Îmi revine obsedant în minte

IMG_0551a_w.jpg

„Amintiri nu are decât clipa de-acum.”

Sau începutul uneia dintre poeziile Cântec semnată Nichita Stănescu.
Sau versul cu care mă însoțesc obsedant de fiecare dată când sunt martoră deplină a realității din jurul meu.
Sau definiția simplei fericiri că trăiesc.
Sau răspunsul meu la leapșa Duniei „cea mai frumoasă replică dintr-o carte sau film”.

Culmea e că poezia aceasta m-a obsedat treptat, înainte a fost:

„Tristeţea mea aude nenăscuţii câini
pe nenăscuţii oameni cum îi latră.”

Așa scria pe un afiș lipit pe dinăuntrul ușii camerei mele dintr-o casă incredibil de mizeră în care stăteam în gazdă în anul întâi de facultate. Îmi plăcea Nichita din liceu, pe atunci aveam altă obsesie (din aceeași poezie, de fapt, finalul ei):

cu-o mie de picioare alergând oriunde.

Îmi imaginam aceste o mie de picioare într-un scenariu fără sfârșit, fără rezolvare, un fel de labirint ce se creează pe măsură ce înaintezi în el. Am scris o compunere întreagă în jurul acestui vers, am insistat pe el în subiectul din teza la limba și literatura română.

Revenind la leapșă am mai multe cărți preferate (Dragostea în vremea holerei, Străinul, Amintiri din casa morților, Procesul, Viața lui Pi, Suferințele tânărului Werther, Narcis și Gură-de-Aur, Lupul de stepă, Bătrânul și marea, Împăratul muștelor etc.), dar replicile s-au estompat. Nu-mi notez, uit.

Îmi revine obsedant în minte Foamea lui Knut Hamsun, nu pot că citez ceva de-acolo, ce aș putea cita? toată cartea? drama scriitorului de două ori flămând?!?
Mă gândesc totuși inexplicabil de des la cartea asta.

„Amintiri nu are decât clipa de-acum.”

Am mărșăluit sâmbătă multe ore prin zăpadă pe culmea unui munte cu acest vers îndărătul ochilor. În jurul meu era frumusețea finală, aceea pe care nu o mai poți spori, înmulți, din care mai poți doar da.

Leapșa se duce mai departe:
la Kya – citiți musai și ultima ei postare, Ia de Vădeni,
spre Mike,
acolo unde Bia are deja un top al celor mai frumoase 50 de citate – pe cel obsedant îl vrem!,
se apropie de Abisuri,
dar țințește spre toți aceia care se simt „posedați”, însoțiți, norociți :)

6 Comentarii

    • Multă vreme mă trezeam cu imnul Deșteaptă-te române intonându-se prin minte, era un fel de primă chestie la care mă gândeam când nu mă gândeam la nimic.
      Nu sunt chiar atât de patrioată, ci pur și simplu e la alegerea minții. Și dacă prezența imnului mă amuza într-un fel, la ăst vers din Nichita mă simt cutreierată de fiori și aruncată în tot felul de gânduri.

  • romania, canada, romania si cel mai anevoios drum, cel spre noi, la nord de noi insine, parca Paler, vei reusi, radu tudoran, scuze

  • Leapsa asta a fost virala si pe facebook. Frumoasa provocare, si eu obisnuiam sa-mi notez mici pasaje din carti, din pacate caietele s-au dus cu vremea ca multe altele….Mi-e dor de-o carte, sa ma afund si sa ma pierd in paginile ei…Poate cand mi-oi gasi locul :)

    Mie mi-a placut Toparceanu, am citit si din Nichita…spre rusinea mea memoria nu ma ajuta in a retine versuri

  • Eu am ramas pe veci obsedata de Minulescu si orasul lui teribil de ploios. Si acum mi se intampla sa-mi imaginez oamenii, doi cate doi, inaintand de cate trei ori pe saptamana.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *