Pictură şi fotografie cu Adrian şi Ioan Stoenică plus ceva amintiri din studenţie

[da, ştiu că toată lumea aşteaptă relatarea de sâmbătă de la Poveştile din Lumea Mare, dar trebuie să încep cu începutul acelei zile minunate]

Ioan Stoenică, om pasionat de munte şi călătorii prin ţara sa (şi a noastră!), blogger, pe care îl cunosc şi din online, dar mai ales, din offline, mă invită zilele trecute să trec pe la Cercul Militar Naţional unde el şi tatăl lui organizează în această perioadă o nouă expoziţie comună de pictură şi fotografie. După ce am ratat celelalte expoziţii, am zis DA hotărât de data asta. Până când să tot amân??!

Pe Ioan îl găsiţi pe blogul său de Călător prin ţara mea împreună cu jurnalele variate şi frumos ilustrate, asta dacă nu cumva e plecat pe munte, de unul singur sau alături de copiii pe care adoră să-i iniţieze în ale muntelui şi naturii sau alături de vreo 40 de iubitori de munte în vreo tură organizată de dumnealui pe carpati.org. Adică, nu stă defel locului!

A, da, îl mai găsiţi şi pe facebook: ioan.free.spirit 🙂

Pe tatăl său, Adrian Stoenică îl găsim (virtual) tot pe un blog Lucrări în pastel pe carton alături de informaţii şi mostre ale talentului său, mai ales că tehnica folosită este una mai rară la noi în ţară.

Expoziţia e deschisă la Cercul Militar Naţional Bucureşti, Galeria Artelor, Bd. Regina Elisabeta nr 1, în perioada 25 ianuarie – 8 februarie 2013, de luni până sâmbătă între orele 10-18, duminică de la 12-18, iar intrarea este liberă.

Aşa cum am scris şi în caietul de oaspeţi, în toiul iernii (şi ce viscol era de dimineaţă!) o explozie de căldură şi culoare, o nebunie de veri şi de toamne blânzi, o nebunie de verde şi de arămiu care te poartă de la şes până pe vârf de munte, o combinaţie de poveşti nemuritoare în care natura e o adevărată crăiasă indiferent de anotimpul ales atât de Stoenică-tatăl-pictorul cât şi de Stoenică-fiul-fotograful.

Pastelurile domnului Adrian Stoenică te surprind, uneori te apropii să vezi cum de-a reuşit să imortalizeze crinii atât de bine încât te temi a nu rămâne cu polen pe nas, uneori crizantemele şi tufănicile răspândesc parfum imaginar, alteori peisajul se deschide ca o potecă reală ce te invită printre mesteceni sau la umbră de fag.

Fotografiile lui Ioan sunt dovada că muntele coboară la şes, că unui om pasionat mijloacele nu-i lipsesc, iar cei care privesc aceste fotografii simt nostalgia locurilor văzute cândva sau îşi plănuiesc inspiraţi următorul traseu şi toate acestea pentru că România de dincolo de şosele (cum s-a numit chiar una din expoziţiile trecute) este surprinzătoare.

N-am făcut multe fotografii, vă las în compania lor şi vă sfătuiesc, dacă aveţi drum pe la Universitate, să faceţi un popas coloristic de câteva minute. Rău n-are cum să vă pară!

Stoenica, Expoziţie de Pictură şi Fotografie

Adrian Stoenica. Mesteceni.

Adrian Stoenica. Peisaje, pasteluri

Ioan Stoenica. Expozitie fotografie

Adrian Stoenica. Peisaje, pasteluri

p.s. Mi-am amintit cu drag de un vechi obicei de-al meu de pe vremea când eram studentă la Universitate, iar expoziţiile de la Cercul Militar îmi stăteau în drumul spre parcul Cişmigiu. Intram mereu când intrarea era liberă (deh, alte vremuri! vremurile când era timp, dar nu erau bani, acum e taman invers…) şi îmi plăcea că spre deosebire de magazine unde mereu eram întrebată de vânzătoare ce şi cum, aici, nu mă întreba nimeni nimic. Probabil că aspectul meu modest nu conta, iar tablourile expuse nu făceau discriminare în materie de perechi de ochi.

Şi-mi mai plăcea că stam minute în şir încercând să înţeleg ce-a vrut autorul să ilustreze şi deseori mă prindeam mult după ce părăseam expoziţia căci luam cu mine şi în minte enigma şi încercam s-o desluşesc până când apărea nemiloasa uitare… Ce vremuri! Şi totuşi când am repăşit în galerie, m-am revăzut în cămaşa mea în carouri şi în ipostaza atât de firească de privitor cu mintea deschisă la orice (pentru un copil de ţară trebuie să recunosc că abstracţiunile şi modernismul nu m-au speriat în vreun fel).

10 Comentarii

  • Daca n-as fi fost asa de departe mi-ar fi placut sa vin la expozitia lui Ioan. Dar cine stie, poate intr-o zi voi avea ocazia. Pana una alta ii admir albumele pe picasa si ii citesc cu placere povestirile pe blog.

  • Minunate…eu nu pot ajunge , dar imi plac mult din ce am vazut din pozele tale. Chiar iti multumesc, pentru ca datorita tie am facut si eu o vizta virtuala :).

  • Asa cum spusesem mai demult, Ioan m-a castigat ca admiratoare a talentului sau fotografic si a pasiunii lui pentru tot ce e romanesc, in special pentru munte. Am reusit si in acest an sa ajung la expozitie, sa admir alte tablouri cu imagini atat de delicate si intr-adevar parca atat de reale ale Dlui Adrian Stoenica sau sa imi starnesc dorul de duca privind peisajele lui Ioan. Au fost vreo 2 pe care le-am si declarat preferatele mele din aceasta expozitie :). Si de ce sa nu recunosc a fost si un prilej sa ma revad cu fetele pe care le-am cunoscut in turele lui Ioan, organizate pe carpati.org :D.

  • Ii… ce-mi place cum ai scris despe aceasta expozitie. Frumos din partea-ti. Si la post scriptum ma regasesc, chiar daca in anii de dupa facultate. Si frumoasa si ideea unei expozitii tata fiu. Bravo pentru gestul tau dragut! 🙂

  • @Mik: da, florile, mai ales cele mici. Sa-ti tot cumperi cate un set de minim cinci si sa infloresti cu ele o bucatarioara 🙂

    @Gabi: si eu am cateva preferate: mestecenii, iarna cu rama galbena :D, batranul fag din Crovurile Mehedintilor, crinii, casa din Apuseni…

    @Nami: a fost un moment deosebit si mi-a starnit amintiri… Multe si din cele frumoase 🙂
    Cat despre familia Stoenica, sunt un model pentru societate si chiar ma bucur ca imbinand expozitiile imbina de fapt generatiile. A doua zi dupa ce am fost eu, sora lui Ioan, Irina, care este invatatoare, a adus copii si au organizat acolo si un mic atelier de pictura. Lucru mare nu? Asa cred si eu, lucru rar si mare.

  • Am regretul ca n-am ajuns la expozitiile lui Ioan 🙁
    Il admir nespus, e un om drag sufletului meu; am avut norocul sa ne intalnim pe munte si sa ne recunoastem instant, pana atunci stiindu-ne numai din picasa…Pozele, pasiunea, determinarea….plus, plus….il fac pe Ioan un om deosebit! Iar evolutia lui ma fascineaza!

  • @Renutzu: eu n-am vrut sa port acest regret cu mine si atunci am spart gheata. Sper ca macar un pic te-ai plimbat cu mine prin expozitie 🙂
    Este un om care are viziune si cred ca va face lucruri marete intr-o zi, de fapt ii doresc sa le faca pentru ca e in stare si avem nevoie de astfel de oameni. Multa nevoie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *