O mie

De cinci postări încoace stau pe ace: se împlinesc o mie… o mie publicate.
Și nu pentru că numărul ar fi contat ci pentru că am scris neîncetat
căci tare mulți scriu azi, dar mâine n-o mai fac
(când scrisul e o toană și rareori un dat).

Și mi-am găsit cuvinte când mi-a fost rău sau bine,
când am scris proză sau am simțit prin rime,
când am călătorit prin lume sau doar acasă-n mine,
când am visat naiv sau dimpotrivă, fără de cortine.

Am scris și-am mai tot scris,
uneori doar un rând, alteori un roman,
uneori la-ntâmplare, alteori după-un plan,
povestind câte-n lume și-n stele,
pe blogul-tapet al stărilor mele.

Iar dacă azi e-o bucurie tot ce simt
e pentru c-am rămas aceeași eu prin timp
că mi-am scris mie ca o terapie,
ca un răspuns la gândul ce-a trecut
pe care îl accept sau îl înfrunt.

Și nu sunt singură în simțământ
călătoresc cu prieteni de cuvânt.

Și fără rimă postarea o mie o închei
(deși nu-i poezie, ci-un cumul de idei):

blogul e cadoul pe care mi-l fac de fiecare dată când scriu

p.s. Ca să vedeți că ăsta-i adevărul,
pagina Arhive ține scorul 🙂

9 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *