Fără perdea

Tampa-apus-iarna

Sunt omul care iubește privitul pe fereastră. Mi-aș pierde mințile într-un spațiu fără ferestre. În aceste luni de iarnă cu gânduri puține, dar cu multă singurătate, am ajuns deseori la această concluzie; maternitatea și iarna brașoveană se împacă una cu cealaltă mai mult între pereții casei. Soarele ca un disc alb prin ceața depresiunii, profilul Tâmpei, apusurile cu lumină ireal de caldă (ca în fotografia de mai sus) ori cele două perechi de mierle din prunii de la geam, sunt micile detalii ce diferențiază tendința ăstor zile de-a fi la fel.

Nu-mi plac perdelele, umbresc zilele luminoase și le întunecă și mai mult pe cele întunecate. Îmi place să pot privi din orice colț al camerei și oricând, când ridic privirea dintr-o carte sau când mă prinde răsăritul trează și mi-e încă dragă perna. Cum ar fi să trebuiască să mă ridic pentru a da perdeaua într-o parte!? N-aș face-o și ce risipă de carpe diem ar fi…

Am amintiri frumoase legate de ferestrele mari și nu am nevoie de o deschidere largă a priveliștii, mă mulțumesc cu pomii și păsările lor, cu furnicarul străzii, cu acoperișuri peste care doar avioanele trec, cu nimicurile oamenilor, cu roiul fulgilor în lumina becului stradal, cu ploaia…

Mi-a parvenit de curând o imagine, aceasta:

imagine-de-pus-pe-ganduri

Dincolo de mesajul ei social, pe care nu-l voi comenta aici căci e evident, am simțit o simpatie pentru personajul din dreapta. Așa cum e el, la capătul vieții și în scaunul cu rotile, e totuși cel care are deschiderea spre fericirea simplă a faptului că nu mai aștepți nimic. Nu te poți plictisi privind pe fereastră: seninul e desăvârșit, norii au infinite forme, păsările au infinite căi. Cumva, ești liber, sau măcar în acel ceas din urmă, îți poți îngădui să fii liber. Altfel, în spatele unei perdele e ca și cum ai fi murit deja.

3 Comentarii

  • Heh, ce inseamna diferenta de perspectiva. Eu dimpotriva percep personajul din dreapta drept …inchis. Anume inchis in spatele ferestrei, limitat la a privi lumea asta mare doar printr-o deschizatura mica si aceea impartita implacabil in bucatele si mai mici. Si asteptand cumva, vesnic asteptand sa treaca lucrurile (ori lumea) prin dreptul ferestrei prin care le poate si el vedea.
    Ce ti-e si cu perspectivele astea, mereu se mai pot gasi vreo cateva pentru orice imagine.

    • Ce spui tu mi-ar inspira un om tânăr sau hai să zicem, nu ajuns înaintea morții. Doar norocoșii duc bătrânețea pe picioare și se bucură de viață până în ultima clipă, cei mai mulți însă se retrag treptat sau sunt „retrași” de vreo boală.

      O altă modalitate de a vedea lucrurile e asta:
      – primul vede ce e în stare să caute, să descopere, să creeze, aplicând diverse filtre proprii conform înclinațiilor sale și tinereții;
      – al doilea vede ce îi oferă alții, fără implicare, e omul care așteaptă să treacă viața fără prea mari schimbări;
      – al treilea știe că nu mai are mult, e predispus la meditație, la introspecție, la visare chiar; putea să fie în fața unui calculator sau în fața unui televizor, dar nevoia lui e de liniștea sinelui.

      Încă o altă interpretare, mai evidentă, mai simplistă – „omul versus fereastra prin care vede lumea”:
      – primul e tânărul cocoșat de job, de grabă
      – al doilea e pensionarul inactiv social
      – al treilea e omul înaintea morții
      (mai lipsea în stânga copilul cu tableta, arătând stadiul modern al jocului)

      Acum, o justificare a primei mele interpretări, e că mă reprezintă în prezent: deși sunt împărțită între cele trei ipostaze, cu ajutorul calculatorului țin legătura cu lumea, mențin activ un mediu social în jurul meu, cu ajutorul televizorului mă destind uneori (filmele), în esență sunt omul care își ia doza de liniște privind pe fereastră…

  • cel din dreapta ii este deajuns ceea ce este, ceea ce a devenit – nu mai are cautari – eleste deja limpezit , imbagatit cu cele ale lumii asteia, este oarecum plin,ajuns la un inteles bun si senin, nu mai cauta cu febrilitate sa umple un gol ,un neinteles,fereastra doar este un support al privirii lui, care strabate dincolo de ceea ce vede, inlauntru gandurilor sale de o viata ,bogate si inmiresmate de maturitatea sa, in care se cufunda parca ca int-o apa binefacatoare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *