[pagini de jurnal] într-o suflare prenatală

brasov-septembrie-01

Îmi spun că voi număra zilele cu soare din lunga-mi toamnă brașoveană, că voi înțelege într-un târziu de clipă galbenă ce mi se întâmplă, că MI te întâmpli, în timp ce mestec în mămăliga ce nu mai fierbe și sunt convinsă că voi face bătături de la lingura de lemn cum bătături pe suflet voi face de-atâta anostă așteptare,

îți spun că poate voi uita între timp despre cum mă îngrozește cumpărarea atâtor lucruri, pregătirea cuibului, cum mă plictisesc articolele despre naștere sau bebeluși și totuși mă simt vinovată când abandonez lectura, poate nu voi fi pregătită pentru tine, nici atunci cum nu sunt pregătită nici acum, sunt sigură că vei ști să ceri mai bine decât voi ști eu să dau, instinctele ne vor ajuta pe amândouă, supraviețuire și maternitate, instincte ce până acum au ieșit la iveală doar când ascuțitul ac lung s-a apropiat de tine în timpul amniocentezei și nu mi-am întors o clipă privirea sau când cutremurul dimineții de 23 m-a aflat trează și te-am dus sub tocul ușii, cu o mână pe burtă voiam să fiu sigură că dormi cum de-altfel obișnuiești în timp ce eu perpelesc insomnii pe toate părțile, și de fiecare dată m-am gândit să te protejez prin calm, cu o inimă strunită și o respirație mută de parcă pericolul e o felină de care trebuie să te ascund prin neclintire,

îți spun toate astea dar tu simți deja cum sunt, n-ai încotro, asculți cu mine concerte clasice din care eu destram melancolii și mă înham lucidităților copleșitoare, privim filme românești și nicidecum ușoare comedii americane, citim cărți de munte ca leac sadic dorului de munte de care mă poți învinui că până și acum mă domină, însă te avertizez – mă voi face că nu aud, noroc că am Tâmpa la orizont și că îmi pot lăsa privirea să se odihnească pe vârful pădurii ei, asta în timp ce oasele detestă această odihnă impusă,

nu știu ce mă făceam de trăiam în alt oraș, tu Făptură – nenumită încă – ai cu siguranță trei părinți: claudia, andrei și brașovul, o să crești cu vremea neliniștită din depresiune și n-o să te minunezi ca mine de toate schimbările de peste zi de parcă nu m-ar fi găsit o a doua toamnă aici și nu mi-aș ști năravul meteo sensibil de care sufăr, însă din bucuria mea simți și tu când mă răsfăț la soare și mă aplec să miros trandafiri, o dată, de două ori, de câte ori mă lasă timpul căci mă grăbesc tot mai rar și mi-e tot mai ușor să adulmec frumusețea, să zâmbesc contemplativ și să mă bucur de oameni, nici n-ai idee cum se deschid sufletele blândeții și vorbei bune, ca florile toamnei după cinci zile de frig și ploaie,

ah! și uite cum miști în timp ce scriu, cred că îți sunt mai comodă când merg sau dorm și nu când te așez în fața laptopului, nu că în rest ai avea prea mult spațiu, câțiva s-au mirat de burta mea, dar cum se așteptau să arate o minionă însărcinată?!? eu m-am imaginat de-a dreptul rotundă și mai e timp să ne rotunjim împreună în cele aproape două luni cât vei mai sta în mine, eu n-am nimic împotrivă, ba chiar sper să dai suficient din coate să-ți faci locul cuvenit, să fii mai olteancă decât mumă-ta,

hmm… mă face să zâmbesc gândul că nu știu cum îți va fi mama, cât mă voi schimba sau nu, deocamdată am rămas nepermis de la fel, n-am făcut nimic special pentru tine, n-am mâncat finețuri sau după cum umblă trend-ul alimentației ce ar trebui să te crească 2 în 1, mi-am asumat de pe acum încrederea în tine, că vei lua tot ce-i mai bun, am păstrat desigur, din responsabilitate și din motive medicale, distanța de ceea ce ți-ar fi făcut rău și care, din păcate, mi-ar fi făcut mie temporar bine, gen o alergare, o drumeție cât îi ziua de mare sau un pahar cu vin roșu sec… 

chiar și așa, m-am gândit mai des la mine decât la tine și te-am alintat mai mult nerostit, nu m-am rugat nimănui să te țină sănătoasă, te-am lăsat în grija mea și a științei medicilor, pe dumnezeu aș putea spune că l-am pierdut pe drumul ultimilor ani, pe acel Dumnezeu pe care omul l-a omorât prin înregimentarea în reguli și tradiții manipulatoare, așa că înger îngerașul tău va fi bunul simț și buna măsură în tot și toate, dar până acolo mai e un drum atât de lung despre care nu știu nimic și nici nu-mi arde să citesc mai mult decât minimum minimorum, e ca documentarea dinainte de a pleca pe un traseu nou, afli tot ce trebuie să știi, dar geografia și simțirea locului aparțin timpului în care și parcurgi traseul,

așa va fi și cu noi două, noi trei, o echipă extinsă pe un traseu ușor diferit de cel de până acum, spun ușor, pentru că eu nu cred în acel totul se va schimba, cel puțin nu acum, va fi o nouă provocare să te avem cu noi, dar nu te-am conceput ca să ne schimbi viața sau pentru că ne plictiseam, ci ca să ne-o completezi matern și patern atunci când am simțit noi că e momentul potrivit, de aceea tu Făptură dragă nu trebuie să-ți faci griji că aș fi nepregătită pentru tine sau nu destul de entuziasmată și de hormonal panicată, toată polologhia asta a mea e un semn bun că tu nu mă schimbi ci mă ajuți să mă cunosc mai bine, să fiu un om mai bun, mai sincer – și iată că iubirea ta nenăscut de pură e încheierea perfectă cu care pot să respir toată suflarea acestor rânduri!

brasov-septembrie-12

7 Comentarii

  • Ce frumos Claudia!
    O profunzime incredibila! Admir capacitatea de a o reda in cuvinte!

    Pentru mine Luca este Lumina, el imi arata zi de zi cum se traieste, cum se iubeste, cum sa ma bucur, cum sa traiesc implinita si fericita.

    E o carte deschisa, doar daca sunt ipocrita, nu recunosc ca Luca este o lectie de viata pentru mine.

    Ceea ce nu imi imaginam, inainte sa il nasc :)

    Multa sanatate si inca putintica rabdare :)

    • Mă bucur să aud asta despre tine și Luca, de fapt să știi că se vede din postările de pe fb, se vede că sunteți o echipă și că ești fericită. Multă sănătate și vouă, la cât mai multe lucruri împreună, la cât mai multe amintiri frumoase împreună! (pare că timpul trece destul de repede după naștere, doar sarcina e lungă… )

  • Daca-mi permiti as vrea sa trimit randurile acestea unei prietene dragi, aflata si ea in luna a 9-a… ca si citat desigur

  • Esti atipic de normala in oceanul asta de (a)normalitate. Miruna e o minune iar tu esti foarte adorata de stele, daruindu-ti un suflet care sa te imbogateasca/infloreasca (sufleteste) si mai mult :)

    Fantastice randuri de jurnal!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *