Luella

Daca as fi sageata, m-ar chema Luella. Asa simt. Asa mi-am imaginat acum: forma, numele, viteza. Si chiar arcul care sa ma trimita in vazduh. Sunt o visatoare si cu asta nu te poti juca… de fapt nu eu, ci Luella. Ea scrie si tot ea se emotioneaza. Ea se teleporteaza inapoi pe munte cand scrie, imi zice ca simte si mirosurile si umezeala pana si bocancii incatusandu-i glezna. Eu n-o cred! Pai zau asa, suntem pragmatici, suntem prea ocupati cu serviciul, cu somnul dinainte de serviciu… Treaba ei! eu ma culc, eu maine merg la munca. Maine –  da.

Luella ba! isi intinde umbra pe perete, se duce la fereastra sa vada fulgerele, mai da cate-un F5 unei altfel de fereastra, se foieste si zambeste pe furis cand ii zic sssst! E o pasare de noapte ratacita in zi.

Maine eu o sa-mi vad de treaba mea, o sa urmez robotic un traseu urban, ea o sa se tarasca dupa mine, plangacioasa, sfarsita, adormita. Cica nu-i place aglomeratia. Eu, in schimb, prind viteza si fac slalom prin multime. Eu ma gandesc la liniile de cod, ea ma trage de ganduri in sus si-mi zice ca norii ne asteapta chiar si asa uraciosi si grei. Nu stiu de ce vine cu mine, dupa mine, inaintea mea.

Luella nu e deloc fata rea. E o visatoare, o fabrica de vise! Tocmai de aceea cand simt racoarea aerului infiorat de ploaie, nu-i inchid fereastra ci ridic cearsaful sa-i fac putinul loc de care are nevoie.

 

Luella va spune noapte buna si ma roaga sa ascult cu voi…

thank you for the music, Andrei

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *