Între dorinţă şi acceptare

Am avut un week-end emoţionant, plin de evenimente şi… întrebări căci dincolo de temerile înfruntate, am simţit nou.

Botezul

Ziua de sâmbătă a fost dedicată în întregime micuţei pe care am botezat-o, Alexandra Ioana. Toate pregătirile şi aşteptările au fost întrecute de emoţia de a ţine un copil în braţe. Sentimentul e… incredibil! Teama de a nu răni, de a nu greşi se amestecă cu importanţa momentului atât religios cât şi personal.

Au existat câteva momente cheie ce m-au cutremurat de-a dreptul. Nu mai ţinusem un copil aşa mic în braţe şi pentru atâta timp. Preotul m-a întrebat dacă am copii şi i-am răspuns nu căutând în ochii lui o replică la răspunsul meu. Am primit-o. Era îngrijorat pentru viitoarele mele stângăcii. Şi eu…

Mereu m-au speriat pruncii plângând. Gândul neputinţei de a nu ştii ce au, de a nu ştii ce să faci e urmat imediat de dorinţa de a te depărta cât mai mult. Dar când eşti tu acela care îl ţine în braţe e cu totul altceva. Devii alt om într-o secundă. Eu… eram trup şi suflet o pereche de braţe menită să o ţină pe mica făptură. Respiram odată cu ea, dar inima parcă numai a ei mai bătea…

Dacă mi-am dorit copii în acel moment? Dacă m-am întrebat de ce nu-i am încă? Dacă voi fi o mamă bună? Dacă… Oh, câte întrebări! Nu vă puteţi imagina! Trebuie să trăieşti un astfel de moment pentru a înţelege şi vă spun asta vouă, celor ce nu aveţi copii încă… E răscolitor şi de un mare adevăr.

Trăim într-o lume a planurilor, a noilor obiceiuri, a explorărilor. Azi e mai interesant să înconjori lumea pe o bicicletă decât să ai un copil. E atât de uşor să dăm la o parte sentimentele pure şi să ne aruncăm în lupta pentru trecerea câtor mai multe limite. Vrem oare timpul numai pentru noi, tinereţea numai pentru noi, uitând că toate acestea sunt doar dorinţele egoiste ale trupului nostru?!? Iar mai apoi, după ce îi avem, ne punem toate ambiţiile noastre în ei?

Însuşi gândul de avea un copil e unul egoist?!?

inima dintre bratele mele

inima dintre braţele mele...

Duminică… am fost din nou acasă la Alexandra. Unul dintre ritualurile botezului spune că naşa îi face prima baie după miruire. De data aceasta dispăruseră toate temerile. Aş fi luat-o în braţe într-una chit că nu mă cunoştea şi ar fi apucat-o plânsul. Aş fi stat cu ea ore în şir…

Biciclitul

Pe după-amiază am trecut la alt tip de emoţie: bicicleta. De data aceasta am părăsit parcarea şi am pornit spre parc. Cu poticniri, opriri, nervi, nemulţumire, ambiţie, frustrare, dar şi mici victorii, plăcere, momente de siguranţă şi relaxare am adunat 19 kilometri care mi-au încheiat ziua pe brânci, dar mândră de mine. Andrei a răbdat eroic stăruind în sfaturi care mi-au fost de mare ajutor până la urmă. I-am făcut viaţa grea, asta e clar… dar a meritat să reuşesc plecarea de pe loc fără un elan de cinci metri sau urcarea unei pante desluşind astfel misterul schimbării foilor.

Dacă drumul prin lume mi-ar fi ca o pistă de bicicletă, mărginit de două benzi portocalii, iar grijile să fie doar pentru obstacole, atunci aş mai fi eu?

Alte rânduri de întrebări mi-au săgetat mintea până când somnul m-a răpit cu totul. Când te raportezi la tine însuţi, fiecare pas înainte contează şi ar trebui să ajungă. Cu toate astea nu toţi reuşim să rămânem ceea ce suntem…

10 Comentarii

  • @Mike: “bicicleta” referita aici era mai mult un simbol pentru amanarea de care generatia noastra da dovada si nu cred ca trupul sau sufletul nu ne sunt pregatite, ci mintea… Avem alte planuri, alte ambitii si mai mult decat atat: avem timp caci mereu spunem “e timp, mai tarziu…”

    Si da, e nevoie de tot ce ai spus tu, dar cand le vom avea il vom mai putea avea??!

    Nu vorbesc de azi sau maine, de 25 de ani sau de 30, de 40 ci de acel moment unic cand s-ar naste din dragoste pura si nu din planificare si confirmare a dragostei. Stiu, e un subiect vast si personal in definitv, dar ideea de baza e ca: adevaratele intrebari tulbura.

  • Nu cred ca a inconjura lumea pe bicicleta e mai interesant decat a avea un copil. A creste un copil, a-l educa, a rezona cu el, cu reusitele si cu esecurile lui e un sentiment minunat pentru parinti, dar trebuie sa simti asta, trebui sa vina chemarea de a avea un copil…trebuie sa o faci din dragoste atunci cand trupul si sufletul sunt pregatite.

  • Apropo de faptul ca e vorba de o problema personala, eu zic ca nu e doar persoanala dar depinde foarte mult si de gen (masculin/feminin). Sunt convins ca exista un ceas biologic in oricare femeie, ceas care arunca semnale de alarma din cand in cand, si ca barbatii nu o sa poata sa vada problema aceasta niciodata ca o femeie.

    Totusi imi dau si eu putin cu parerea:

    -avem pana la urma un fel de datorie fata de soarta, cineva ne-a dat viata si pentru a pastra cursul lucrurilor ar trebui sa o daruim si noi mai departe.
    -da, suntem egoisti pentru timpul pe care ni-l rezervam, si totusi nu vad nimic neinregula cu chestia asta.
    -daca la un moment dat vrei sa ai un copil si nu poti, exista intotdeauna varianta cea mai putin egoista a adoptiei.
    -pana la urma societatea are cea mai mare influenta, trupurile noastre au ramas la fel dar acum 100 de ani era normal sa ai copii la 16 ani, acum 50 la 23, acum 25 la 27, si acum la 30. Nu e totul pur personal, depinde foarte mult si de ideile si conceptele pe care ti le impune societatea.

  • @Radu: e o chestiune personala in sensul ca tine de alegerile fiecaruia dintre noi, iar alegerile sunt cele care sunt influentate de societate in general, anturaj si familie in particular. Nu e nimic in neregula cu faptul ca alegem sa ne petrecem timpul altfel decat crescand copii si am spus-o ca pe o stare de fapt a generatiilor noastre.

    Pe de alta parte, daca aceste alegeri ale noastre vor fi gresite, ne vom da seama prea tarziu. Cand ai un copil la 25 de ani inveti sa-ti imparti timpul cu el, la 30 sau 35 insa, deja ai un program al tau la care nu vei renunta in totalitate. De aici si acesti foarte multi copii ce nu-si petrec copilaria alaturi de parinti. Scuza cu adusul banilor e doar o… scuza. Pana la varsta mersului la scoala si chiar si dupa, toti copii “consuma” la fel, au aceleasi nevoi, doar parintii au “ambitii” care sa le scuze anumite comportamente in definitiv…

    E interesant totusi ca dincolo de teorii, pareri, presupuneri, sa ne aflam in preajma celor mici si nu doar sa aruncam o privire in caruciorul cuiva ci sa punem mana, sa tinem in brate, sa incercam sa linistim, sa adormim. Raspunsurile stau in fiecare dintre noi, indiferent daca suntem femeie sau barbat.
    Planificarea unui concediu sau cumpararea unei case sunt fleacuri pe langa sentimentul si decizia de a avea sau nu un copil, si nu candva “in viitor” cum e usor de spus ci… acum. Si bineinteles, e nevoie de doi, de amandoi.

  • Nu am reusit sa ma abtin, dar nu spun decat ca nu toti obtinem ceea ce ne dorim si mai ales atunci cand ne dorim.

  • Ce frumos iti sta cu bebele in brate!

    Spuneai ca este nevoie de amandoi. Da, este nevoie in momentul fecundarii. In rest? Nu sunt convinsa ca trebuie sa fie amandoi. De multe ori, din pacate, copii ajung sa fie abandonati de unii din parinti destul de timpuriu. Nu putem spune ca este vinovat cineva, ca nu s-au iubit suficient, etc.
    Multe cupluri finalizeaza iubirea lor la aparitia unui copil neprogramat. De ce? Tot din egoism, parerea mea. Nu exista alta scuza.
    Enorm de multe femei fac avort. De ce? Pentru ca isi asculta glasul constiintei? In nici un caz. Din egoism… nu am bani, nu am casa, nu am sot, nu am…

    Din pacate traim o realitate trista dar speram ca lumea sa isi schimbe mentalitatea asta si sa lase loc iubirii datatoare de viata!

    Multumesc pentru acest post Claudia si iti doresc ca visele tale sa iti fie indeplinite.

  • iti sta foarte bine cu copilasul in brate.
    da,sa ai copil sau copii este o chestiune de daruire,rabdare,multa rabdare,din partea ambelor parti.daca o parte nu este de acord cu asta,mai bine nu-l faci.
    pentru o femeie este categoric mult mai greu dacat pentru un barbat.se spune ca o femeie trebuie sa creasca un copil,dar eu vad in societatea romaneasca tot mai multi barbati care isi plimba copiii etc,ceea ce este un lucru foarte sanatos si firesc.m-am bucurat sa intalnesc partea asta a ta de viata.probabil o sarisem.numai bine iti doresc si de ce nu,un copil!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *