Am facut-o si pe asta: am invatat sa merg pe bicicleta 🙂 Niciodata nu e prea tarziu ci dimpotriva, parca putina frica si prea multa minte ingreuneaza si ambitioneaza treaba in acelasi timp. M-am trezit intr-o seara cu acest avant ca primul lucru pe care il voi face in dimineata urmatoare, dupa micul dejun desigur, va fi sa merg la magazinul de inchiriat chestii pe doua roti si sa-mi iau o bicla. La intrebarea daca stiu sa merg, am raspuns simplu ca „nu!”, dar tocmai de asta ma duc. Nu m-am abatut nici o secunda de la plan, am luat cu asalt magazinul si slava Domnului ca am gasit o bicla cu ghidonul usor inclinat ca altfel slabe sanse s-o incalec. Am plecat cu ea… de coarne in directia centurii oraselului Nei Pori unde doar linistea si soarele traversau strada.
Daca fac rost de un filmulet (desi mi-am dorit sa fiu singura in marea clipa a intalnirii dintre mine si rotile spitate am avut totusi martori la prima incercare oarecum reusita atat ca pornire, directie, echilibru, dar si atac la tomberon…) Nu, n-au avut genunchiere la magazin si nici vorba de casca, dovada ca accidentele inevitabile s-au soldat cu un genunchi drept julit zdravan de doua ori, plus alte vanatai. Cat despre piciorul stang el a fost des-des inghiontit de pedala si julit pe alocuri fara mila. Cel mai des se intampla cand o duceam de coarne s-o parchez: o feream pe ea de zid si ma „mangaiam” pe mine.
Dupa ce am ramas singure, eu cu bicla, ne-am pus pe treaba. Locul pustiu, soare cat cuprinde si multe-multe incercari. Dupa o jumatate de ora reuseam sa iau prima curba pe doua roti. In rest mult chin, incordare din rasputeri, bataturi in palme, cat despre sa… nu mai zic nimic ca si acum ma simt incomod pe scaun.
Aventura a continuat desigur, am inchiriat bicla pe 3 zile si-am postat-o la intrare in vila. Am mai avut noi cateva aventuri, unele tinand de sport extrem dovada ca si juliturile cele mari au aparut imediat, oportuniste. Am cazut una peste alta, ne-au mancat tantarii in plimbarea de seara pe faleza, ne-am lungit pe trotuar si ne-am ingenunchiat in pietris, dar pana la urma a fost o colaborare perfecta: ea cu teama, eu cu increderea. La sfarsit am dus-o sa se odihneasca si am baut putina tuica de la grecul care ma privea pe jumatate indoit de abilitatile mele ce m-au facut sa ma intorc intreaga, dar si pentru ca toata pustimea de la vila inchiriase biciclete pe obrazul(CI-ul) meu de adult 🙂
bicla in plimbarea noastra de seara pe faleza
apus si liniste… dar si tantari (asta era ora lor favorita). M-au ciuruit :((
P.S. 1.Imi dau seama ca mai am de experimentat, dar daca vointa e si spitele se-nvartesc 🙂
2. Parca mersul pe bicicleta nu se uita…
Vreau si eu sa invat sa merg pe „bicla” … se pare ca niciodata nu e prea tarziu :).
Nu, nu e! Dar nu fa ca mine adica nu te urca fara genunchiere, cotiere, casca etc. Nu e prea dragut sa te trantesti de astfalt dupa o anumita varsta 🙂 Ideea e sa-ti iei inima in dinti si sa mergi pana la capat oricat de dureros ar fi.