Povestindu-ți orașul. Fără obiectiv

De când îl am pe Bobiţă-telefonul simt că am redescoperit dragostea de fotografie. Când ştiu că e prea mic ca să poată face lucruri mari, îmi rămâne mie datoria de a încerca mai mult.

Citeam de curând într-o revistă de specialitate reclama la un aparat foto nou. Era ceva de genul: nu faci doar fotografie, faci poveşti. Frumoasă ideea! Într-adevăr, un macro cu acel aparat, ar surprinde şi umbra grăuntelui de polen pe o petală de floare şi da! ce mi-aş dori să pot face o astfel de fotografie…

Deocamdată… nu pot. N-am cu ce. Însă dacă lumea aceasta “microscopică” s-ar putea cumva scala la ceea ce ochiul vede cu uşurinţă pretutindeni, fără obiective de macro? Sau dacă orizontul întreg ar încăpea într-o nucă fără obiectivele de zoom? Eh, asta cred eu că se poate face cu o biată cameră de telefon. Evident, are nevoie de lumina potrivită şi de multă îngăduinţă. Lumina caldă şi potrivnică se găseşte însă pretutindeni. Chiar şi în oraş. Dar oraşul are cerul plin de cabluri sau ascuns de lumini artificiale sau mărginit de contururile necioplite ale clădirilor.

Farmecul unei fotografii slabe de oraş vine tocmai din estomparea detaliilor (de vină sunt  numărul mic de pixeli, deschiderea mică a diafragmei, lipsa luminii naturale corespunzătoare etc) lăsând loc culorilor şi poveştii.

Nu ştiu dacă iese ceva, dar încerc. În ziua când voi avea dslr va fi greu să mai fac astfel de fotografii şi mai ales să mă entuaziasmez ca acum: mult dintr-atât de puţin.

Până atunci…

îmi plac luminile ce cresc în cer şi norii ce coboară pe pământ,
Bucuresti. Luminile inserarii

păsările în V şi soarele în O,
Bucuresti. Apus de soare in alb-negru si pasari

ferestrele de pe acoperişuri,
Bucuresti. Apus de soare

şi cum se alintă printre degete, soarele…
Bucuresti. Umbre lungi in apus

[little update]

într-o cu totul altă zi…
Bucuresti. Stoluri de ciori in apus

… din aceeași toamnă
Bucuresti. Pasari negre in apus de soare

8 Comentarii

  • Prima imi place, e intr-un unghi neuzual, contrastul portocaliu-albastru sare in ochi. In rest, crede-ma c-am tras si eu poze cu apusuri cat sa am pe 3 vieti, cred ca multi facem asta 😀

    Just saying, nu-s de aratat decat daca ai ceva cu adevarat breathtaking.

    Lumina buna si pe mai departe 🙂

  • aparatul conteaza cel mai putin… si nu, nu e doar o vorba, e cat se poate de adevarat.

    si imi place cum gasesti tu suficienta dragoste pt un loc simplu si comun ca politehnica ca sa poti vedea asa imagini 🙂

  • @dAImon: stiu ca apusurile mele nu-s ceva “nou”, dar am tinut sa le pun pentru ca le-am facut cu telefonul si nu cu un aparat foto. Dar ai si tu dreptate pe undeva, mai ales cu pluginul care deja a fost sters cu succes. Merci de vizita 🙂

    @Cosmin: fost politehnist? nostalgii? Eu zic ca am prins doar niste momente de gratie pe care m-am deranjat sa le iau si-acasa 🙂

  • Nu conteaza aparatul, conteaza ochiul fotografului. Cu totii am pornit cu un aparat pe care altii nu ar fi dat 2 bani si cu totii avem prin calculatoare poze cu apus, rasarit, floricele, animalute, etc. Ele sunt deja niste clisee, dar important este sa le faci pentru sufletul tau si pentru imbunatatirea tehnicii tale. Daca X a facut apusul in diferite feluri, asta nu inseamna ca eu sa nu ma mai obosesc sa fac apusul. Ar insemna ca sunt doar un fotograf lenes 🙂

  • @Irina: ai mare dreptate, dar cred ca toti avem momente cand catolicismul nostru il depaseste pe al papei 🙂 probabil ne tine pana la prima fotografie in care lasam si un pic de suflet…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *