privitor, nu pot decat sa ma bucur ca pot sa ma uit peste ele, si cred ca ar fi fost pacat ca fotografiile sa se piarda printr-un depozit.

    • Chiar da si nu-mi asum deloc meritul descoperirii, tu ai darul asta si nu-i prima oara cand imi ”dai” o poveste :)
      Eu cred ca Vivian nu ar fi prea incantata insa faptul ca talentul ei este unul recunoscut sigur n-ar lasa-o indiferenta. Poate a crezut ca ceea ce face sunt niste ”prostii, de-ale ei” si atunci e de inteles de ce a tinut pentru ea.

  • Oooo…Da!
    De când aștept o așa postare și o așa observație „nimic șocant, doar fascinant”!
    Mulțumesc că ai dat mai departe. Am să aprofundez subiectul.

  • multumesc si eu, chiar nu stiam de ea. mi se pare incredibil cum a surprins viata. te emotioneaza fotografiile prin simplitatea lor, o simplitate plina totusi de cuvinte, de sentimente. sunt senzationale

    PS- vezi ca filmuletul nu mai merge

    • Filmuletul a fost reclamat de la cei de la BBC – autorii lui de-altfel, iar acum s-ar putea vedea doar pe site-ul oficial si asta doar in UK… Ma bucur ca am apucat sa-l vad 😀

  • Saru-mana, nu spun “pas” la asa recomandare! Asta e fascinatia, ca a facut poze ptr ea, ptr sufletul si momentul ala care ei i-a transmis ceva. N-a vrut sa epateze, sa impresioneze…

    Azi cumva am uitat sa admiram simplitatea si normalul unei poze….eu una asta simt.

    “Arta alege omul, iar când omul ales e lipsit de vanitate, arta devine însăși omul” DA!!!!

  • Oau!
    Am vazut cateva poze … Nu e simplu si nu e usor .. E doar maiastru sa poti face sa para asa. Omul acesta ( dadaca :) ) a avut un spirit de observatie deosebit, ba chiar mai mult – a vazut cu adevarat lumea din jur.
    In fapt o dadaca are una din meseriile cele mai nobile de pe pamant.

  • De cand ai scris articolul s-ar putea sa fi avut ocazia sa si vezi Finding Vivian Maier, lucru care cu siguranta ti-a sporit fascinatia :)

    Eu vreau sa cred ca nu ar fi fost de acord cu publicarea pozelor. Vreau sa cred ca a facut totul pentru ea, ca facea parte din felul in care ea absorbea viata din jurul ei, ca era cel mai simplu si modest om si cel mai frumos deoportiva, datorita acestui lucru.

    Fara intentii de propaganda las link catre impresiile pe care mi le-a lasat mie intreaga descoperire:

    http://hanulluipapuc.ro/vivian-maier-umanul-unei-umbre/

    • Si eu cred ca nu ar fi fost de acord cu aceasta “celebrizare”, dar se pare ca deciziile dureaza cat suntem in viata, apoi nu mai decidem noi. De fapt Vivian a decis cand a fotografiat, cand a salvat cadrele, nu le-a capturat doar cu mintea.
      Iar exemplu ei de modestie devine cu atat mai puternic: arta nu alege aparatura ci omul :)
      Multam de link!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *