ipoteza

la o ora la care multi dorm si putini se odihnesc, eu evident fara somn, ma vad urmarita obsedant de o imagine…

o plaja, esti un castel de nisip, dar esti totusi un castel – ce naiba! un val mare care vine, tu il admiri, el te zboara, te imprastie, te matura, te risipeste in mare, tu inca in bratele lui, parte din val, te trezesti cu greu parasit in adancuri, te culegi strop cu strop si te aduni din nou pe aceeasi plaja, de data asta te reconstruiesti ca din piatra, devii piatra, un castel – ce naiba!  privesti marea, nostalgic, astepti valul…

11 Comentarii

  • … si valul va veni. De multe ori… Si chiar castel de piatra fiind, te va macina putin cate putin, in timp… iar bucatile smulse se vor pierde… vor mai reveni pe aceeasi plaja, dar negasindu-se cu celelalte, se vor lasa prada valului si vor ajunge pe alte plaje… si acolo, alt castel de nisip, alt val… iar tu ramai inca un castel de piatra, fara forma, macinat de val, mereu altul… o sa dispari in timp, putin cate putin, fara sa te mai regasesti vreodata, decat, poate, franturi…

    Deci, poti alege sa fii castel de piatra si sa crezi ca te poti opune valului… dar acesta te va lovi cu ura, sarind apa in jurul tau, din nou, si din nou, si mereu altul…

    Sau poti fi castel de nisip… existenta efemera… carpe diem… doar un val, doar al tau…

  • draga nisip, din castel de nisip,
    vei ajunge cimitir de mare,
    iar soare vei vedea
    doar daca e senina apa.
    stai linistit.
    ai dezgolit adevarata piatra.
    cea din care sunt facute castelele adevarate, din fata careia apa se retrage numai dupa ce a luat fix bucatile in plus care acopereau sfinxul.
    castelul miraj va disparea odata cu fericirea miraj.

  • dar castelul de nisip, vrea sa fie mereu castel de nisip…

    pentru ca…. a fost odata….
    a fost odata demult, castel de piatra… la inceput fara forme placute, dar 3 valuri au luat in trecerea lor bucatile in plus, le-au tarat departe in mare, si le-au pierdut, iar castelul arata parca desprins dintr-un basm…

    3 valuri au fost, dupa care marea s-a linistit, cum mai face uneori… fara valuri, parea o imensa oglinda, in care castelul de piatra s-a privit….”Ce frumos sunt!” gandi el. Si era fericit. Si-n fericirea lui a devenit ingamfat. Nici nu a mai privit vreodata marea. Si nu a luat in seama celelalte valuri, care au fost apoi multe… si care l-au macinat incet, incet fara sa-si de-a seama… dar, el era ingamfat, era castelul frumos, era fericit… sau asa parea, sau asa credea…

    si-a dat seama prea tarziu, ajunsese doar un bob de nisip… pe care marea furioasa, pe ingamfarea lui, l-a tras cu violenta, in adancul ei, in rotocoale si spume… Se credea pierdut bobul de nisip… si pierdut a fost mult timp…

    […]dupa mult timp si cautari, s-au regasit toate bucatile ce formau odata castelul de piatra… s-au regasit sub forma unui castel de nisip… si au fost mai fericite decat au fost vreodata… atat de fericite, incat au decis sa fie castel de nisip pentru totdeauna… Si de data asta fericirea nu era din frumusetea lui… era altceva… un altceva placut.

    ******************************

    Draga castel de nisip, ce nu stii tu, e ca ai fost cladit de niste copii, fiinte pure si inocente, care te-au creat cu dragoste, si au pus suflet, care au chicotit, si au alergat prin valuri dupa bobitele de nisip. Copii, care nu au plans cand ai fost luat de val, ci au ras, iarasi chicotind, si apoi te-au cladit din nou cu aceeasi pasiune pura, copilareasca… Asa ai aparut castelule, din dragoste… Da, din dragoste… asa apari, dispari, si iarasi apari…

    Si mai tine minte ceva: castelele de piatra sunt facute de oamenii mari, care sunt cuprinsi de altfel de sentimente… Ei nu se bucura, muncesc ani de zile sa-l ridice… frumusete, creata artificial… Pentru a satisface pofte… Pentru castelele de piatra se duc lupte, acestea sunt cucerite, si sunt ravnite de multi oameni… Se construiesc greu, se distrug incet, dar sigur… ajung ruine… da, ruine… si nu le reface nimeni…

  • Si valul va veni… dar e bine asa… iti doresti sa vina, sa se sparga de zidurile tale, sa te cuprinda, sa ii simti imbratisarea… chiar daca te macina, chiar daca te risipeste in mare… altfel nu esti decat piatra… sau nisip…

  • @all: am umblat muuult, am vazut ca mi-ati scris muuult.
    Va multumesc si promit sa ma revansez.

    p.s. de obicei scriu o caruta de cuvinte si nu prea zice nimeni nimic… cum am trantit gandurile in forma lor pura, fara majuscula si fara umbrela, cum am provocat multe inspiratii… 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *