mov

Ieri.

Am simtit ore la rand o intensa apasare peste inima. M-am speriat putin in sensul ca am renuntat la o a doua cafea, la o a patra tigara. Ma gandeam ca in orice clipa as putea-o simti si mai intens de-atat si poate, pentru ultima data. Nu m-am ingrozit, nu m-am temut.  N-am simtit nimic intr-un fel. Nevoia de protectie mi-am justificat-o ca pe ceva firesc totusi, caci timpul teribilismelor mi-a trecut.

In timp ce simteam apasarea aceea, simteam cum de fapt toata sunt strivita sub CEVA. Poate e trecutul meu care refuza sa plece sau viitorul care refuza sa apara sau prezentul care imi suporta tacit indispozitiile, dar si excesele de entuziasm si optimism.

Nu m-am mai regasit intr-un colt singura, ci cu o mie de posibilitati la indemana. Cu un inel cu zeci de chei care mai de care mai colorate si nu mai trebuie decat sa gasesc usile potrivite. Poate ca e o forma timida de speranta sau inca o iluzie ce se va stinge in furtuna.

Azi.

Mi-am pus esarfa mov peste cateva tonuri de gri. Si bratara mov. Nu se asorteaza, nu se completeaza, nu e de bun gust, nu e trendy; e o pata de culoare pe care inca n-o accept, dar ma fortez s-o accept si s-o primesc in viata mea pentru ca ea ma vrea si eu nu si tocmai de aceea trebuie sa ma autosupun si sa ma autoinving.

Maine.

O sa incerc sa-mi colorez si gandurile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.