Prieteni dragi

E tare bine acasă. E atât de bine încât nu sunt de acord cu faptul că stau acum și butonez pe la calculator, dar îi musai când bucuria (ca și tristețea) mă împinge de la spate – poate în compensație cu multe lucruri nescrise, dar, ah! cât de simțite! din ultima perioadă, prea puțin bloguită, a vieții mele…

Aseară am aterizat pe Otopeni, eu și droaia de români întorși acasă de sărbători de pe toate meleagurile. Unii veseli, alții nu prea, cert e că toată lumea înota printre maldăre de bagaje, maldăre de gânduri, de așteptări, de dorințe pe care depărtarea le cerne sau le aprinde, fiecare după caz…

Întârzieri, aglomerație, din ce în ce mai multă română în jur, tot mai multă noapte, tot mai multe glasuri prinse în iureșul entuziasmului și-al nerăbdării – o ultimă ușă ne mai despărțea de o altă mulțime – cea a oamenilor dragi care ne așteaptă. Întâlnirea cu Andrei, retrăită de mii de ori în tot atâtea scenarii era acum reală… Și cum mă conducea spre ieșirea din aeroport, tot insista să merg drept în față unde doar prin geam și eventual plutind peste niște scări puteam trece. Și-atunci, i-am zărit!

Pinguinii, prietenii mei, erau acolo, alături de mine, de noi, de mine cea care tânjise în secret revederea aceasta, dar pe care nu si-o putea imagina. De cele mai multe ori vedem astfel de lucruri întâmplându-se altora. E greu de descris cum e să ți se întâmple ție…

Dincolo de fereastră, dincolo de rânduri, erau ei, atât de dragi inimii mele, de calzi, de prieteni! Zâmbete, îmbrățișări, vorbe fără cap și coadă căci ce să spui mai întâi, vorbe rămase nespuse, îmbrățișări rămase nerepetate, ca mai apoi să ne îndreptăm fiecare către casele noastre în ceasul târziu al nopții. A fost ca o întâlnire magică, ca un vis din care m-am trezit și care nu s-a evaporat.

M-a făcut să mă întreb oare cum de-i merit pe oamenii aceștia. Nu cred că voi ști vreodată, nici nu trebuie să știu. Am crezut dintotdeauna în puterea prieteniei. Uneori mi-a lipsit, deseori am inventat-o acolo unde nu exista, însă n-am încetat să cred că ne așteaptă pe fiecare să-i fim grădinar, ca-ntr-o vorbă pe care o știu de pe când aveam vreo zece ani, “prietenia e o floare cu doi grădinari“. Nimic mai adevărat, doar că uneori, numărul grădinarilor crește, prietenia nu mai e doar o floare, ci devine o întreagă grădină.

Iar Pinguinii sunt o grădină dată naibii de frumoasă!

Crăciun fericit tuturor!

P.S. Oamenii din viața mea îmi sunt cel mai frumos cadou.

9 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *