Miopia

viata ca o vara - lanul de maci si flori mov

Cândva credeam că miopie e un cuvânt frumos, de roman (vezi Eliade), furam ochelarii mamei sau ai maiei spre a-mi dau ocheade intelectuale în vreo oglindă, ca mai apoi să aflu, că preţ de câteva luni blurul îmi fură viaţa, iar miopia se reduce cinic la minusuri scrise cu + …

Şi dacă m-au incomodat ramele, lentilele, obiectul în sine și grija permanentă de a nu-l strivi, dacă mi-am dus deseori mâna la ochi descoperind că mi se oprește-n sticlă lăsând amprente greu de șters, dacă am plâns din prea multă ciudă frustrarea de a-mi fi îngrădite depărtările, acum toate acestea fac parte din mine ca dintotdeauna.

Și totuși, ceva a rămas neadaptat și-mi amintește că e acolo în fiecare dimineaţă, în fiecare seară, când e soare, când e umbră, când citesc, până și atunci când privesc în gol. Îl numesc impropriu, ceață, chiar dacă s-au inventat soluții ce curăță TOT. Printr-un mediu perfect transparent, ceva se interpune între mine și chipul lumii. Aș da vina pe o fragilă pereche de ochelari, pe o banală miopie, pe fizice reflexii, reflectări, răsfrângeri, dar nu pot ignora gândul că fără a fi miop, aș fi putut jura că lumea e ce şi cât vezi cu ochii…

Ce vreau să spun e că nu pentru toate miopiile există ochelari…

5 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *