Prima ie – jurnal, lunile III și IV

Continui să cos prima ie și, spre deosebire de primele două luni, e mai puțină terapie și mai multă dependență. Ba chiar un soi de nerăbdare pe care am mai trăit-o însărcinată fiind, când evident așteptam să nasc, dar bănuind ce urmează, nu mă deranja deloc să mai port burta o vreme. Acum știu ce urmează, abia aștept să-mi port ia, dar îmi place și zăbovirea pe drumul destinației. Povestea iei cusute în picioare continuă.

28 octombrie – trei luni de la prima împunsătură

Status: a doua altiță e gata și am și mătasea pentru încreț!

Altița numărul doi s-a lăsat cusută mult mai isteț, dovadă că experiența nu poate fi înlocuită de cititul experiențelor altora. Popular, e o vorbă, că meseria se fură. Se fură cu privirea, dar se învață lucrând.

Ziceam de altiță: am început cu partea riscantă, structura. Am cusut tot scheletul și am numărat cu grijă, chiar și de două-trei ori unde am avut dubii cu firele sau copila a țipat prea tare ca să mă mai aud. Nu a trebuit să descos nimic, spre deosebire de prima altiță unde ori am dres greșeala (potrivind modelul, dar lăsând-o acolo ca mărturie a omenescului) ori am descusut fără tragere de inimă…

fagurele altiței, început din mijloc pentru a asigura simetria modelului

Au urmat detaliile – „umplutura” – ce uneori s-au lăsat cusute cu spor, alteori luptându-mă cu plictiseala. Da, a apărut și această provocare firească, modelul repetându-se și nefiind nevoie de prea multă atenție. Însă pe măsură ce mă apropiam de final, am resimțit din plin ambiția de a termina și de a mă pregăti sufletește pentru o nouă etapă.

cele două altițe sunt gata; modelul nu are orientare astfel că nu am avut ce coase în oglindă, dar am avut această grijă la chenare. Privind pe dosul lucrului, cea de-a doua altiță (cea de jos) este mai aerisită

Cum nu e totul roz și romb, iată și câteva îndoieli, cam multe chiar:

Este ia mea destul de tradițională? Nu are altița cusută separat, e o altiță lată cât pânza și destul de înaltă. Modelul e cules de mine, nu e din planșele binecunoscute și validate deja ca fiind autentice.

Ața cu care cos nu e cumva deja inferioară pretențiilor? E un amărât de bumbac perlat și nu lâniță sau mătase. Măcar voi coase încrețul cu mătase (vâscoză, nu naturală) și voi crește nivelul de… prețiozitate?!?

Punctul de cusut – cruciulița – umblă vorba că nu e autentic românesc, e împrumutat, la noi fiind tradițional rumanescul – jumătatea de cruciuliță. Păi la mine s-a revărsat căruța cruciulițelor…

*

Dacă luna a doua a fost dedicată încrețului (desenat, redesenat, probe de cusut și ață, exersat punctul de cusătură specific), am decis că trebuie să cos cu mătase și, cu ajutorul Danei ce mi-a făcut cumpărăturile de la o mercerie din București, am în față sculuri (motci) de mătase răsucită și nerăsucită. Nu știu ce va urma: îmblânzirea mătăsii sau strunirea nervilor?!?

28 noiembrie – după patru luni mă simt pe la jumătatea drumului

 Status: 2 altițe, 1 încreț și jumătate

Am ales să merg mai departe cu mătasea nerăsucită. Nu am făcut motca ghem, ci am atârnat-o într-un cuier de unde îmi scot firul exact cât îmi trebuie pentru un tur cu acul. Acul, foarte important de data asta, este unul cu vârful bont, să nu împuște firul. Gămălia lui e generoasă ca să pot trece ața pe care am folosit-o așa cum e, fără să scot din fire (mi se pare cam groasă, dar trasul firelor mi se pare horror).

Cum e să coși cu mătase?

E ca o poezie pe care o înțelegi până la un punct, apoi autorul te alungă din atmosferă cu un vers ciudat, însă dacă insiști, poți rămâne conectat în universul ei.

E ca o mișcare grațioasă de balet pe care, dacă o execuți mecanic, oprește muzica.

E ca o alergare întreruptă de desfacerea șireturilor de fiecare dată când intri în ritm.

Mai am comparații, să știți! Cusutul cu mătase cere multă răbdare și relaxare, nu trebuie uitat că pentru nervi există foarfeca. Ața se încurcă brusc deși zece împunsături la rând au curs frumos, se agață de un colț de unghie nelustruit, de o bătătură minusculă pe care nici nu știai că o ai, se răsucește pe nevăzute și se îndreaptă tot așa, se „ciufulește” ca un coc tapat și, închei apoteotic cu nodurile care au o voință de eliberare ceva de speriat!

Tehnic, încrețul meu este unul decorativ, nefuncțional, mai nou înțeleg că poartă numele de subaltiță. După ce am exersat pasul de încreț funcțional și cred eu, l-am înțeles, am ales să cos prin tehnica la fir pentru că firul de mătase se răsucea într-un sens la dus și în sensul opus la întors, astfel că aspectul general căpăta un aer neregulat. În plus, eu îmi doream ca firul să se așeze cât mai plat, să acopere uniform pânza.

încrețul meu cu „hora” oamenilor cu munții și cu florile pe margine și central cu des întâlnitul motiv al coarnelor de berbec; am început din mijloc ca și la altiță, pentru a centra modelul

încrețul cere concentrare și dedicație, să rămâi conectat la model, să urmărești mereu desenul de pe foaie, să numeri… Se coase de-a latul, ca o țesătură, iar o posibilă greșeală se mai poate remedia doar descosând. Chiar și așa, în imagine puteți dibui o mică scăpare pe care însă am lăsat-o ca dovadă că nu mașina coase, ci mâna minții plecată cu gândurile 🙂

față și dos

Pasul punctului de lucru este 4 fire pe orizontal x 2 fire pe vertical. La altiță a fost 2 x 2, la fel vor fi și râurile de pe mâneci și piept. E cam „mare” 4 x 2, dar 2 x 2 era prea mic pentru grosimea firului (pânza se strângea teribil și nu mai dibuiam ochiurile). Ideal ar fi fost 3 x 2, însă firele fiind grupate două câte două din fabrică, despărțirea lor forțată m-a indispus din start și nu m-am văzut cosând două încrețuri în starea aia mentală.

*

Ce va urma? După terminarea încrețului numărul doi, voi face o probă a iei însăilându-i mânecile cu pieptul, spatele și evident, pavele (romburile de pânză de sub braț). În felul acesta voi decide dacă croiala nu e prea largă, numărul de rânduri de pe mâneci, dacă mâneca va rămâne largă sau va avea manșetă etc. Apoi, cu pozele rezultate, voi încerca să desenez virtual și să simulez aspectul final. Sigur nu așa procedau bunicile noastre, multe dintre ele aveau afinități înnăscute, vremurile grele pe care le trăiau nu produceau prea mult bruiaj și viața se rezuma la a face lucrurile cât mai simplu și mai bine, fiecare la ce se pricepea și atât.

*

Au trecut patru luni și uneori simt că mai am mult, alteori că am trecut de ce a fost mai greu, iar modelul deja învățat se va lăsa cusut mai repede. De cusut, cos tot în picioare, cu Miruna jucându-se sau mergând în juru-mi. Dacă m-aș așeza, ar veni în calea acului sau ar prinde cu satisfacție pânza pentru un pofticios molfăit. Nu zic, deja se ridică pe vârfuri și pândește firul când atârnă, câteodată îl mai și prinde. Presimt tot mai des că era cusutului în picioare se apropie de sfârșit, fie doar și pentru că îi simt gelozia pentru „jucăria” mea, fie pentru că îmi doresc și îmi place să ne jucăm cât mai mult timp împreună, nu doar să fiu acolo și să o urmăresc cu coada ochiului de mamă…

4 Comentarii

    • Mulțumesc frumos Coculeana, mă susțineți mereu și contează să știu acest lucru!
      Și eu abia aștept să o îmbrac, fie și pentru o probă, însă ca luni de cusut estimez să mai fie vreo patru-cinci: râuri pe mâneci și pe piept, posibil să cos și pe spate ceva, apoi cutulițe pentru mâneci și guler, manșete, guler, despicătura, tivul cu găurele pentru piept, spate și pave, cheițele pentru îmbinare, șnurul de la gât.
      Vaai, abia acum când am enumerat realizez cât mai am…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *