Povestindu-ţi oraşul. Un Braşov pentru fiecare dor

Braşovul e unul dintre puţinele oraşe de care mi se face dor. N-am crescut acolo, nu-l cunosc prea bine, nu ştiu mai nimic despre el. Ba chiar am fost de puţine ori, mai exact, de patru ori.

Braşovul are muntele de veghe, are mesteceni, are Centrul Vechi cu arhitecturi cărora le rezonez nejustificat, nativ.

Braşovul are pentru mine o stare, o amintire, un dor, trăiri estompate, dar şi multă eliberare. E un oraş-simbol al lucrurilor ce pot fi, dar nu sunt, al lucrurilor ce sunt, dar nu se văd. E un oraş în care Timpul mi-e prieten şi inima mi-e sinceră, în care străzile fără nume nu-mi sunt străine.

De fiecare dată când am mers acolo am avut senzaţia că oraşul şi-a deschis un alt sertar şi m-a delimitat de venirile trecute şi revenirile viitoare. Mi-a plăcut la nebunie senzaţia, în lipsa inevitabilelor proiecţii ale “cum a fost data trecută” şi “îmi voi aminti tot restul vieţii”.

Braşovul e făcut pentru doi, să-ţi tot porţi iubirea de mână.

Aş locui acolo. Muntele aproape, de fapt, mulţi munţi aproape: Postăvarul, Piatra Mare, Ciucaş, Bucegii, Piatra Craiului, unde poţi face o mulţime de lucruri ca drumeţie, alergare, alpinism, ski, mtb, apoi aer curat, centru vechi, istorie, nivel de civilizaţie peste Bucureşti, aproape de inima ţării şi de ajuns mai uşor în restul ţării şi nu în ultimul rând, pentru că pur şi simplu, îmi place. Şi-mi mi-e dor.

Ziduri în zare.

Înscripţii sub rândunici.

Ora la care mă iubeşte.

Culori vii pentru gesturi vechi.

Siesta la umbră.

Aşteptare.

Strada Sforii în lung.

Strada Sforii pe lat.

Locuind pe Strada Sforii.

În două culori pe Strada Sforii.

Lumea din hârtie.

Soarele din umbră.

18 Comentarii

  • Multumesc Andreea, intre cladiri si portrete am preferat mereu cladirile. Ele stau pe loc pana le prind “sufletul”. La om nici sufletul nici privirea nu-mi stau inde-ajuns pe loc 😀

  • Cui nu-i place Brasovul?! Of, unul dintre cele mai frumoase orase…Dar cum ajung sa ma mut la Brasov?:)
    Ultima data cand am ajuns pe strada Sforii, strada mi s-a parut trista si intunecata, dar era demult.

  • @Catalin: noi am prins o zi cu soare (noi = 5 pinguini) si am facut o gramada de poze care mai de care mai haioase ca doar eram intre prieteni 😀
    S-au mai vopsit ce-i drept unii pereti ca nici ca acum 3 ani cand am fost eu prima data nu mai e…

  • Sincer, mie nu imi plac prea mult portretele :). Prefer peisaje, cladiri, etc… In schimb mi se par interesante peisajele cu personaje, parca au altfel de viata :).

  • Parca e scris de mine postul asta. Brasovul e si orasul meu de suflet, eu aveam un prieten bun care locuia acolo si in timpul facultatii imi luam rucsacul in spate, dadeam telefon si plecam singura la Brasov chiar pentru cateva zile si chiar daca prietenul meu nu era acasa(imi lasa cheia la vecini). M-a fascinat intotdeauna centrul vechi si mi-am facut multi amici brasoveni. Brasovenii sunt oameni primitori. Si strada sforii, ooo, strada sforii… Ciudat e ca poiana nu m-a atras niciodata.:)

  • @Cora: asta-mi probeaza, daca mai era nevoie, sentimentele pentru Brasov. In Poiana inca n-am fost, poate si pentru ca inca n-am schiat in Romania 😀

  • Tu esti Meet The Sun??
    Mamă, ce complicată e viaţa, pină îţi dai seama…!

    Ador Braşovul.
    Adolescenta.

    Constanta, am sentimentul, fu la a doua…

    Stii ca n-am idee ce-mi va cădea cu tronc la actuala bătrîneţe?
    On verra.
    ‘ll see.

    Sa ma chemi la o alta sesiune foto pîn’ cronştatd. Deşi, deoarece nu m-am ramolit îndeajuns, există condiţii speciale pentru însoţitoare…

    Injura psihanaliza.

  • Clau.

    Da-ti voie la nebunie, cita ti-e prin preajma configuratiei tale de azi.

    Sint prea cuminti imaginile…

  • Succes la virsta urmatoare.

    E o rautate din partea mea…

    Da de ce sa nu fiu rau?!
    Unde scrie?

    Caci si altii sint prin jur.
    (Fie şi voalati.)

    Destui.

  • @Mircea: da, eu mi-s. Un amestec de din toate. Dar mereu acelasi amestec caci nimic nu-i nou sub soare, nici macar soarele.

    Brasovul are ceva, te face sa te legi de el. Dupa modelul unor reclame la moda, s-ar putea forma clubul “iubitorilor de Brasov care nu locuiesc in Brasov” :)

    Imaginile da, sunt cuminti, dar pentru cine vede cu inima, lacrimeaza cu ochii.

    Si da, nu mi-ar prinde rau succesul la varsta urmatoare, acum sunt pe urcare, dar va fi si un moment al stagnarii sau al caderii. Inevitabil. Realismul e mereu ascuns sub mantiile visarii pe blogul asta, dar eu stiu ce trebuie sa stiu si ma poftesc la visare cat se poate. Apoi, si ca sa fiu ca restul lumii ar fi prea simplu…

    p.s. onorata de vizita, of course :)

  • E de vorbit, pe ce scrii..

    Dar realizez brusc ce problemă am – mare – în ale sufletului.
    Mă sperii. Eu, de ce simt acolo.

    Da-l reţin ca idee de post.

    Blogul e treaba aia unde apuci sa stai la mijloc.
    Nici dînd curs total sufletului (nu ăla din poveşti, Meet-ule!), nici suguşîndu-te (am zis bine, ardeleneşte?) de sîmţiri.

  • “nu mi-ar prinde rau succesul la varsta urmatoare, acum sunt pe urcare”

    Fii cu ochii pe uşă, pentru a sări la momentu’ oportun.
    Şi inevitabil.

  • @Mircea: de sarit n-o sa sar cu una cu doua. Am doua principii nabadaioase: primul e asemanator cosmarelor, adica ti-i naspa, dar vrei sa vezi continuarea, iar al doilea e ca nu renunt fara lupta.

  • Nu de multa vreme mi-am dat seama ca am mers o copilarie si adolescenta intreaga pierduta in ganduri si planuri, privind doar prin oameni, prin locuri si nu catre oameni si locuri. De ceva vreme – de cand “fac pe turistul” in propriul oras – am inceput sa il descopar: cladirile vechi, culorile vii, sculpturile. Brasovul ma reprezinta mai mult decat orice pe lumea asta, este locul de unde vin si unde ma intorc de fiecare cu placere. Ploile marunte de primavara sau toamna, norii gri si tristi , toate imi pare autentice si normale acole; Parca si tristetea este mai zambitoare. Sunt multe de vazut si patruns in acest oras, vechile pietre din pavajele ne refacute de muuuulti ani, curbate de vreme, curtile interioare de pe republicii si fosta 7 noiembrie, bisericile din spatele curtii, …. Mi-a facut mare placere sa revad imagini insorite !

  • @Abisuri: asa se intampla mai mereu, ne cunoastem prea putin propriul oras, poate si pentru ca mereu exista dulcea amanare “mai e timp”. Am locuit langa Opera si n-am ajuns niciodata la opera, am locuit langa gradina botanica si am fost o singura data, locuiesc langa strand si n-am fost niciodata la inot acolo… Cu toate astea sunt si lucruri pe care le-am facut, chiar daca mai tarziu si s-a dovedit ca n-a fost prea tarziu ci doar momentul potrivit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *