Plouă mărunt, scriu mărunt despre lucruri mărunte. Cu ea în brațe

Tampa-poteca-Curmatura

Nu m-am mai apropiat de Tâmpa de trei luni și un pic. De muntele adevărat nici atât, pentru că văzutul de la fereastră nu se pune. Ieri însă am spart gheața, nu chiar la propriu că o înmuiase soarele, și am pornit pe sub Tâmpa, pe frumoasa Curmătura – o poteca ca o stradă pe care oamenii își spun Bună ziua. Cu fetița în marsupi și cu el de mână, cu soare când și când și pițigoi gălăgioși ieșiți la împrimăvărat, două ore m-am simțit alt om.

Nu vă mai spun cum aștept primăvara, vremea caldă, potecile uscate! Sunt un fel de ghiocel cu bulbul în sevraj.

Aș fi fost o mamă cu fericire tâmpă în coada ochiului încercănat de nu mi-ar fi plăcut ieșitul în natură și mai ales pe munte. Așa, tânjesc.

Cum am descoperit și în chinuitele tentative de alergat prin oraș, sunt mai degrabă un sportiv contemplativ decât… sportiv. Eu trebuie să văd, să am ce vedea. Turele în jurul blocului printre blocurile din agitatul Centru Civic nu mă mulțumesc, nu mă motivează, nu mă ajută să mă deconectez.

Alergatul e un mare of zilele acestea. Nici nu apuc să obosesc pentru că diverse dureri mă obligă la retragere. Ar fi mai simplu să enumăr ce nu mă doare… Trăiesc momente de sinceră descurajare și nu știu dacă voi găsi destulă consecvență în mine pentru a reveni măcar la ce am fost; de data asta chiar trebuie să mă organizez, stilul haotic și pe bază de chef nu mai dă roade. Mai ales că acum nu ies din casă când am chef, ci când se crează o breșă în timpul mamă-copil, un fel de luat startul pe neanunțate.

Reînceputurile sunt grele oricum, dar condiționările le pot amâna indefinit. Nu-mi spuneți că timpul va trece și ea va crește și preocupările mult dorite acum se vor relua, căci timpul acesta e și al meu, nu-l pot ignora. Nu-mi pot impune hobby-uri de interior, compromisul m-ar deprima cu adevărat.

Plouă mărunt, scriu mărunt despre lucruri mărunte cu ea în brațe. Orice aș începe nu pot termina pentru că dorințele ei se măsoară în unități de acum. Nu există mai târziu sau pauză, uneori o rog frumos, dar sfârșesc zâmbind și lăsând totul baltă; treburi și gânduri sfârșesc în incertitudinea continuării. Ea mă vede zâmbind, pot zâmbi oricând pentru ea și asta mă consolează.

9 Comentarii

  • Bună Claudia,
    Răbdarea – este cuvântul cheie!
    Ei bine, da, răbdarea este un element esenţial în viaţă, în orice epocă şi în orice activitate, fie că ne place sau nu.
    Mă regăsesc în scrierile tale, şi eu îmi doream să ies la plimbare mai des şi dădeam vina pe Andrei (copilul), ba chiar mă supăram pe soţul meu că nu ne scotea la plimbare atunci când venea de la serviciu, da, am trăit cateva momente de descurajare, mi-a fost greu, dar am învăţat să îmi organizez timpul, să-mi fac programul după bunul plac. Vezi tu, eu am născut primăvara, iar primavara însemnă trezirea la viață, reînoirea și renașterea naturii, a vieții.
    După ,,tabieturile de dimineaţă’’, adică schimbat hăinuţe, hrănit, cântat, dansat, plecam la plimbare. Am născut în Galaţi, nu cunoşteam oraşul, eu fiind ialomiţeancă, aşa că mergeam in Grădina publică, ca să ajung acolo trebuia să merg cu troleul multe staţii, nu mai stiu câte erau, dar aproape ca traversam oraşul, noi locuiam la intrarea în Galaţi dinspre Brăila, aşa că în tot acest timp, plimbarea cu troleul până la Grădina Publică, obsevam oamenii de pe stradă (copilul dormea), apoi făceam plimbări pe aleile parcului, le învăţasem pe toate şi crede-mă erau muuulte, apoi mă asezam pe o bancă la soare şi ascultam păsările, le observam, priveam copacii, ascultam zgomotul parcului (copilul dormea), mă relaxam!
    La întoarcere spre casă, făceam aceleaşi lucruri, observam oamenii, învăţam oraşul! Alte plimbări erau pe Faleza Dunării, acolo urmăream toate ,,bărcile’’ mai mari sau mai mici, priveam pescarii, ce mai au fost momente frumoase, am învăţat să fac aceste lucruri singură în cursul săptămânii, pentru că in weekend mergeam toţi trei.
    Draga mea, acum trebuie să creşti fumos copila, să-i acorzi toată atenţia, să te simtă aproape. Încetineşte puţin ritmul, respiră, ia-o metodic, gândeşte-te că trebuie să iasă bine, nu repede.
    Mai este puţin şi vine primăvara, Miruna o să mai crească un pic, vei căpăta mai multă experienţă în a fi mămică şi vor trece aceste momente de descurajare, o să vezi.
    Învaţă să rămâi calmă, dar nu te aştepta sa reuşesti imediat! Toate la timpul lor!
    Vă doresc să trăiţi căt mai multe momente frumoase!

    P.S. Ce dragi îmi sunt copii mici (bebeluşii), ce zâmbet sincer trebuie să aibă Miruna (îmi imaginez), ce frumos trebuie să miroasă Miruna (îmi imaginez)!
    Scuze dacă am deranjat cu ceva!
    Mariana

    • Ce memorie bună ai Mariana! Îmi prind bine comentariile tale… Răbdare am cu Miruna, câtă trebuie și poate și mai multă, dar nu-mi mai rămâne răbdare și pentru mine.

      • Bună Claudia,
        Omul cât trăieşte învaţă! Ştii, un vers celebru: “Învaţă de la toate, că totu-i trecător”
        Sunt multe de spus pe această temă, eu încerc să trăiesc clipa (nu-mi reuşeşte de fiecare dată, e greu, dar încerc) şi îmi tot repet: “cu această zi nu mă voi mai întâlni niciodată în viaţa asta”, asadar, nu-mi rămâne decât să mă bucur de viaţă.
        Încearcă să-ţi faci un cadou (fie el şi foarte mic) în fiecare zi (citeşti o carte, asculţi muzică bună, dansezi, faci o prăjitură soţului, îţi cumperi o floare, un parfum, îţi schimbi look-ul, etc.). Sunt sigură că odată cu venirea primăverii se vor schimba multe, o să vezi.
        Toate cele bune!
        Mariana

      • Am început să-ți ascult sfaturile, ideile, să îmi strecor câte un „cadou” și e mult mai bine! Și primăvara dă semne, plimbările încep să se lungească :)
        Mulțumesc mult pentru încurajări!
        p.s. Deși nu suntem de-un leat și intră ani cât de-un copil cu facultate între noi, mi-am permis să te tutuiesc, poate și pentru că am de-a face cu un spirit tânăr, nu mai zic de unele ture pe munte pe care le admir pe facebook și față de care mă simt mai bătrână în abordare 😀

      • Bună Claudia,
        Mulţumesc frumos! Mda,in luna decembrie schimb prefixul (va fi 5), nu-mi vine să cred dar aşa va fi. După cum spui, exact aşa mă simt- tânără, desi articulaţiile şi oasele îmi amintesc câteodată :))).Să-ţi spun,ieri mi-am făcut două cadouri, primul am spălat hota (nu râde), aşa mult mă stresează hota (eu sunt cam exagerată cu lustruitul, cu ştersul prafului, cu spălatul hainelor, recunosc, când era Andrei micuţ eram şi mai exagerată, am lucrat mult la acest aspect şi sunt mai bine, zic eu :))))), dar ieri mi-am propus s-o lustruiesc şi mi-a reuşit, aşa de bine m-am simţit după ,,marea realizare” încât la plimbarea prin oraş (o răceală a soţului ne-a ţinut departe de munte) mi-am cumpărat un lănţişor de argint (mai am, multe chiar)dar aşa am simţit.
        Vă doresc zile frumoase şi sănătate maximă!
        Mariana

  • La mine a functionat mult organizarea dupa un anume program si respectarea lui (in primul rand, alaptarea si odihna). Recunosc ca m-a ajutat mult omul meu, avand experienta anterioara cu 2 copii. M-a obligat sa las totul balta si sa dorm cat doarme ea, sa renunt s-o calmez cand nimic nu functioneza, pentru ca risc sa fac lucrurile din ce in ce mai gresit. Astfel ca ma retrageam intr-o alta camera si reveneam la ea in maxim 10 min. Evident copilul se calma cand reveneam calma. Uneori se calma dupa ce ieseam din camera.
    Nu am alocat timp pentru calcat (copilul n-a facut nici o iritatie pana acum cu haine necalcate, deci n-am gresit in abordare), nici pentru retete sofisticate la bucatarie, insa am mancat aproape tot ce mi-am dorit, desi alaptam. Mi-am impus sa am grija de mine, sa ma conectez la fiinta mea si sa-mi daruiesc niste atentie cateva minute in fiecare zi (pe ideea asta, am cumparat un carucior de alergare la mana a doua in stare foarte buna si mi-am putut reincarca fortele cu alergari, in 3 bineinteles).
    Cred ca au contat regulile astea in primul an de viata al copilului, sa ramanem in echilibru toti 3. Am lucrat mereu cu mintea mea si am cautat sa construiesc ganduri despre bine si lucrurile s-au asezat firesc si calm. Am pretuit fiecare zi despre noi,cu momentele ei mai grele sau mai usoare.
    Acum fac la fel, in plus ea daruieste mai mult: ma cauta constienta, ma priveste, zambeste, pune capul pe umarul meu si zice ma-ma.
    Alege intai pentru tine clipa, ziua si viata care o traiesti acum, ea o sa invete de la tine si o sa creasca cu incredere in alegerile ei. Copiii au nevoie de o iubire sanatoasa, asta insemnand sa le aratam cum ne iubim pe noi insine.

    • Buna Elvira, sunteți un exemplu foarte bun, motivant și pentru alții! Eu nu am încercat să-mi fac un program, alăptez la cerere, dar cu timpul și-a făcut ea un program. Din fericire nici colici nu am avut, astfel că oboseala s-a strâns și se strânge din rutină, adică e suportabilă, dar e.
      Cred că pe mine mai degrabă iarna m-a indispus, căci am ieșit rar și puțin, gerul sau zăpada ne-au cam încurcat planurile. Pe de altă parte au fost primele trei luni, nu știu de ce am avut atâtea pretenții de la mine…
      Simt că primăvara va aduce însă mult mai multă relaxare :)
      Toate cele bune și vouă!

  • iar eu te citesc cu un el in brațe :).
    am vazut poza cu micuța ta imbracata cu martisorul – ie si mi am amintit de tine, de voi. de cand te am citit ultima oara si timpul meu s a scurs in lucruri marunte dar importante, am devenit mama pentru a doua oara si de atunci multe din fostele mele preocupari au devenit amintiri.
    asteptam si noi primavara, dar ma bucur si de zilele astea, de repaos, de odihna. profit de dupa amiezele in care veghez somnul pruncului. la anul sigur va fi mai mare si nimic nu va mai fi la fel.
    rabdare si bucurie iti doresc!

    • Să îți trăiască cei mici și să reiei cu drag hobby-urile, să se nască alte amintiri, cu siguranță la fel de frumoase. Așa gândesc și pentru mine, e o urare din suflet!
      E bună ideea cu odihna, chiar da! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *