Viața lui Pi, cartea și filmul

viata lui pi

sursa foto: imdb

Cartea a fost ultima citită înainte de a veni în Canada. Culmea, era vorba printre altele despre o familie indiană ce emigra în Canada. Am citit-o la foc continuu, în grabă și pe îndelete totodată. Grabă pentru că o aveam din colecția Cotidianul și voiam s-o las acasă (citită) cu suratele ei, pe îndelete pentru că e captivantă și nu voiam să se termine prea repede.

Filmul rula în varianta 3D prin cinema-uri, însă n-am vrut să-l văd înaintea cărții. Și uite așa, am pus șase luni distanță între carte și film și mă bucur că am făcut asta pentru că n-am luat toată doza de lirism, ci am dat-o măcar pe din două. Spun lirism pentru că eu așa le-am văzut pe ambele reprezentări artistice, atât cartea cât și filmul, pline de lirism, de metafore sub pretextul atractiv al aventurii.

Mi-ar fi plăcut să fi citit Viața lui Pi când eram mică, sigur copilăria mea ar fi fost mai bogată și nu mă refer la partea de aventură a romanului ci la cea vizuală care ține pasul cu imaginile realizate atât de comun azi cu ajutorul tehnologiei. Filmul urmează cartea, desigur lipsesc multe considerații, gânduri, chiar și dialoguri pentru că astfel ar fi fost prea multă povestire, însă în mintea mea cele două s-au împletit mulțumitor. Eu știam deja ce și cum va urma, filmul compensa cu feeria acestei călătorii inedite. E printre puținele dăți când nu sunt doar pro carte sau pro film, ci sunt pentru amândouă, se completează.

Cu un tigru în barcă, pierdut pe întinsul oceanului, Pi, ingenios, dar totodată căutător asiduu al sensurilor acestei lumi, are parte de experiența supremă: durerea de a fi rămas singur pe lume, martor al frumuseții nemaivăzute, dresor ce face din călăul său tovarăș de supraviețuire, exponent al omului pur ce dă la o parte haina fricii, dar și pe a speranței și se întoarce la instinctul primordial al comuniunii om-natură, om-divinitate.

Iată, cum bine scrie prietena mea Kya în Îmblânzirea tigrului:

În povestire, nu întâmplător Pi şi-a început călătoria [iniţiatică] la adolescenţă şi nu la treizeci sau cincizecişicinci. Este o vârstă la care o fiinţă umană dă la o parte vălul protector cu care familia a ocrotit-o şi începe să simtă şi să înţeleagă lumea. Trecerea de la copil la adult, aceasta este călătoria lui Pi prin oceanul vieţii. Înţelege în mod conştient, nu indus, cum se întâmplă atunci când suntem prea mici, care este relaţia lui cu divinitatea şi cu oamenii din jur, dar mai presus de orice, cu el însuşi.

Desigur, nu căutați o aprobare în veridicitatea povestirii și nici în talentul scriitorului Yann Martel care reușește să înfiripe această poveste-parabolă într-un mod natural, simplu, ca dintr-o răsuflare. Descrierile cărții concurează imaginile 3D și sunt la fel de memorabile cu plusul adus de trăirile lui Pi pe care iată, tehnologia nu le poate reda și am simțit că nici nu s-a încercat aceste lucru ceea ce aduce un merit în plus regizorului. Unele cărți sunt pentru a ne aduce un plus de informație, altele pentru a ne transpune în lumea imaterială a întrebărilor și răspunsurilor despre noi și iată că sunt și filme care trec această graniță în era comercialului.

Regizorul Ang Lee n-a făcut din filmul acesta doar o distracție 3D, îți bucură ochii, dar insistă asupra semnificațiilor și dincolo de acele două-trei faze pe care le comentezi cu glas tare pe coridorul îngust al ieșirii din sală, întrebările și magia rămân bine înfipte, cu atât mai mult cu cât lovesc din plin contemporanul: ce ne dorim azi când devorăm știri, când fabricăm știri, când alegem în ce să credem doar pentru că e varianta ușoară, ce ne dorim sacrul poveștii sau profanul, acceptabilul ei??!

Povestea este cea care va merge mai departe și poveștile au acest dar nemaipomenit de a-l păstra pe CE și de-al da uitării pe CUM (altfel spus, semnificația conținutului, nu forma lui).

p.s. ca un făcut, imaginile filmate în Montreal și care mi-ar fi fost total indiferente în alte condiții, au venit la fix după o perioadă în care aș fi putut spune că le știu de undeva fără să citesc indicațiile regizorului. Eh, da, acum le știu de undeva, așa cum și povestea lui pi e undeva în jurul meu, al nostru și dacă n-o știm, putem lăsa măcar intuiția să o găsească pe naturala și ignorata cale a ceea ce suntem.

4 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *