Era o vreme când o postare pe blog se rezuma la câteva rânduri. Apropiații citeau și printre rânduri și astfel se apropiau de ce voiam a spune. Alții, aterizau pe blog, se regăseau în frânturi de fraze destul de ambigue cât să atingă, răsfoiau mai apoi blogul cap-coadă și-mi mărturiseau: mi-a dat dependență. Eu răspundeam râzând că e vorba de un alt cuvânt, tot cu d: depresie. Instigam, în glumă, la încetarea urgentă a lecturii.
Era o vreme când îmi descopeream libertatea prin scris în colțul meu de lume, e drept virtual și e drept anonim. Și era bine.
Acum scriu rar și de fiecare dată mult. Nu pot povesti frânturi din povești pe care le văd, le simt, le gândesc mult mai vast decât chiar scriu în final.
Am momente când nu (mai) cred în scris, dar apoi mă trezesc scriind, căzând în transă. Îmi amintesc că așa sunt făcută, scrisul nu e o alegere, e o stare. Dacă n-o fac pe hârtie sau la calculator, o fac în gând. Nu pot scrie mai bine, mai comercial, mai brutal, mai puțin. Nu pot scrie pentru voi. Scriu în mare parte într-un spațiu public, dar nu vă momesc să veniți aici.
Nu vă pot da lectura plină de senzațional, de sex, de ură, de aroganță, de ambiție, de umor fals, de sarcasm la modă la care culmea mai toți ați devenit experți, de intrigă, de sentimentalism ieftin menit să atragă suferinzii în dragoste ca muștele la căcat, de critică destructivă, abuzivă. N-am scris rahat ca să nu jignesc rahatul și ca să vă arăt că e ușor să scrii cuvinte care să mărească irisul sau să ridice sprânceana, că e ușor ca tu plin de sine cititor ce n-ai scris în viața ta un rând să devii de fapt un pion-consumator numărat cu sârg de statistici.
Era o vreme când gândurile mele naive despre lume mi se păreau contra-curentului și acea vreme e încă și-acum. Nu s-a schimbat nimic, n-am vrut a schimba nimic. Cert e că într-o zi mulți veți fi sătui de minciună, dar veți deveni incapabili de a mai suporta sinceritatea.
Claudia, dar ce te-a suparat???
Nici nu trebuie sa scrii altfel, scrii despre ce vrei, cum vrei, cum simti. Cine va rezona cu tine, iti va citi textele, cine nu…nu le va citi. N-ai cum sa-i multumesti pe toti.
Spor in continuare!
Nu am „scris la suparare”, chiar am multa vreme de cand „la suparare” nu scriu un rand (… public) sau daca scriu invelesc cuvintele in pasla, sa nu se simta impactul.
Textul acesta e despre multe, dar in mare despre libertate de a fi sincer, de a admite ca existenta sincera n-are nimic senzational in ea si ca oamenii alearga dupa cai verzi pe pereti. Inclusiv eu cateodata si tocmai pentru ca imi permit sa gresesc, imi permit sa si scriu.
cineva mi a zis la un moment dat ca scriu prea mult, ca ar trebui sa fiu mai scurta, mai la obiect, ca ar trebui sa invit oamenii sa comenteze, sa invit la share, like etc, tot tacamul. i-am raspuns ca stiu si eu ce vinde (ca nu degeaba am lucrat in presa), dar nu vreau sa fiu altfel decat sunt. plus ca am pretentia ca cei care intra pe blog sunt oameni inteligenti care se prind si ei ca un titlu gol e doar un titlu gol, ca multe semne de mirare insotite de soc nu inseamna nimic, ca sub un text aparent sincer se ascunde un link la nu stiu ce agentie etc, nu vreau sa jignesc inteligenta nimanui. cui nu-i place …e lumea plina de bloguri. nu avem cum sa fim toti pe aceeasi lungime de unda.
in concluzie, daca ai scrie lecturi pline de senzational eu nu as fi aici 🙂
Cateodata cred ca tu esti alter-ego-ul meu la capitolul opinii si desi eu am facut matematica si nu tu, tu le scrii in varianta la obiect =))
Cat despre titluri, e un subiect pe care il ignor ca altfel trag o concluzie brutala legata de inteligenta…
sa stii ca am facut liceu de mate fizica, am dat la limbi straine si pentru ca am picat m au repartizat la mate-fizica. iti dai seama cam cum au fost aia 4 ani?! eu si matematica! brrr
Nu e prea tarziu sa recunosti ca ai ceva pricepere in stiintele exacte ca altfel cum ai fi supravietuit liceului?! Faci ca mine cu franceza, n-am invatat-o, am dispretuit-o, dar se pare ca o pot vorbi 😀
Trebuie sa scrii, o faci intr-un mod transant, sincer. Scrierile tale au profunzime, au miez, au!!! Oamenii deja urasc sinceritatea, nu stiu cum si-n cel fel minciuna imbraca bine, poleiaza si place mult!
E trist ca si-n lumea asta virtuala conteaza audienta, numarul de vizualizari…inventand orice tertip. Stii ce e mai grav?! Ca aceasta atitudine vine din lumea reala! Ca sunt creiere cu lacatul pus la care s-a pierdut cheia…Ca alergam ca dementii dupa senzational, dupa cifre…dupa cai verzi pe pereti?! Si pierdem esenta fir-ar….Ne pierdem pe noi…
Si eu am crezut ca ceva te-a iritat /suparat, vreun vizitator mai bezmetic lasand vreun mesaj in dorul lelii. Dar daca nu, cu atat mai bine. Nu trebe sa justificam de ce scriem, nu trebe sa demonstram nimanui nimic. Zile senine :).
De ce sa citesc toate «magariile». Internetul e plin de asa ceva. Eu, de exemplu, prefer sa citesc ceva informativ, in care oamenii intr-adevar isi exprima gandurile si emotiile. Impartasesc amintirile, atat cele bune cat si cele rele. Si nu alearga dupa clasamente, prieteni si alte lucruri…
Eu cred in diferenta dintre a scrie senzational si a scrie despre senzational. Cred in cei care iubesc actul de a scrie (ca tine, ca mine), asa cum cred si in necesitatea unor statistici si cifre care ne pot ajuta sa ne transformam placerea intr-un mod de viata in loc de a incerca sa o inghesuim pe langa o viata ce nu ne mai place. Ma iert pe mine cand dau in sentimentalismele alea de care spui dar care, din fericire in cazul meu, sunt foarte sincere; ii iert si pe cei care incearca sa atraga atentia scriind despre ceea ce se vrea, ce se cere, orice. Iar in realitate toti ne momim cititorii, prin facebook, prin feedburner, prin toate modalitatile pe care le-am adoptat stiind bine la ce folosesc.
Mi se intampla si mie sa nu mai cred uneori in mine, sa imi pierd speranta, sa nu mai inteleg ce fac si ce de fac asta, dar am pe cineva care ma sustine si imi spune ca nu trebuie sa renunt :).
Si imi place ca scrii asa cum scrii, asa cum imi place foarte tare concluzia ta.
@all: va apreciez mesajele si mai ales, va multumesc pentru intelegerea a ceea ce-am scris.
O sa apelez la vorba unui prieten care dand mai departe un articol de pe blog a scris „din cand in cand e nevoie si ca astfel de articole sa fie scrise”, chiar daca mi-a marturisit ca nu era de acord intru-totul cu continutul. E nevoie pentru cititori poate, dar mai ales pentru autor, va marturisesc eu 🙂
Eu mă bucur că nu poți să ne dai ”lectura plină de senzațional, de sex, de ură, de aroganță, de ambiție, de umor fals, de sarcasm la modă la care culmea mai toți ați devenit experți, de intrigă, de sentimentalism ieftin menit să atragă suferinzii în dragoste ca muștele la căcat, de critică destructivă, abuzivă. ”
Dacă ai face-o, publicul tău ar fi altul, iar eu presupun că ești mulțumită de publicul tău de acum. 🙂
Sunt Dunia, chiar sunt. Si dincolo de cititorii fideli, cei adusi de google cauta lucruri ce-mi fac cinste.
E bine asa, continua, sunt putini, din ce in ce mai putini, sa nu lasam mediocritatea sa ne acopere.
Mediocritatea asta e cea care ma sperie pentru ca reuseste sa impacheteze doua categorii total opuse: oameni inteligenti care manevreaza si oameni care ii lasa pe primii sa gandeasca in locul lor.
Sunt putini si probabil, ca si mine, au adanci stari de sictir. Nu stiu ce e mai amar, ca inainte o anumita categorie nu citea nimic cu exceptia subtitrarilor filmelor sau acum ca citesc toate prostiile scrise anume pentru ei??!
„Cert e că într-o zi mulți veți fi sătui de minciună, dar veți deveni incapabili de a mai suporta sinceritatea”. O excepțională exprimare a consecințelor unui comportament indus, cu abilitate de persoane interesate, în rândul credulilor, al căror număr e în creștere. E o catastrofă psihologică să nu mai crezi în nimic și pe nimeni.
Oamenii incep sa fac tot mai multe alegeri tinand seama doar de confort, inclusiv cel al gandirii. Nu doar ca nu se mai raporteaza la un set de valori, dar nici macar la propriile principii sau vise, lucru care mi se pare cu atat mai grav.
Declinul vine din faptul ca pana si persoanele care manipuleaza n-o mai fac constient, inteligent, ci doar pentru ca este un trend.
Dupa ce am citit postul tau m-am gindit cam asa: „In ziua un care va veti satura da minciuna veti descoperi ca ati devenit incapabili sa suportati sinceritatea”
Nu e pierduta orice speranta, zic eu.