O zi din viata

 

Incerc sa-MI caut SEMNELE. Ele trebuie sa existe! Sunt peste tot in jurul meu, le simt si stiu ca nu sunt nici macar camuflate, sunt la vedere, dar cum sa le deosebesc?  E aproape ora 16, m-am trezit de la 8 si in tot acest timp s-au intamplat in jurul meu un milion de lucruri, mai simple sau mai complicate, sunt constienta de unele dintre ele, dar nu pot sa nu ma intreb daca le vad si le inteleg cu adevarat?

***

De pilda, ieri dimineata o vrabiuta facea baie intr-o balta din mijlocul trotuarului. Isi udase bine penele si ar mai continuat daca pasii mei n-ar fi speriat-o putin. Nu mult, dar cat sa zboare din “cadita” si sa se ascunda printre crengile unui arbust invecinat.

Azi-dimineata, printre tufisurile de langa trotuar am observat un cioc galben, m-am oprit, l-am cautat cu privirea si l-am gasit! Era un graur, frumos tare si nu prea temator. L-am privit indepartandu-ma. Intre timp o cioara mare si gri a coborat si ea intre tufisuri.

Nu-mi amintesc doua chipuri de oameni intalnite pe strada ieri sau azi, dar imi amintesc foarte bine aceste doua pasari.

***

Inca mai am pe birou din florile primite de la colegi de 1 si 8 martie. Pe cand florile celorlalte colege s-au uscat de mult, eu mai am inca trei. Orhideelor le-am scos tubuletul acela cu solutie speciala, am vrut sa se bucure de apa simpla, din aceea de care beau si eu, si chiar se bucura.

***

Tot pe birou am un ghiveci, doar cu pamant in el. Floarea s-a uscat, am smuls si aruncat tulpina… a ramas doar pamantul si in mod straniu, nimic nu pare sa ma relaxeze mai mult decat privitul la acest ghiveci, aparent fara rost,  sterp, plin cu pamant negru usor ravasit. E o mare prejudecata aceea ca pamantul are sens doar prin lucrurile care cresc din el sau… misuna pe el.

***

Azi am fost sa-mi inregistrez apartamentul si sa platesc impozitul. Doamna de la ghiseu face asta de cateva sute de ori pe zi, sunt sigura, dar dupa cateva minute imi zambea, desi initial paruse usor sictirita. Si-a facut treaba bine, mi-a explicat chestii si in tot timpul asta zambea si zambea si chiar mi-a urat o zi buna. M-a mirat evident atitudinea ei, dar cand ieseam din Administratia Financiara mi-am surprins chipul in geamurile fumurii ale usii:  zambeam toata, ochii, obrajii si nu era zambetul dat de contractia unor muschi ai fetei, ci acela din interior, care te lumineaza de-a dreptul. Eram fericita si nici nu stiusem ca sunt. Insa doamna de la ghiseu, da.

P.S. Acum cand scriu, pe cerul albastru, o macara uriasa si galbena se roteste. Undeva in Gorj, tata manevreaza o macara ceva mai mica, verde. Si cerul e tot albastru.

2 Comentarii

  • Pingback: Recomandări | Raza mea de soare
  • nu trebuie sa-ti cauti semnele, pentru ca te cauta ele pe tine! si semnificatia lor nu-ti este la vedere pentru ca unele lucruri trebuie sa le realizezi abia dupa ce s-au petrecut. pasarile?? iti iei zborul, nu? inceraca doar sa urmezi semnele, nu neaparat sa le descifrezi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *