O să-mi fie dor de colegi

Ieri a fost ultima zi la serviciu. În martie aș fi împlinit patru ani într-o firmă în care am ajuns într-un moment delicat al vieții mele, când abia mă adunam și mă reclădeam și am avut norocul de a da peste oameni care m-au primit cu drag și unde mi-am făcut foarte repede din colegi prieteni.

Ieri am plecat cu ființa întreagă, ca un om cât se poate de împlinit, cu gândul că m-am reclădit în acești ani și sub influența și suportul primit la locul de muncă și oare câți pot spune și simți asta.

Ieri am început plecarea în ritm domol, apoi tot mai alert, ca la final să-mi doresc să fug, să nu mă las copleșită de emoțiile tot mai crescânde ale ultimului mail trimis, ale ultimelor saluturi, a ultimei îmbrățisări… Am ieșit afară și-am tras adânc aer rece în piept peste căldura ce mă înăbușea și n-am privit înapoi și n-am știut decât cum să pășesc mai repede.

Azi de dimineață când m-am trezit am știut că o nouă etapă începe, că ziua de ieri îmi va rămâne tare dragă și că voi purta mereu cu mine gândul că aș fi putut face mai mult pentru cei care au făcut atât de mult pentru mine.

Aproape că mă cuprinde rușinea când realizez câtă lume îmi e alături în aceste zile agitate de dinaintea plecării încât nu pot să nu mă întreb: eu am făcut sau aș face atât? aș fi atentă la detalii, la nevoile adevărate ale celui de lângă??!

Voi pleca împăcată cu plecarea. Știu că pentru mine oamenii vor fi mereu cei mai importanți și peste oricâte oceane aș zbura, tot eu voi fi aceea ce zboară.

Mulțumesc dragilor, mulțumesc.

21 Comentarii

  • Fii sigura ca ai daruit la randu-ti, de aceea azi ai simtit preaplinul de care spui. Iar emotiile… Ele sunt un regal pentru o fire rara ca a ta.
    Fii bine oriunde vei fi. Si sa ai o calatorie linistita. Ai sadit in fiecare om intalnit un strop din iubirea ta de viata. Acum e vremea sa te adapi din raurile iscate.
    Te imbratisez si ma bucur nespus ca am avut ocazia sa te stiu, fie si doar aici, asa…

  • @Irina: Multumesc Irina pentru sprijinul tau, pentru siguranta ta in privinta mea 🙂
    Asa cum ne stim noi, nici un ocean nu va insemna mai aproape sau mai departe si pentru prietenii din online nu se va schimba nimic. Pentru mine si pentru prietenii din viata de zi cu zi se vor schimba multe, insa sper eu, nu prea multe.

    De un lucru ma tem: ei ma citesc pe blog, pe facebook, ma pot gasi oricand, pot vedea ce fac si in ce locuri mai sunt, dar eu pe mare parte dintre ei nu am unde-i citi si va trebui sa fiu harnica in a-i intreba, in a afla despre ei. Voi fi in stare??! In goana felului meu de a-mi trai viata, voi face loc si pentru ei??!

  • Vei fi. Da-ti vreme doar. Raspunsurile vin, dar nu cu viteza cu care iti pui acum intrebari.
    O sa fie bine, vei vedea/simti…
    Pune toate temerile de azi deoparte, ca intr-un clasor, la presat. Peste o vreme vor fi ierbarul incertitudinilor de azi. Zambetul de maine. 🙂

  • Te vom insoti peste tot, sa stii. Ma voi muta in locul tau (la munca) pentru ca nu as suporta sa privesc in directia aia si sa vad ca altcineva este acolo. O sa invatam cu totii sa iti lasam comenturi aici. Pana acuma eram “pasivi” pentru ca ne vedeam zilnic. Sa ai grija de tine. Te imbratisez.

  • @Irina: dupa cum vezi, le pun deoparte…

    @Alina: chiar ma bucur ca te muti acolo 🙂
    Legat de comentarii sunt sigura ca multi vor iesi din “gaoace” si, intr-un fel, nici nu conteaza mijloacele prin care stim unii de altii, ci doar sa stim!
    >:D<

  • Claudia, tu pe mine m-ai ajutat in niste momente importante pentru mine, si mi-ar placea sa cred ca macar un pic din ce am primit, am dat si eu inapoi 🙂
    O sa vezi, prieteniile rezista si la distante mari, si vom avea suficiente cai de a stii unii despre altii in continuare. Poate pe unii i-ai inspirat si vor incepe sa povesteasca la randul lor. Altora le-ai dat si motive sa o faca… 😀
    Abia astept primele impresii de acolo, de departe.
    O sa fie totusi ciudat ca dimineata sa nu mai pot intreba: “Claudia, mergem la cafea?”

  • @Mik: ai dat! Si tu, si altii, sa nu uitam ca si eu am avut momentele mele “importante” si mi-am revenit din ele alaturi de voi. Ba mai mult, m-ati ascultat intotdeauna mai ales cand vorbeam despre sapte chestii o data sau cand vorbeam numa’ eu de nu mai era loc de mine 😀

    N-o sa mai mergem la cafea e drept, dar sper sa lecturati blogul la cafea 😉

  • Imi amintesc de ultima mea zi la serviciu, inainte sa vin aici. Desi adesea mai bodoganeam munca, colegii, sefii, ultima zi m-a impresionat teribil. Parca vroiam si nu vroiam sa ma despart de ei. Simteam ca rup parca o bucatica din mine.
    Iti doresc mult succes in noua etapa. Poate va fi un pic mai dificil la inceput, dar in timp totul se va aseza, usor, firesc, ca si cum asa ar fost parca dintotdeauna.

  • A fost o zi grea. Iar cand nu ai curaj totul pare greu. Imi doream sa iti spun ceva, sa te incurajez insa nu am putut. Ma obisnuisem cu tine, vesela, energica si vesnic guraliva.
    Ne facea placere sa te ascultam de parca ai fi spus cea mai minunata poveste, nu conta ca vorbeai poate, despre o intamplare banala. Ne vor lipsi aventurile tale, povestile colorate si mai ales optimismismul tau.
    O cafea as putea bea in locul tau dar nu promit ca voi hoinari muntii in cautare de peisaje deosebite. Povestile si muntii vor ramane specialitatea ta! Noi toti, colegii PSS, iti vom fi alaturi chiar si ca simpli cititori ai blogului.

  • @Larisa: ma gandeam azi ca poate ma atasez mai putin de urmatorii oameni pe care ii voi cunoste. Sa-mi fie mai usor sa plec…

    @Cristiana: A fost sa stii, dar n-am perceput-o ca fiind grea pana cand a venit momentul plecarii si cand, timpul ma mai si presa…
    Eu sper sa faceti rost de alte aventuri colorate, sa incepeti sa hoirnariti odata cu primavara care va veni 🙂
    Pe de alta parte ma voi stradui sa fac destule traznai incat sa am ce scrie 😀

  • Iti doresc sa se aseze totul bine pentru tine acolo si sa ai parte de persoane la fel de frumoase ca cele pe care le-ai cunoscut acasa :).

  • Speram sa-ti fie bine. Tatal meu avea o vorba pentru momente ca acesta: peste tot sunt si oameni buni si interesanti, doar sa ai rabdare sa-i vezi si sa-i cunosti.

  • @Ana Maria: multumesc de urare, sunt sigura ca acele persoane deja “ma asteapta” 😀

    @Valentin: Multumesc, si eu sper sa va fie bine si sa continuam sa pastram legatura. Rabdare o sa am, vointa nu stiu pentru ca deocamdata simt ca am asa de multi prieteni si cunoscuti ce-mi sunt dragi incat nu am timp sa ma “ocup” de fiecare cum mi-as dori eu…

  • Retraiesc prin tine toate emotiile plecarii, lacrimi de locuri, de putinii prieteni, de casa…de tot ce m-a inconjurat atatia ani….:)
    Eu te am aici pe blog, n-am sa te pierd decat daca te voi neglija! Multa bafta in noul capitol al vietii Claudia!
    Daca ai nevoie de ajutor da-mi de veste, am un prieten in Montreal care te poate ajuta cu mare placere. Nascut si crescut acolo 😀 De incredere!
    Toate bune ptr amandoi!

  • omului bun cautarile-i stau bine cu reusita-n gasit! 🙂 descopera mereu asta la fiecare nivel ontologic si fii bine si-n weekend si mai apoi!
    toate bune si soarele cu tot cu Bine langa tine tine-le! 🙂

  • @V: multam! Imi place urarea, o s-o tin minte!

    @Ch38… : eh, de multe ori nu gasim ceea ce cautam, dar descoperim atat de multe pe parcurs incat scopul final pare sa fie doar un prilej pentru a ne descoperi mai bine 🙂

  • @Nami: da, pana si asta e trist. Insa sa-mi zica cititorii multam ca n-am scris posturile “O sa-mi fie dor de Tehomir”, “O sa-mi fie dor de munti”… Cred ca n-am facut-o pentru mine ca sa nu-mi fac inima rea ca stii cum e, cand le asterni si pe hartie, lucrurile se apropie de adevaratul lor chip…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *