Nu sunt doar o femeie însărcinată

Și cu asta am cam spus tot.

Mie mi-a crescut burta, iar unora din jurul meu le-a scăzut calitatea percepției în ce mă privește.
Sună brutal ce zic, dar așa e, iar unele femei ce au experimentat sarcina pot să confirme. Nu e un reproș, e un adevăr. Și dacă unele femei au drept scop al vieții sau experiență primară făcutul copiilor, iar atenția acordată de cei din jur e maximul răsfăț pe care îl pot obține, apoi mai sunt și altele – ca mine – care nu au nevoie de tratament preferențial… cu forța. Dacă am nevoie – cer, dacă primesc – apreciez enorm mâna întinsă, dar ploconitul sau grija excesivă (pe românește, cicăleala) mă obosesc cum nu o face nici sarcina cu ale ei.

Când merg pe stradă mă simt ca oricare altă femeie. Trec printr-o perioadă deosebită, una evidentă pentru toată lumea, dar asta nu mă face mai cu moț. La fel de deosebite sunt și perioadele când ești cea mai îndrăgostită, când iei decizia vieții, când te căsătorești sau divorțezi, când ești la pământ ca niciodată… doar că atunci nu ai o parte a corpului pe post de purtător de cuvânt.

Când mă privesc în oglindă văd o femeie în schimbare mai mult fizică decât lăuntrică. Nu sunt alta, nu mi-am schimbat felul de a gândi, de a simți, am aceleași apucături, frici, bucurii etc. Lăuntric, noul se dezvoltă încet și sigur, fără să facă tam-tam și probabil va culmina cu momentul când voi începe să devin mamă, adică nașterea. Nu am un extaz de mămică de forum ce-și diminutivează la maxim cuvințelele, dar nici vreo reținere, ci doar o cumințenie în abordare. Mă fericesc multe clipe, să nu fiu înțeleasă greșit, e extraordinar să simt Făptura mișcând și să nu fiu în stare să descriu sentimentul, să-l privesc pe bărbatul iubit așteptându-și fiica, la fel cum o posibilă problemă te fulgeră și te amuțește instant, dar aceste clipe nu asigură non-stop-ul decât dacă ți le impui sau refuzi realitatea, preferând autosugestia.

Vorbind strict de mine, ce scriu aici nu se referă la trup, ci la minte. Iar simplul fapt că am abordat acest subiect nu poate fi pus pe seama stării de gravidă. Nu din partea mea, dar nu pot controla ce cred alții. Ce vreau să se înțeleagă e că poate fi incredibil de frustrant să-ți fie judecate atitudinea, gesturile, vorbele pe motivul sarcinii. O femeie însărcinată știe prea bine când are toane specifice (dacă le are! că nu suntem trase la indigo), cât efort îi îngăduie organismul, ce o ajută în stările de rău, știe ce capacități i se diminuează (memoria la unele dintre noi, concentrarea etc.) sau i se intensifică (mirosul), dar mai ales, știe când nu e ascultată.

Dacă te bucuri atât de tare pentru o femeie însărcinată și vrei musai să te implici, lasă-ți propriile temeri sau prejudecăți deoparte, umple-i viața (tot mai în ralanti) cu acțiune și idei, n-o trata și studia ca pe o bolnavă, n-o împinge să mănânce pentru doi, nu fă presupuneri și nu decide pentru ea, nu-i stimula stările de vinovăție (mai simplu de obținut decât ai crede), ba chiar ar fi util să mai și uiți că e însărcinată și să nu ții morțiș să-i reamintești când ți se pare că se simte… prea bine. Las-o pe ea să spună „nu”, „atât”, să-și restabilească noile limite.

[Pe de altă parte aș putea să sufăr în tăcere de dragul celor mai multe femei pentru care viața nu e deloc roz într-o perioadă descrisă idilic ca fiind cea mai frumoasă, în care ți se spune, până la a ți se cere, să fii optimistă, relaxată și fericită (între noi fie vorba, mă mir că nu ni se dă o pastilă să devenim tâmpe, ca să nu ne mai simțim vinovate că nu atingem standardul…). Căci da, presupunând că nu există momente delicate (de care unele viitoare mame au parte până la coșmar), nu toate femeile sunt înconjurate de bărbați implicați, de familii sau conjuncturi prietenoase. Pentru ele, o ușă deschisă, o sacoșă mai puțin, o vorbă bună sunt un răsfăț la care doar cu ajutorul burții au acces.]

Aș putea să rămân în tăcere cu gândurile și opiniile mele, dar n-aș mai fi eu – însărcinată sau nu, sunt încă rea de gură, țin să mă exprim și să ridic tonul când confirm: mulțumesc, nu am nevoie. Sunt doar însărcinată, copilul ce crește în mine nu se hrănește cu personalitatea mea, iar kilogramele în plus nu-mi afectează sufletul sau mintea.

Și nici nu mă fac mai luminoasă, asta apropo de sarcina care te-ar face să radiezi… Cine admiră gratuit niște pomeți cu ceva mai multă reținere de apă, sigur n-a văzut chipul de după miezul nopții când nu te lasă spatele să adormi sau cel de dimineață când nu știi de ce a trebuit să ai un serial de coșmaruri toată sarcina, când ai prefera să vomiți și tu ca altele în loc să ai migrene cu zilele etc. etc.