Pentru început, Canada

Scriu acest post pentru că peste timp o să-mi trag palme că n-am făcut-o. Şi mai vreau să-l citiţi şi să-l priviţi ca pe un fapt de viaţă şi nu ca pe o mărturisire sau ca pe un lucru particular care mi se întâmplă mie.

Sunt oameni care o duc greu, care s-au săturat de politicieni şi de mizerie, de necivilizaţie şi îşi doresc să plece din ţară, să muncească şi să trăiască în altă societate decât a noastră. Caută soluţii, se chinuie cu anii poate şi în final, reuşesc sau ba. Ca să obţii o viză de Canada sau SUA e o întreagă epopee.

Sunt oameni care nu vor să plece din ţară, care au şi ei nemulţumirile lor desigur, dar ceva îi ţine aici. Într-o zi, unui astfel de om i se deschide drumul spre Canada. Nu trebuie să facă mai nimic, doar să păşească pe el. Ei bine, e cazul meu. Şi da, mai am puţin până voi pleca în Canada şi da, voi sta o vreme, nu ştiu cât, pentru că ştii când pleci, dar nu ştii când şi cum te întorci…

Îmi iubesc ţara, uneori nu ştiu exact pentru ce, dar aşa e iubirea în fond. Am senzaţia că o părăsesc, dar totodată ştiu că mulţi din cei care locuiesc aici şi-au părăsit-o şi s-au dezis de ea în fel şi chip. Eu nu-mi doresc să plec, dar voi pleca, n-am căutat să plec, dar voi pleca. Ca om îmi urmez conştient schimbarea, ca femeie îmi urmez îndrăgostită bărbatul, ca român îmi voi iubi ţara şi mai mult şi poate, mai sincer.

Aici fac o paranteză prin care recunosc că au fost momente când i-am blamat pe cei ce pleacă şi devin (brusc poate) patrioţi. Ei bine, cam aşa vorbim toţi cei care n-am plecat, toţi cei care purtăm din moştenirile românismului: cârcotirea, datul cu părerea etc.

Şi revin adăugând un mai vechi crez al meu:

dacă toţi românii plecaţi afară în vacanţă, în delegaţie, prin emigrare, dacă toţi la întoarcerea în ţară ar încerca să aplice lucrurile bune văzute afară, să impiedice lucrurile rele văzute afară, ţara noastră ar fi pe un alt drum. Şi un astfel de român am încercat eu să fiu judecând după ce am văzut pe la alţii, iar în Canada voi avea sigur şansa să aflu altele şi poate ce n-am reuşit să fac stând aici, voi reuşi de acolo sau din alt colţ de lume.

Iniţial n-am vrut să scriu despre plecarea în Canada. Vă puteţi imagina că sunt destul de ocupată şi am multe de făcut, dar o coincidenţă-semn m-a făcut să gândesc lucrurile obiectiv şi puţin deasupra detaliilor.

Cred că toată lumea a auzit zilele acestea de “Viaţa lui Pi”, un film ce rulează în cinematografe. Sâmbătă la întâlnirea cu bloggerii de travel am stat lângă Simona, Simona citea cartea Viaţa lui Pi, cartea era din colecţia Cotidianul, eu am colecţia acasă şi deci, cartea. Am decis s-o citesc înaintea de a vedea filmul şi să fie ultima carte citită acasă. Nu încep bine, deja mă bucur de alegerea făcută pentru că e foarte bine scrisă şi atinge subiecte mai rar atinse, şi mă trezesc în faţa unui paragraf în care o familie din India emigrează în Canada. Am făcut pauză din citit, am închis cartea şi pe spatele ei scria despre autorul Yann Martel că e canadian… Ooook, a naibii treabă, ultima carte citită în Ro este a unui canadian vorbind despre un indian care emigrează în Canada.

Dacă tot am ajuns la semne, în august pe când decideam împreună cu A. pe ce drum să apucăm, se întâmpla să urcăm spre Vârful Moldoveanu. Decizie grea, fireşte, luptele interioare aveau nu doar argumente de dus, ci şi încăpăţânări nemotivate. La un moment dat puteam da şi cu banul pentru că obosisem să tot caut în mine răspunsuri, iar A. îmi spune: dacă aveai nevoie de un semn, uite!

venind dinspre Viştea se zărea Vârful Moldoveanu şi steagul Canadei fluturând sub tricolor

Nu putea fi steagul Cehiei că-s mulţi cehi ce vin în munţii noştri, nu putea fi al Germaniei sau Ungariei sau al oricărei ţări europene? Nu, nu putea… E drept că nu cred în semne, dar cred în instinct, în momentul potrivit de-a face lucrurile şi în oamenii-cheie pe care îi putem întâlni şi a căror simplă trecere prin viaţa noastră poate schimba totul.

Când realizez ce schimbări majore au fost în viaţa mea, îmi dau seama că le-aş fi putut intui în mare măsură. Sunt un om puternic, dar fără a avea o personalitate puternică şi mi-a luat ceva timp până când m-am ridicat deasupra influenţelor şi m-am pus pe primul-plan. Am refuzat o existenţă şablon a locului în care m-am născut şi tot aşa, mai departe. Am refuzat ce mi se “oferea” până când am început să învăţat să aleg, iar de atunci totul s-a declanşat, şi cumva, toate alegerile curg din una spre alta într-un mod deloc subtil.

M-am întrebat de multe ori dacă nu cumva suntem născuţi anume într-un loc, ni se conturează un destin clasic şi suntem lăsaţi să intuim ce-ar putea fi dincolo de acest destin, dacă există şi alte căi, dacă putem fi şi altceva. Ca şi cum ni se pregăteşte ceva, dar trebuie să fim vrednici de a primi, trebuie să ne depăşim condiţia.

Pentru asta există semne, instincte, voci interioare pe care cei mai mulţi dintre noi, nu le ascultăm. Pentru asta există piedici la tot pasul ca să poţi renunţa şi întoarce la condiţia iniţială. Am întâlnit destul de rar oameni care au resetat şablonul vieţii lor şi au luat-o de la capăt, dar toţi au ceva ce mă împresionează, ce mă încurajează să cred că ne suntem datori măcar cu o încercare de a transcende dincolo de firul existenţei noastre.

Nu e simplu să compari ce destin puteai avea cu cel pe care îl ai în prezent şi cu cel ce se întrevede. E ca şi cum ai refuza reţeta sigură şi ai merge pe drumul necunoscut unde trebuie să reconfigurezi traseul la fiecare nouă cotitură.

Despre Canada nu vreau să mă întrebaţi unde, cât, cum, detalii (vă daţi seama că voi scrie câte ceva la timpul potrivit). Nu despre detalii e vorba aici, cei apropiaţi le ştiu şi e de-ajuns. Vreau doar să înţelegeţi din poveştile altora de viaţă, dacă nu din ale voastre, că nimic nu e întâmplător, că o alegere asumată schimbă total mersul lucrurilor şi că în faţa schimbării trebuie să fim puternici şi vulnerabili în acelaşi timp. Vulnerabili ca să pricepem ce şi cum ni se întâmplă, puternici ca să nu ne abandonăm undeva pe la mijlocul drumului.

p.s. O să fie interesant să recitesc aceste rânduri peste un an sau peste zece.

1 Comentariu

Comentarii închise.