O să-mi fie dor de covrigi

Şi cred că aş putea să nu mai scriu nimic în plus.

În primul an de facultate îmi ajungeau banii pentru maxim doi covrigi pe zi. Aia da raţie mai ales că-mi şi plăceau, nu erau doar pentru foame. Covrigii mi-au făcut multe dimineţi frumoase, cumpăraţi pe fugă că venea metroul în staţie, mâncaţi în tren, cu poftă, printre rândurile vreunei cărţi fără să-mi pese că firimiturile se agăţau prin fular poate.

Apoi covrigii de la colţ şi experimentul meu social cu datul bunei dimineţi doamnei care îi vindea până a început să-mi şi răspundă. Acum suntem “prietene”, cam ca pe facebook doar că în viaţa reală ne şi vedem când ne dăm like, unde mai pui că ne urăm o zi frumoasă/uşoară, mă serveşte cu cei mai calzi covrigi pe care îi are şi îmi surâde conspirativ când ora apariţiei mele e mult peste cea de obicei.

Îmi vor lipsi covrigii chiar dacă în ultima vreme s-au prostit. N-ai ce face, aşa merg lucrurile şi chiar şi gusturile. Ar trebui să le fac o poză, dacă cumva îmi amintesc de poză înainte de a-i înfuleca, dacă cumva mi-aş aminti în momentul ăla de ipostaza mea de bloger (sentimental).

Azi mi-am cumpărat o merdenea şi un pateu cu brânză şi erau aşa cum le ştiu dintotdeauna: unsuroase şi puţin calde. Doamna care le vinde în patiseria de la metrou e acolo de când mă ştiu eu în Bucureşti (13+ ani) şi e la fel de drăguţă ca întotdeauna. Şi dacă de covrigi, ştrudele, plăcinte, gogoşi, merdenele, dobrogene şi altele m-oi sătura vreodată, de oamenii drăguţi sigur nu. Mai ales de cei de pe la noi care au motivele lor să nu zâmbească.

Legat de Canada nu simt nimic. Nici entuziasm, dar nici temeri. Mă uit în jur şi nu mă uit nostalgic, nu încerc să memorez ce văd. N-am nici regrete, nici imbolduri “de-a scăpa o dată de mizeria de pe străzi, de câini etc.” şi nici scenarii optimiste cu “o lume mi-nu-na-tă în care veţi găsi numai”… covrigi 😀

31 Comentarii

  • Eu cred ca o sa iti lipseasca si mesele de pranz (nu numai micul dejun dinainte de munca) luate pe aici prin zona, dar mai ales cele luate cu noi 😉

  • Pai shaorma de aici, de jos, nu e asa grozava, de asta nu i-ai simtit lipsa 😀 Insa nici la Bonita nu am mai fost de mult 😉
    Am putea sa le luam la rand pana pleci 😀

  • Sunt ferm convins că vei găsi ceva acolo, care să-ți înlocuiască acei minunați covrigi. Cine știe? Poate chiar covrigi!
    🙂

  • @Mik: am fost eu la Bonita 😀

    @Claudiu: eh, eu nu-s mare gurmanda, cred ca savurez mai mult contextul decat covrigul in sine. Cred ca imi place mai mult obiceiul si tentatia pe care o exercita asupra mea de fiecare data de atata timp.
    Or avea si aia bunataturile lor ca doar nu merg in padure (desi in padure stiu o gramada de fructe delicioase!)

  • Of, abia acum am citit postarea legata de Canada. Citind despre covrigi, mi-am amintit ca vazusem la un moment dat un titlu la tine si am rasfoit in spate… dar acolo comentariile erau inchise :D.
    Hmmmm, ne-am vazut noi o sg data, dar prezenta ta virtuala m-a facut de multe ori sa zambesc cu drag. Eu cred in semne, dar si in instinct. Si am simtit si eu in anumite momente ale vietii ca nimic din ce s-a intamplat nu a fost inamplator. Imi va fi dor de tine, chiar daca virtual vei fi in continuare prezenta…

  • @Larisa: nu te poti pune cu poftele… cu dorul nici atat.

    @Gabi: Stiu, e ciudat, dar si eu simt la fel, ca nu plec doar de langa familie si prieteni ci si de langa prietenii din online de parca internetul n-ar tot ala si distantele se presupune ca n-ar conta…

  • Nu stiu cat timp mai ai pana sa pleci in tara aflata peste mari si tari, dar eu iti urez „Drum bun prin viata, traita cu placere!” alaturi de Andrei.

  • Claudia, nu știu ce-ți va lipsi și ce-ți va prisosi în Canada, dar sunt sigur că tu le vei lipsi prietenilor tăi. Cei reali, căci în ceea ce-i privește pe cei virtuali cred că n-o să se schimbe mare lucru.

  • In Chicago am gasit ptr prima oara de cand sunt aici un magazin cu ceva produse romanesti, cel putin eticheta era in limba romana. Tzopaiam de bucurie, faceam poze cu iphone-ul si savuram cu ochii orice produs nou intalnit! Doamne ce nebunie a fost!!!
    Mi-e dor de mancarea romaneasca, e si normal 🙂 Nu mai spun de covrigii mancati cu pofta si in graba la birou, la scoala si cine mai stie pe unde!
    Legat de asteptari, eu n-am avut…inca din Romania, de multi ani SUA nu m-a atras in niciun fel, mi-a fost greu, fiecare experienta e unica, sfaturile aici nu-si au rostul….cert e ca acum ma simt ca-n “no men’s land”….privind alegerile.
    Bafta multa! Sunt convinsa ca-ti va merge bine, n-am nicio indoiala!
    Cu drag 🙂

  • O sa-ti fie dor probabil de multe lucruri nu numai de covrigi. O sa iti fie dor de oameni si de locuri. Dar o sa iti fie si bine.
    “Life begins at the end of your comfort zone”

  • @Geoger: cum le stii tu pe toate 🙂 Si mie imi vor lipsi…

    @Renutzu: in orasul unde merg eu exsta un magazin “Bucuresti” despre care stiu ca are cam de toate, dar si preturi… romanesti 😀

    Nici eu nu pot spune ca am asteptari de vreun fel – cred ca asta imi da singura angoasa ca sunt prea “amortita” in privinta asteptarilor.
    Pe mine nu m-a atras niciodata plecatul din tara, dar acum pot reformula: plecatul din Europa…

    Multumesc draga mea, tinem legatura 🙂

    @Andreea: evident ca nu doar covrigii imi vor lipsi…

  • 🙂 eu sunt curioasa cum vor fi povestirile tale de acolo desi sigur imi vor lipsi plimbarile prin Carpati, pe meleaguri romanesti.
    Iti urez sa iti imbogatesti colectia de flori cu un nou album, Florile Stancosilor, sau ce munti mai sunt pe acolo.

  • Mama ce as manca un covrig din ala mai necopt si caldut, care sa ti se topeasca in gura si sa ajunga in stomac precum guma de mestacat si sa mai raman in cumpana in fata magazinului ce fel de covrig sa imi iau (cu mac imi placea cel mai mult dar imi ramaneau semintele printre dinti, cu stafide era a doua alegere). Nemtii fac covrigii sanatosi si foarte bine copti si cu o sare mare pe deasupra. Aceleasi ingrediente, gusturi diferite.

  • @Andreea: si eu sunt curioasa despre ce si cum voi scrie pentru ca totul va depinde de starea de spirit…
    Voi imbogati si colectia Florilor, dar nu chiar cu cele ale Stancosilor 🙁

    @Mike: Mie-mi plac cei cu susan, apoi cei cu stafide. Cu sare sau mac mananc mai rar…
    Am mancat in Austria covrigi din aceia de manca toata lumea si mi s-au parut a fi o paine banala 😀
    Sper sa le gasesc in Canada un corespondent culinar, sa-mi fac din asta un obicei culinar (obiceiurile sunt bune, mimeaza normalitatea…), dar n-as vrea sa fie tot covrigi, sa se suprapuna peste amintirea celor de aici 😀

    @Dunia: m-am gandit la Cora. Din cate stiu vom fi in acelasi oras. Altfel, desi am citit mult in ultima vremea despre Canada, nu ma simt atrasa de nimic. De linistea padurilor poate, dar nu sunt oare paduri peste tot??!

  • Păduri sunt peste tot, dar au crescut în altă cultură. Tu o să duci cu tine pădurile României. În România creștem cu un puternic sentiment de jale și dor, aia e geografia noastră care se simte în spiritul nostru. La noi pământul urcă și coboară, iar linul ăsta s-a dus până în inconștientul românului, iar românul care acceptă, mai ales acela care a emigrat, o să fie liniștit în alte păduri, căci știe foarte bine că frumusețe este pretutindeni în lume, dar sentiment doar acolo unde ți s-a modelat sufletul.

  • @Dunia: in cele trei luni cat am stat in Cehia am avut urmatorul “motto”:

    …departe de casă, ochiul își caută alinarea în ceea ce vede, mintea în ceea ce descoperă, sufletul în ceea ce nu simte…

    si stiu prea bine ca ma bucura frumusetea altor locuri, dar ma intristeaza teribil lipsa sentimentului. Nu poti trai doar pentru ceea ce vezi, cum nu poti trai doar pentru ceea ce mananci.

    Multumesc pentru cuvintele tale Dunia, mulţumesc pentru diacritice 🙂

  • Cu mare drag. Ia cu tine, când pleci, și Trilogia culturii a lui Blaga. O să te ajute foarte mult sentimental. E o carte grea, dar merită efortul. De fapt, te rog să-mi permiți să ți-o fac eu cadou, să ai ceva de la mine. Îmi trebuie doar o adresă unde să vină curierul.

  • Sa stii ca si eu in atatia ani de stat departe de casa, singurele lucruri de care imi este dor sunt mancarurile si dulciurile. Caci si daca incerc sa fac ceva pe aici, parca tot nu are gustul de acasa :).

  • hahahha, multumesc, e cel mai frumos compliment care mi s-a facut, dragelor!
    Sa mai zica cineva ca nu suntem sensibili la complimente! :))

    Deci vii la Montreal(ce s-o mai dam pe dupa dud)? Covrigi cu sare eu n-am gasit, dar o sa gusti cei mai buni “bagel” care s-au facut vreodata! :))
    Ai idee unde o sa stai? In ce cartier, adica??? Daca vrei, trimite-mi un email pe adresa asta si mai vb.

    Si curaj! Exista un strop de bine in fiecare rau, asa cum exista rau, in fiecare “bine”. Iar iubirea, cred eu, o purtam cu noi…

  • @Cora: Montreal, da. Nu stiu inca unde voi sta, o sa-ti scriu la timpul potrivit, deocamdata e un pic mai complicat 😀
    Multumesc de incurajari, o sa iau legatura cu tine, poate bem o cafea intr-o zi 🙂

  • eu am aproape 2 ani, de cand mi-e dor de muntii Romaniei. Si de covrigi, si de hrean, si de leustean, si de graiul dulshe moldovenesc etc.

    Si da, sunt multi romani care s-au intors dupa ani, si au adus ceva bun: ca se poate.

    Cu limba franceza, te incurajez: romanii prind usor, doar sa vrea ( eu fac scoala, si compar cu eforturile chinezoaicelor, japonezelor, bulgarilor… )

  • @Arakelian: Dor de munti sigur imi va fi. Aproape ca e singurul dor de care ma tem si pe care nici un skype nu mi-l va alina…

    Cu franceza o sa imi las demonii sa negocieze si cum stiu ceva italiana, o s-o iau prin invaluire 🙂

    Multumesc pentru incurajari si da, vreau sa merg acolo si sa ma intorc de acolo sub acest semn: se poate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *