norii

Cand au terminat de ridicat cladirea vad cum macarale invizibile inca mai lucreaza. Oare norii…

Ochii mei se impart intre doar doua ceruri ca impartasesc aceeasi nori, unul in plina zi, altul la apus. Rasaritul parca n-a existat. Azi si maine le traiesc deopotriva, maine e deja trait fara mine, azi e inevitabil de schimbat. Amaraciunea provine din lipsa sentimentului nasterii, originii, al locului regasit si recunoscut, dar nesincronizat. Cum sa-mi fiu propriul diametru? Cum sa-mi fiu eu insumi Fereastra?

Filmul are un sfarsit surd, plin de nemultumire. Se comenteaza. Mie imi pare in mod paradoxal, normal. Lucrurile nu se termina niciodata, nu se pune punct niciodata cu adevarat. E doar o iluzie. Oamenii au nevoie de iluzia unui nou inceput, de resemnarea unui sfarsit inevitabil. De tinerete fara batranete si viata fara de… moarte. De ce e atat de important sfarsitul? Viata nu e o lista fixa de obiecte/trairi care sunt bifate cu ok sau ko! Traim o lista VIE… Apoi murim.

Nu punctul izolat e cel esential, iar singuratatea nu vine din izolare ci din faptul ca nu exista puncte coliniare, coplanare sau chiar co-dimensionale celui izolat. Nu e rau sa fii singur, e doar trist ca oamenii trebuie sa se chinuie ca sa ajunga la tine. Cat despre vointa lor nu pot spune nimic… uneori se cantareste doar in vaporii perisabili ai finalitatii.

Oamenii vor sa-si puna mereu intrebari. Despre orice. Nu ca sa stie neaparat ci ca sa aiba constiinta de a fi intrebat. A (te) intreba nu inseamna ca esti absolvit de nimic, nu inseamna ca ai inceput ceva, ca ai finalizat ceva, ca ai miscat ceva!

Ii simt pe oameni cum refuza sa desparta zidurile vizibile de cele invizibile. Prin cele invizibile trecem in fiecare zi. Despre ele nu se intreaba nimic. Ele nu se suprapun peste nimic, exista pur si simplu. Imi place sa le vad construindu-se!

Oh, da, poate sunt putin trista sau melancolica sau absenta. M-au luat cu ei departe si mi-au aratat zidurile. Ei, norii…

1 Comentariu

  • Importante sunt adverbele “azi”, “acum”, “aici”!
    Cu riscul de a ma repeta … nu uita:
    Carpe diem!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.