Mandrie si fatalitate

In speranta ca scriind pe blog inversez ordinea predestinata a lucrurilor ma risc si scriu. Spun ma risc pentru ca orice actiune are reactiunea ei. Acum o vreme, probabil infectata de un virus tampitel si datorita unei anumite conjuncturii, am experimentat safe mode-ul vreo 2 saptamani. Cei care stiu cum arata s-ar putea ingrozi, insa dupa cateva zile incepe sa-ti si placa si chiar mai mult sa tragi tot felul de concluzii care n-au nicio legatura cu windows-ul sau cu IT-ul in general. Mai pe scurt, i-am spus eu atunci lectia de viata a safe mode-ului.

Ieri am fost anuntata inca de dimineata ca sunt iarasi virusata. De data asta un virus ceva mai destept, bine infiltrat peste tot, iar scormonirea dupa el se numeste mai mult decat curatenie de primavara. Exista deja un plan de atac, iar rabdarea mea de fier cunoaste foarte rar cate-o limita. Zis si facut. Am deconectat reteaua, am ramas intr-un spatiu restrans de informatie si am zgait ochii indelung la o fereastra neagra in care cele mai interesante cuvinte sunt worm, infected si unrepairable.

Ca si data trecuta acesta e doar un amanunt. O chestie dintre cele care se intampla, insa nu poate fi ignorat faptul ca din cand in cand exista ceva care ne viruseaza. Si nu ma mai refer la virusii electronici sau la cei gripali. Vorbesc despre acel ceva care te face sa te opresti din avantul sordid al rutinei si te obliga la repaos. Si nu orice fel de repaos ci unul in care ramai doar tu cu tine insuti.

Scan-ul dupa virus, scormonirea aceasta, imi da un sentiment foarte ciudat. Te sacaie ceva si vrei sa-l gasesti sa-l dai afara. Vrei sa scapi de el inainte sa-ti fi facut ceva, vrei sa-l elimini preventiv doar pentru ca poarta insemnele unui element rau, negativ si tu nu vrei in viata ta sub nicio forma astfel de elemente. Cate nu facem pentru sentimentul acesta de siguranta fie el si unul provizoriu, pentru a pastra aparenta normalitatii si a unei sperante ca totul va fi bine… Chiar si atunci cand virusul e in noi, cand clean-ul poate lovi iremediabil si provoca dezechilibre majore, cand sentimentul de carantina se confunda cu cel de singuratatea adanca… Cand ireparabilul se produce.

Intr-un final, cautandu-l cu orice pret si asteptand moartea lui ca pe o prima victorie in lupta cu orice, l-am numit:
virusul nesigurantei, al izolarii, al mandriei, al prejudecatii, al nejudecatii…
virusul nelinistii, al ignorantei, al inutilitatii, al tarziului…
virusul liberului arbitru prost inteles…
virusul fatalitatii mele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.