Unii dintre noi au fost pe dealuri…

Există un loc din care mai mereu plec, în care din ce în ce mai rar vin,

un loc care m-a trimis în lume, dar care îmi oferă lumea de câte ori mă întorc.

Locul acesta nu se târguieşte cu timpul .

E un sat. E copilăria ce nu se face mare niciodată. E un izvor de vise.

Şi nu vrea să-mi ia ce-mi aparţine, doar îmi aminteşte cine sunt.

prispa casei – tot mai bătrână,
Tehomir. Prispa casei

fereastra de la odaia mamaiei,
Tehomir. Fereastra

acum 8 ani mamaia ne lăsa aceşti trandafiri, acum 7 ani ne mai lăsa ceva – amintirea…
Tehomir. Trandafirii mamaiei

acum grădina este a mamei şi mama creează în fiecare an minuni,
Tehomir. Flori fin gradina mamei

Ritualul: casă – cimitir – deal sau mai bine zis: viii – morţii – eu şi potecile de nisip – mereu altele.
Tehomir. Poteci de nisip

fântâna de sub nuci – de-aici încep toate drumurile…
Tehomir. Fantana de sub nuci

mure timpurii…. buuune rău,
Tehomir. Mure

de pe unul dintre acoperişurile lumii,
Tehomir.

aici s-au născut multe vise şi continuă să se nască,
Tehomir. De pe deal

Bobiţă, însoţitorul nostru, încântat şi el de plimbare,
Tehomir. De pe deal

salt, (mulţumesc Andrei, nu doar pentru încă o fotografie ci pentru că ai fost cu mine, acolo)
Tehomir. Meet The Sun

____________________________
mai multe fotografii, mai multe vorbe…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *