Stanci vii

Ma impotrivesc mie cu toate puterile, ma indes intr-un sac si-l arunc in mare, imi desfac urna si-mi imprastii cenusa, dar nici asta nu ma opreste sa ma regasesc.  Si dupa ce ma intorc descopar cum peretii coboara peste mine amenintator sau dimpotriva cum se departeaza creand in jurul meu un spatiu imens ce-mi aplifica frigul sau nelinistea…

Si da, vorbeam despre muntii din mine, muntii din noi, si daca e sa-mi vorbesc mie – cea din viitor – stiu ca voi fi destul de batrana cat sa arat cu degetul pentru asta si destul de tanara la interior cat sa pot rade mai apoi.  Fiecare i-am escaladat la un moment dat, altii inca mai urca sau se opresc in loc sa cantareasca intoarcerea sau continuarea si ah, cateodata vreau sa fiu mai repede batrana macar pentru o clipa de salvare, acea clipa a adevarului absolut.

Muntii… mai toti… se escaladeaza de unul singur. Nu ca asa ar fi bine, ca nu e, dar doar asa se poate. Ori accepti sa te intovarasesti pentru un deal-doua, ori iti impui de la bun inceput ca nu e una dintre prioritatile tale in viata, prin urmare iti renegi visul, il amani, il ingropi, il faci chiar ridicol, tot ce e nevoie ca sa te convingi singur ca ai ales o sosea si nu o carare ce se poate infunda oricand si asupra carora furtunile pot pravali trunchiuri grele. Rareori se gaseste sufletul pereche pregatit pentru escaladarea aceluiasi munte.

Muntii… ma asteapta, stiu, au facut-o dintotdeauna si probabil ca au asteptat sa-mi tocesc mai intai tocurile de asfalturi pana sa-mi rod calcaiele-n bocanci. Ma asteapta si ma cheama ca un miraj. Ca un drum spre viata intr-un desert colorat si impietrit, ca o evadare din ultima colivie a unui lung sir de colivii.

Pentru ca oricate trepte as urca in turn, niciodata Vantul, dar niciodata nu va fi ca acolo sus cand simti fragilitatea cu care picioarele ti se prind de pamant, cand simti trecand prin tine rauri de aer, cand si gandurile ti se desprind si capeti o luciditate stranie, o stare de extaz launtric si un sentiment numit PACE. Iata primul lucru pe care-l traiesc si care ma face sa ma intreb daca mi-as putea vinde astfel, sufletul??!

2 Comentarii

  • Bine-ai venit, ursuletz!
    Multumesc frumos pentru aprecieri. Cine sunt?… probabil ca numele e cel mai putin relevant pentru acest blog.
    O sa urmaresc MotruInfo si mai vorbim 😉

    P.S. Sper sa fii singurul ursuletz cu care ma intalnesc azi… ca urmeaza sa plec la munte 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.