Inlantuiti

Copilul se legana intruna si mana care il tinea se legana si ea mecanic si daca n-as fi inteles din ochii mamei cata oboseala aveau stransa in ei, m-as fi asteptat ca ea sa cedeze. Din cand in cand miscarile copilului o bruscau si mama se cutremura cu totul. Trupul femeii se scutura pur si simplu. Am tresarit anxios de cateva ori, doar privind. Au stat asa vreo jumatate de ora cat am asteptat cu totii la usa cabinetului. Imi venea sa ma ridic, sa-l prind si sa-l incremenesc macar un minut, spre linistea tuturor si in special, a mamei-stalp pe care mi-o imaginam reationand ca un elastic… eliberat. Dupa priviri, nu eram singura ce gandea asta, pe toti insa, ne oprea ceva, ne oprea din pareri, din sfaturi, din sentinte.

Am plecat de acolo inaintea lor. Nu mi-am putut lua gandul de la asocierea aceea stranie si totusi perfecta a copilului – Perpetuum mobile cu femeia impasibila in rol de mama – vid. N-o sa stiu niciodata povestea ei, nici universul inchis al mintii lui debile, dar imi pot imagina un strop din dragostea unor mame.

2 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *