Eu şi sunetele

Relaţia mea cu sunetele e un pic bizară din câte m-am putut compara cu oamenii din jurul meu. Sunetele ne atrag în mod deosebit atenţia când ne pregătim de culcare, când ascultăm muzică sau când se apropie de extreme – ceva şoptit sau cele puternice care eventual ne şi sperie.

În deltă îmi plăcea la nebunie orăcăitul broaştelor şi corul dogit al ciudaţilor gândaci subacvatici – boul bălţii. Parcă nici nu puteam să adorm (în cort) dacă era linişte.
Acasă însă, uram perioada aceea a primăverii când broaştele transformau lunca în repetiţie cu orchestră pe mii de voci.

Oricât de tare ar cânta greierii, pot adormi şi dormi fără mă simt în vreun fel deranjată. Dimpotrivă! Îmi amintesc că pe vremuri s-a întâmplat să intre unul în casă şi mai apoi în televizor (de-ăla cu lămpi). Toţi ai mei erau disperaţi, numai eu îmi doream să nu se mai oprească din cântat.

Odată adormită, şi o armată poate sforăi că nu mă trezesc (astfel că dorm perfect la cabane, la cort). De-altfel, orice zgomot e neauzit când dorm, mai puţin… şoaptele.

Cititul în natură mi se pare incredibil de relaxant – mă pot concentra chiar dacă lăcustele sâsâie, guguştiucii şi alte păsări cântă de zor, vântul fâşâie prin copaci etc.
Cititul acasă mă face să aud zgomote pe care altfel, le-aş fi crezut inexistente (televizorul unui vecin, sforăitul altui vecin, claxoane, lătratul câinilor, trântitul uşii de la intrarea în bloc etc)

Apropo de lătrat, pe ăsta îl tolerez la ţară (poate pentru că mi se pare firesc), dar devine extrem de enervant la oraş…

O sirenă de salvare îmi dă fiori întotdeauna, probabil şi pentru că o asociez cu o dramă în desfăşurare.

Nu mă împrietenesc cu oameni ale căror voci şi intonaţii sunt ascuţite şi/sau agresive.

Vocea unei persoane contribuie mult la creearea primei impresii.

Lângă un om rârâit devin rârâită.

Foarte rar pot desluşi vorbitul şoptit – m-am întrebat de multe ori dacă nu sunt cumva surdă??! Ori eu nu înţeleg ori ceilalţi se prefac că înţeleg. Aşa că insist să întreb ce? ce? poftim? cu riscul de a enerva decât de a spune prostii cu şanse mici de potrivire.

Nu pot asculta muzică în orice moment şi stare sufletească şi nici dacă nu o înţeleg. O melodie cu versuri despre război nu-mi spune nimic atâta vreme cât n-am experimentat războiul, dar îi pot asculta versiunea fără versuri şi astfel, îmi creez propria poveste. O melodie care îmi place îmi rămâne în minte şi o pot fredona chit că am ascultat-o doar o singură dată.

Nu pot asculta melodii vesele când sunt tristă şi nici melodii triste când sunt veselă. Dacă totuşi se întâmplă, o melodie veselă nu reuşeşte să mă înveselească dacă sunt tristă, dar o melodie tristă mă întristează oricând.

Nu pot lucra cu muzică în căşti căci inevitabil mă concentrez mai mult pe muzică. Excepţie face cazul când ascult aceeaşi melodie non-stop, după a cincea sau a zecea rulare încolo munca începe să capete teren.

Ca mai toată lumea totuşi, asociez melodii mai vechi cu tot felul de amintiri.

O melodie primită capătă un mesaj pentru mine (în funcţie şi de cine şi în ce moment mi-o trimite). Chestia asta e cu două feţe căci mai mereu interpretez greşit mesajul…

 

În final vă las cu ultima melodie ce m-a răscolit…

P.S. Bineînţeles că postul poate fi completat căci sigur am uitat ceva 😀

Updates:

Urăsc sunetul sorbirii din cană sau lingură. Inevitabil omul în cauză îmi devine temporar antipatic şi nu de puţine ori am încercat să fiu subtilă: dar de ce sorbi, arde?
P.S. 2 N-ar strica să trimit provocarea mai departe aşa că sunt invitaţi să-i răspundă:

  • Ruxache – ştiu că cel puţin greierii nu-ţi plac
  • Nea Costache – sigur viaţa la ţară oferă o gamă largă de sunete
  • Călin Hera – un PA ceva??!
  • Oglinda Lunii – de la Mike sigur putem afla lucruri interesante
  • Repetitiv – Dunia ne poate răspunde elegant
  • Injineru’ român – probabil meştereşti de zor la noua locuinţă deci eşti familiar cu zgomotele; ori tu ori vecinii tăi
  • şi fără să uit de Mircea Florescu, Uzina de gânduri, Secunde, Şoseta şi sper să nu se supere careva că l-am uitat,
  • dar şi oricine altcineva cu blog sau fără blog (comentariile sunt gratis 😀 cu o singură condiţie – să fie măcar un pic amuzante)

    19 Comentarii

    • @Rux: Bietii de ei, nu stiu ce-au facut de-au meritat asa scrisoare! ;))
      Insa, uite ca te-a auzit toamna si le-a venit de hac.

      Iar apropo de leaspa, pur si simplu nu m-am putut abtine 😀

    • Pingback: Sunete de zi cu zi
    • Relatia mea cu sunetele este la fel de bizara ca si relatia ta. Sunt afon. Aud cantecul unui greiere, ciripitul unei pasari, dar cand vine vorba de note muzicale am o adevarata problema. De aceea pentru a imi place o melodie trebuie sa imi placa versurile, pe acestea le inteleg mai usor decat cheia sol sau alte dubiosenii muzicale

    • @Mircea: eu cu muzica am trecut prin perioade foarte diferite una de alta. Clasica o vreme, apoi Metallica, apoi death metal, apoi instrumentala/jazz si tot asa. Acum ascult melodiile pe care le tot pune Andrei sa rasune prin casa si imi sunt mai intotdeauna pe plac :”>

    • Salut! Am citit articolul tau si pe cel al lui Ruxache si la prima mana pot spune ca imi zgarie urat de tot timpanul zgomotul (ca ala sunet nu e sigur 🙂 ) al baloanelor de guma ce se sparg in nestire.
      Si imi place sunetul melodios al unei sticle de bere ce se deschide, turnatul licorii in pahar mai ales cand e foarte cald afara. Chiar mi-ai dat de gandit, deja am muuulte in minte. Le voi aduna intr-un articol la mine pe blogulet :).

    • Da, cu siguranta! NU credeam asta inainte de concediu, si credeam ca nu voi rezista 1 luna fara muzica. Dar e incredibil cat de mult curata la creier sunetul ritmic la cauciucului, angrenajului, toate invartite prin aer curat si prin locuri faine. E o adevarata cura impotriva stresului si oboselii. Si m-am intors plina de viata si de seva asa cum ambele ne tragem seva si optimismul din weeendurile petrecute in locuri frumoase cu oameni frumosi

    • Exact, auzim tot timpul. Pot completa – si mirosim tot timpul :). Oarecum asociez auzul cu mirosul, si mi-a fost destul de greu sa ma rezum doar la sunete in ce am scris. De exemplu cand am zis de “fluieratul ceaunului de mamaliga cand ramanea fara apa” mi-am amintit cum punea bunica lapte in ceaunul incins dupa ce rasturna mamaliga si ce bine mirosea laptele cald si pojghita de smantana ce se forma deasupra. Deja salivez :).

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *