Şpăcluitul

Întotdeauna am avut o părere bună despre munca brută. N-am optat neaparat pentru ea din moment ce am hotărât să învăţ bine şi să plec de la ţară, dar am găsit în ea acele momente de introspecţie sinceră de care orice om are nevoie.

Ce mai tura-vura, de trei zile-ncoace, gura-mi tace, mâna-mi face, iar gândurile rumegă în liniştea interioară pe care munca o creează tocmai prin zgomotul fizic din exterior. E foarte interesantă senzaţia care te cuprinde, cu cât munca e mai grea, cu-atât munceşti mai cu îndârjire…

Munca e una dintre posibilităţile apropierii cu adevărat de lucrurile din jurul nostru; cum altfel mi-aş fi cunoscut pereţii centimetru cu centimetru dacă n-ar fi trebuit să dezlipesc încăpăţânatul tapet sau dezonoranta humă?! Abia acum pot spune că-mi întâlnesc casa… şi mai e muuuuuult de muncă :)

***

… şi simţeam fericirea invadându-mă când ne priveam zâmbind în pauzele de şpăcluit, aşa murdari, aşa prăfuiţi, făcând haz de necaz sau chiar umor… când ne simţeam atât de NOI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *