Întâlnire cu mârlanul de serviciu

Numesc mârlanul de serviciu pe omul care atunci când are o zi proastă o strică și pe-a altora, pe omul care profită de autoritatea sau de avantajul temporar pe care i-l oferă serviciul său asupra nevoilor altora. Dacă omul în cauză mai e și prost crescut, întâlnirea cu mârlanul de serviciu poate fi una marcantă și nefastă prin consecințe. Ceea ce viața tocmai mi-a demonstrat este că nu poți evita la nesfârșit întâlnirea asta pentru că astfel de oameni sunt peste tot în lume inclusiv acolo unde sunt norme împotriva nepoliteții.

Discutând despre belele cu bunul meu prieten Radu am ajuns noi la concluzia că dacă la final rămâne o poveste epică atunci nu-i totul pierdut, că viața are și astfel de momente care o fac mai mult sau mai puțin interesantă. Eu aș adauga prin prisma recentelor întâmplări că oamenii implicați transformă belele într-o poveste epică sau nu, indiferent dacă finalul e unul fericit sau mai puțin fericit. Omul ca personaj pitoresc dă gust vieții, ne-Omul lasă doar un gust amar.

Să n-o mai lungesc și să trec la fapte cu toate că lăsând două zile să treacă s-au mai calmat multe din trăirile interioare și bine am făcut căci pentru descărcări emoționale există prietenii, iar pentru relatări cât mai echilibrate, blogul.

Mârlanul de serviciu, ca exemplu, e portarul de la spital care dintr-un exces de zel nu mai lasă pe nimeni să intre ca un veritabil cerber asta pentru că de trei zile nu mai fumează și e în sevraj, e tanti de la poștă care nu poate să te servească decent pentru că fi-su a luat patru în teză și e întoarsă pe dos, e trecătorul care-ți dă un brânci pe stradă și care dacă-l atenționezi începe și te-njură și te-amenință că-ți mai dă una doar pentru că el are doi metri pe înalt și unu pe lat, cu toate că acasă nevasta îl ține numai în bobârnace și lista poate continua la nesfârșit. Îi adaug acum, din Montreal, ca o dovadă a universalității acestui tip de personaj, un examinator auto, un negru francofon, un nepoliticos cu apucături grosolane dintr-o instituție de-altfel plină de afișe: nu tolerăm nepolitețea și violența.

Ora 9 a sosit, omul negru a venit și ca-n joc, unul dintre cei doi examinatori auto – cel negru, intra în sala de așteptare urmat îndeaproape de un indian costeliv ce comenta într-una. Vorbeau în franceză, repede și repezit, primul cu sictir, al doilea cu vădită nemulțumire. Negrul, cu dosarul sub braț, se face nevăzut după ce intră pe-o ușă cu acces permis doar personalului și indianul rămâne cu nasul lipit de afiș. Bombăne mai departe, iese și trântește ușa – pesemne a picat examenul. Pe scaunele celor care așteaptă să le vină rândul, inclusiv al meu, lumea e încordată. O tipă plânge că tocmai a luat examenul, dar a fost ”intens” și simte nevoia să se descarce după cum îi spune mamei ce o însoțește. Alta plânge de emoțiile de dinainte. Un tip e doua oară când merge la baie și se tot foiește. Nici mie nu-mi arde să sar într-un picior, dar mă ridic pentru că o ”daniela claudia” se aude de undeva din spatele meu. E negrul.

Începe să-mi vorbească în franceză, înțeleg primul ça va, dar mai încolo mai nimic pentru că franceza ”țărăneasca de Quebec” nu e pentru oricine. Când vede că nu cooperez mă întreabă anglais? și cam aici s-a terminat dialogul meu cu el, limbarița-i inițială încetând brusc. În momentul ăla am simțit și eu că nu-i a bună, căci expresiile umane se citesc dincolo de culoarea chipului. Am ajuns la mașină unde trebuia să montez o casetă pe plafon cu Examen de conduite. Chestia asta se face deschizând ușile din spate ca să prinzi chingile lungi ale casetei ca pe cureaua unui rucsac. Astfel că eu sunt pe-o parte a mașinii, el pe de alta, deschid ușa șoferului și pentru că mașina nu are închidere centralizată (ce oroare, nu??!) îmi trebuie câteva secunde să deschid manual fiecare ușă. Insul apucă să tragă de ușa din spate, trage cu așa putere că îi scapă degetele în aer și până să-i deschid îl aud pe un ton răstit ”open the door!” nicidecum urmat de te rog sau măcar de o scuză simbolică pentru care sunt atât de vestiți canadienii și în mod deosebit quebecoșii. Ăla a fost momentul doi când am înțeles cu cine am de-a face, un tip nervos, probabil enervat de indianul pe care-l picase, un tip care are o zi proastă și care întâmplător sau nu, are puterea să facă zile proaste și altora.

După ce îmi verifică luminile mașinii, ne așezăm în față, eu pe locul nefericitului, el pe locul mârlanului de serviciu. Îmi face instructajul și încep să aflu care este refrenul acestui examen: dacă ratezi un unghi mort, te pic, ai înțeles madam? dacă ratezi un stop te pic, ai înțeles madam? dacă nu te asiguri suficient, te pic și tot așa, iar eu puteam să trag încă de pe atunci concluzia firească: o să pici indiferent pentru că am o zi proastă, pentru că pot să te pic, pentru că sunt un funcționar de care azi depinzi. Nici nu știu dacă mai are rost să povestesc mai departe cursul evenimentelor. Conduceam cu o țață în dreapta nemulțumită de nimic, când cu ton milităresc, când cu ton înalt și pițigăiat și care la fiecare două-trei minute îmi amintea că… mă pică. N-am avut nici o șansă, știu bine asta acum, nu spun că aș satisface pe deplin ca șofer exigența unui examinator intransigent, dar nici nu sunt de picat. La un moment dat când mi-a zis că m-am asigurat DOAR de trei ori, iar când am făcut-o de patru ori că m-am asigurat PREA MULT am avut convingerea că mârlanul de serviciu e în apogeul poziției sale avantajoase. Am avut un gând să-i spun: ”dacă ai fi un pasager obișnuit te-aș da jos, mă lași să conduc sau ce?”, dar n-am avut tupeu și acesta e marele meu regret.

Am ajuns la final în parcare, pe o fișă mi-a mâzgâlit niște greșeli fără să-mi dea însă punctajul așa cum ar fi trebuit, mi-a mormăit că eu o să iau permisul altă dată (ce noutate!) și a coborât nu înainte să-mi spună, pe același ton de ”culcat soldat, cinșpe flotări!”, să nu uit să desfac caseta de pe mașină și s-o duc înăuntru. Îl aud apoi cum își drege sonor gâtul și scuipă flegma pe-acolo printre mașini. Nu m-a scârbit atât fapta căci anii de femeie în București, în România m-au făcut imună la scuipați (atât ca auz, dar și ca atenție pe unde pășesc, rahații de câine și flegmele fiind o constantă a trotuarului), cât m-a scârbit gestul și întâlnirea nefericită a acestui mârlan. Aș fi spus că e doar mârlan de serviciu, că a fost o zi mai grea și pentru el, că na, fiecare om are o latură umană a greșelii, dar prin ultimul lui gest mi-a demonstrat contrariul.

Cele șase luni de valabilitate ale permisului meu românesc expirau în aceeași zi, astfel că aveam să mai conduc spre casă 25km și să parchez mașina și să închei pentru o vreme capitolul auto. O absurditate dacă stai bine să te gândești, dar acesta e sistemul, unul care merge uns căci picatul examenului auto e o obișnuință, una care cotizează la greu, sălile de așteptare fiind pline mereu, iar programarea unui examen făcându-se în medie o dată la două luni. Consecințele asupra șederii noastre aici mi-au amărât de-a dreptul sufletul și fiind așa de afectată n-am mai fost pe fază să depun măcar reclamație. O greșeală poate, dar sunt om și mi-o asum. Când asta se întâmplă în România te aștepți întrucâtva, ești în gardă, dar când se întâmplă într-o țară unde se face tam-tam despre niște valori, impactul nu e ușor de suportat. Sistemele astea pline de reguli dau o putere extraordinară indivizilor care ajung să lucreze la implementarea și supervizarea lor. Pune-l șef pe om și o să vezi cu adevărat cine e, și nu trebuie să fie șef pentru a-și da în petec, ci să aibă o formă de autoritate în fața altuia.

Sub ochii omului negru ce se urca în mașina viitorului examinat, m-am urcat la volan și-am plecat mai departe în ale mele. Statistic vorbind – eu mai degrabă cred în statistică decât în ghinion/noroc – sper că tocmai mi-am consumat șansa întâlnirii mârlanului de serviciu. Mi-a stricat ziua, mi-a stricat și următoarele 45 de zile și nici n-am învățat nimic față de ceea ce știam în plus legat de oameni.

Legat de șoferie, va veni și ziua când voi lua permisul, știu că-l merit și asta nu din aroganța că vaai! eu-s șoferul ăl mai tare! ci din faptul că știu unde greșesc când greșesc, că mereu e loc de învățat mai mult și că atâta vreme cât mă îngrozesc inepțiile de genul ”am condus printr-un sat cu o sută la oră” pe care am citit-o de curând de la un șofer de top, sunt  mai întâi de toate om.

ca de final 🙂

21 Comentarii

  • Sigur s-a terminat ghinionul. Data viitoare vei avea parte de o persoana civilizata care iti va zambi atunci cand iti va spune ca ai luat examenul.
    Succes !

    • Asa ar trebui, sa se fi consumat ghinionul. Trist e ca politica examenului zice ca nu se practica inducerea in eroare sau intimidarea. Dar nici nu se da examenul cu martori.

  • Trebuia sa-i dai replica!!!! Ah… Cand dai de marlani d-astia – care fie vorba intre noi vin literalmente din bananieri si ajung cu nasu’ pe sus prin tari ce cand erau mici habar n-aveau ca exista – e musai sa le dai peste nas! Dupa doi ani am renuntat la politeturi, la mine duhneste de marlani :)))

    Cu drag >:D<

    • Mai Renutzule, nu puteam sa-i dau replica pentru ca el avea puterea, aici nu te iei de politisti sau de soferii de autobuze etc. Sunt deja o groaza de cazuri de amenzi si batai si tot victima e acuzata de violenta. Plus ca nu am nici un fel de martor si in cuvantul meu contra al lui (al institutiei care isi va apara reputatia ca o leoaica) ia ghici tu cine pierde…

      Marlanul de fata era sigur nascut aici (prea tanar ca sa ajunga in functia asta si sa vorbeasca franceza locala fluent), daca nu cumva chiar un quebecos separatist.

  • “Omul negru”, vai ce urat cum poti sa ii pui o astfel de eticheta, nu este si el om, chiar daca este negru, trebui sa fim toleranti, mi se pare un pic rasist acest articol al tau. 😀

    Hai fata nu mai lasa si tu toate tampeniile sa te supere, mortii lor de ciori, trebuia de la inceput sa refuzi examinarea de catre o cioara pe motiv ca sigur o sa te discrimineze ca tu esti alb :d.

    Cunosc om pe care meseria il obliga sa conduca 5-6 ore pe zi in Bucuresti, ajuns in Canada, bineinteles ca a picat examenul auto :d. Asa ca se intampla si la case mai mari.

    • =)) n-am dat-o in rasisme ca daca e sa fiu un pic paranoia eu am fost aia discriminata: o nenorocita de imigranta, anglofona, alba, femeie, cu permis deja din alta tara (cu pretentii se-ntelege!).
      Putea sa fie si lebadoi ca tot marlan era; tocmai citeam ca zicea Djuvara ca in Europa doar romanii scuipa pe strada… ops! stai ca am mai gasit eu pe unii, mama lui de noroc!

      Bine mai Vintila, daca tu ma rogi nu mai sunt suparata, cu toate ca ieri pedalam si la un moment dat imi mai iesea cate o injuratura din adancurile gandurilor nesupravegheate.

  • Culmea e ca politistul de la noi, ne-a zis la inceput: sa nu credeti in povestile ca va intindem capcane ca sa picati. A fost cumsecade, dar tot m-am speriat … am fost martor inainte sa dau eu la o tanara care a facut toate greselile posibile (46 puncte penalizare). La mine nu a comentat nimic, doar a dat comenzile de parcurs.
    Diferenta e de la om la om… nu de la tara (conteaza contextul de stress insa), nu de culoare. Omul tau era “omul negru” si daca era alb cu stilul (pardon, halul) asta.

    • Exact Vali, e omul negru in sensul figurat pe care generoasa limba romana mi-l ofera 🙂 si apropo de asta, sunt o gramada de sinonime pentru oamenii de genul asta.

  • ce taran! chiar ca ti strica toata ziua, si urmatoarele 3,4. stiai ca te pica oricum deci trebuia sa i zici vreo doua, de alea delicate, nu de discriminare. desi la cat de marlan era ….astora tre sa le vorbesti pe limba lor ca sa priceapa. na ca m-am enervat si eu. oricum trebuia sa i faci reclamatie, macar de forma.
    carnetul il iei tu, nu te mai amari pt toti dobitocii, asta e, mai dai la bicla o perioada 🙂

    • Si eu tot taran i-am spus pana cand am zis, ok, taranii poate-s scuzabili, ca unii chiar sunt de la tara.
      Cat de vorbit pe limba lui sigur nu aveam toate cuvintele la mine, iar astea romanesti nu servesc de la descarcari tardive.

      Cu bicla oricum ieseam, dar altfel e cand stii c-o ai doar pe ea 🙂

  • Nu-i nimic, mai mult timp pe bicicleta.

    In schimb in momentul in care te nemultumeste ceva sau te simti nedreptatita chiar mi se pare important sa iti exprimi verbal nemultumirea respectiva.

    Imi amintesc cum intr-o situatie asemanatoare cu un personaj echivalent roman, la un moment dat cand oricum eram convins ca ma pica am inceput sa ma cert cu el. Un fel de trecere din postura “taci si inghite” in postura “doar inghite dar totusi nu sunt de acord”. Cert e ca la mine a functionat si in cele din urma in mod miraculos am trecut examenul de conducere.

    In alta ordine de idei, in Romania cel putin cred ca stresul pe care il provoaca multi instructori are si o justificare. Pentru ca prima data cand vei iesi singur cu masina fara comanda dubla pe strazile din Bucuresti vei fi cel putin la fel de stresat ca la examen.

    /Radu.

    • @Radu: Daca eram in Romania sigur nu evolua asa, dar aici sunt alte reguli. Daca tipul m-ar fi declarata “agresiva” sau “obraznica” si fara sa am dovada si putere asupra lui pun pariu ca situatia mi s-ar fi complicat instant. Unde mai pui ca e si vorba de alta limba pentru ca oricat ai crede ca stii vorbi, sunt situatii cand mental si verbal cauti cuvintele potrivite si nu vin…

      Altfel, eu am deja doua luni de condus singura, nu am teama sa merg oriunde am treaba.

      @Mike: asa sa fie!

  • Mda, urata intamplare, e normal sa te amarasca. Dar toate trec, mai dai inca o data examenul si poate nu mai dai peste un astfel de marlan.

    Am avut si eu o experienta asemenatoare vara asta, doar ca era vorba de un interviu. Nu stiu daca omul ala din fata mea avea doar o zi proasta si trebuia s-o faca tuturor la fel, sau poate vroia el neaparat sa ma destabilizeze, sau poate cine stie, nu i-a placut fata mea. M-am amarat destul de tare, dar a trecut. Asta este, viata merge inainte, mai incercam iar ;)!
    Spor!

    • Cred ca nu se pot evita intamplarile astea, pur si simplu ne sunt date ca sa nu uitam ca civilizatia oricat ar fi ea de impusa si reglementata nu poate ascunde la infinit caracterul omului.
      Reaua-vointa sau uneori chiar marlania sunt intentionate, alteori accidentale insa ele exista si in fata lor poti reactiona sau nu (depinde de cum te “prinde”) insa senzatia de dezgust este aceeasi.

  • Si eu ma gandeam ca doar la noi sunt astfel de specimene ….mult succes data viitoare…sper sa gasesti pe cineva mai civiliat 😉

  • Multu tugulani pe aici, din pacate … 🙁

    Il iei, Claudia. Data viitoare examinatorul va fi unul sanatos la cap si la educatie, ca n-or fi toti repetenti la cei 7 ani de acasa …

    • Nici acum nu mi-a trecut… si culmea e ca de atunci am inceput sa fiu mai atenta in jurul mei si sa observ ca-s mai multi de-astia de neam prost decat credeam…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *