Prea mult si nu destul

Imi intorc gandurile spre Fericire cand ea-si intoarce chipul de la mine. Lucrurile si intamplarile devin comune, obisnuite, simple. Mai am inca puterea de-a complica si de-a reinventa, dar aman. Vrea sa ma odihnesc, sa-mi trag sufletul ca dup-o alergatura zdravana. Poate ca am imbatranit si atunci asta s-o chema intelepciunea varstei? Imi doresc sa actionez si sa simt ca traiesc, dar sa implic si acea stare de a gandi inainte de toate…

E soare in sfarsit. Fara dinti. Se simte in aer Primavara aceea dupa care tanjeam. Si acum cand vine eu ce fac??! O astept absenta, neintrigata, multumita ca ordinea lucrurilor e totusi fireasca. Si ma descopar vie si nevatamata, ca un copac care a mai lasat in urma o iarna. Daca a parut vreodata in mijlocul viscolului ca-s fragila, ca m-as putea frange… a parut doar. In tot acest timp am stiut ca radacinile mele sunt mai mult decat infipte in pamant.

Si-atunci de ce-am mai ales sa traiesc dramatismul fiecarei incovoieri in vant ??!

De ce-am urat atata Frigul si-acum ii iubesc absenta ??!

Oare aceasta se numeste Liniste? Cum voi stii sa-mi gasesc Fericirea in Ea? Stiu doar in lipsa ei…

Incet, incet uit sa mai astept.
Sa mai numar.
Sa mai privesc inapoi.

1 Comentariu

  • Fericire in linistea asta nu vei gasi….e o liniste sumbra ….in care nu simti nimic,iti amorteste sentimentele , te uiti inapoi si parca tot ce ai trait e trecutul altcuiva (desi sunt doar alegerile noastre)…..privesti inainte si ..nu simti nimic…..e ciudat sentimentul ….dar e o Liniste care iti da putere …..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *