Revenire la Montreal

Sunt trează de ceva timp, dar nu deschid ochii în speranța că visul ce s-a întrerupt subit o să continue ca un film după calupul de reclame. După o vreme mă surprind privind în oglinda de lângă pat până când încep să prind contur. La ora asta din noapte gândurile țâșnesc unul câte unul, ca niște soldați ce fac rondul de noapte cu pas monoton și apăsat, cu o atenție aparent sporită, dar pe care îi bănuiesc de un somn disimulat de ochii deschiși.

Iată că după o lună dormi iarăși în patul ăsta, aud de la un gând-soldat și încerc să-l alung fabricând un răspuns pe care vocea interioară îl rostește teatral și neconvingător: a trecut repede timpul, prea repede, dar firesc („totul e în ordine soldat, patrulează în altă parte”)Gândul insistă, soldatul se oprește de parcă ar fi dibuit un intrus ascuns și mă somează: Dormi iarăși în patul ăsta. Iarăși. Iarăși. Mă predau ca o lașă și mă ridic brusc din pat deși aș putea întoarce spatele oglinzii – de parcă ai putea să întorci spatele oglindirii pe întuneric??!

Prin casă spațiul gol mă învăluie generos de parcă pereții ar fi undeva departe (și tot acolo sunt și caloriferele probabil). E 5:39 dimineața, ora Montrealului, e prima noapte în Montreal după cele douăzeci și opt de nopți dormite pe continentul-acasă Europa, aproape mereu în alt pat, altă cameră, altă casă, dar mereu înconjurată de oameni dragi și de locuri dragi dincolo de pereți și ferestre.

Montreal doarme sub stratul lui de zăpadă în care-i stă cel mai bine, ferestrele se disting negre în gălbuiul fascicul al becului stradal, mașinile aliniate pe lângă trotuar au între ele niște goluri nefirești – locuri de parcare neocupate. Pe balcon, pe ultimul strat fin de zăpadă zăresc urmele unei veverițe, dovada supremă că nimic nu s-a schimbat.

Un ceai, o cafea, un halat oarecum pufos pe care îl înfășor în jurul meu și îl strâng bine din cordon. Mă așez la calculator. Deschid pagina blogului și mă apuc să scriu dintr-un fel de automatism pe care totuși nu l-am mai exersat de săptămâni bune. Cândva voi reciti aceste rânduri și voi înțelege prea bine ceea ce cuvintele nu pot sau nu vor să transmită fățiș dintr-o prea francă luciditate, dar și dintr-un egoism pe care ca autor de blog îl traduc prin „citiți despre mine ca pretext pentru a vă gândi la voi”. Iar între timp s-a făcut ziuă.

p.s. Robert Charlebois – Je reviendrai à Montréal.

14 Comentarii

  • Frumos ai mai scris, parca am citit începutul unei carti, de fapt, poate chiar asta am citit 😉
    Bine ai revenit… acasă 🙂

    • N-o sa fie vreun roman Bia, desi ca tip de inceput nu-i rau. Dar stii cum e, cand e vorba de romane cele mai grele sunt titlul si inceputul. Dupa ce le ai pe astea doua cel mai greu e sa continui 🙂

  • Bine ne-am regăsit, pe drumurile virtuale, Claudia!
    Cel mai important lucru dintre toate, este că încep să te regăsesc, exact aşa cum erai şi înainte de a te relaxa aceste câteva săptămâni. Cât despre scris, ce să-ţi spun, chiar îmi era dor să citesc ceva reconfortant, printre sutele şi miile de “cuvinte încrucişate” cu care mă lupt zi de zi…
    Toate cele bune!

    • Ma bucura tare mult aceste randuri de la tine care mi-au reamintit si de provocarile de la tine de pe blog si pentru care sper sa-mi fac timp ca pe vremuri. Nu de alta, dar ajuta mintii si aduc bucurie cand gasesti solutiile 🙂
      Normal ca sunt la fel, doar ca am fost foarte ocupata pe-acasa, iar cand eram ceva mai libera nu aveam net sau n-aveam chef de stat pe calculator chiar daca chef de scris era…

    • Probabil o sa fie ora de trezire pentru cateva zile pana ma reglez cu fusul orar. As vrea eu sa ramana un 6 dimineata, dar n-am eu bafta asta! Intre treziri chinuite pe la 8-9 si treziri babesti la 5-6, le prefer pe cele din urma 😀

      Din cantecul de mai sus aprob doar partea cu zapada. Montrealul sub zapada devine firesc, suportabil 🙂

  • Nu stiu de ce plecarea in Romania am perceput-o ca definitiva. Parca ma feresc sa-ti spun bine ai revenit…….dar o spun totusi ca revenire pe blog, ca-mi era dor 🙂

    • Veveritele vin la pachet cu orasul. Nu cred ca le place zapada foarte mult, dar nu au incotro, plus ca sigur s-au adaptat si cu ajutorul oamenilor care mai arunca una-alta, au si provizii. Intr-o zi pe la -20 grade, dar cu un soare de-ti lua ochii, vreo trei veverite se jucau de zor de parca putin le pasa ca e asa ger, insa a fost o exceptie, de obicei frigul le tine prin scorburile lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *