Dor de mesteceni

Azi am simţit primul frig oficial de toamnă.

La mine toamna e sinonimă cu astenia, frustrările de pe urma numărării bobocilor, adaptarea la frig şi bucuria găsirii oricărui colţişor însorit. După ce trec primele zile de “calvar”, încep să visez cum aş STA cu săptămânile în casă privind de la geam ploile lungi (probabil la pensie o sa-mi împlinesc visul ăsta puţin absurd) sau plimbări lungi pe dealuri cu măceşi şi porumbari, prin păduri aurii de stejar, pe lângă vii cu struguri copţi, puţin sălbăticiţi şi tot aşa, vise alimentate din plin şi de amintirile copilăriei.

Acum doi ani, în ziua în care l-am cunoscut pe el, am văzut pentru prima oară o pădure întreagă de mesteceni. A fost ca o supradoză pentru iubitorul de mesteceni din mine, ceva neaşteptat de frumos, neînchipuit măcar şi inevitabil toamna a mai căpătat de atunci un vis, o decor căutat, un dor.

padure de mesteceni toamna, în drum spre Ciucaş, Măneciu, Prahova

în drum spre Ciucaş, Măneciu, Prahova

 

N-am să mint că trăind la oraş am multe goluri ce caută umplere, poate şi de aceea nu mă satur de munte, de natură, de mirosuri, sunete, culori ce n-au de-a face cu oamenii, de lumea în care nici dacă vreau nu mă pot concentra asupra problemelor.

Toamna e anotimpul ultimei chemări: vino să mă vezi înainte de-a fi totul pustiu şi alb! şi intru într-o panică nebună de-a mai face câte ceva înainte. Şi atunci realizez cât de puţine am făcut toată vara, cum am cântat ca un greiere bonom şi iresponsabil şi cum frigul mă încolţeşte ca o foame…

Şi nu ştiu cum se face că de fiecare dată când ajung la capătul puterilor, când nemulţumirea mă înrobeşte şi mă refugiez în planuri menite să mă pună din nou pe roate, mă trezesc în faţa unei fotografii ca cea de mai jos şi-mi spun: iată-ţi visele! Tuu… eşti ca visele tale, trăieşti pentru frunzele galbene ale fiecărei toamne şi nicidecum pentru a culege… tu vrei să colinzi şi să dormi sub mestecenii ăştia până când li se scutură şi ultima frunză aurie… şi da, e tot ce vrei toamna aceasta!

Mestecănişul de la Reci, Braşov

Mestecănişul de la Reci, Braşov

Mi-ar plăcea să mint că nu vreau nimic de la viaţă. Aş fi atât de liberă dacă aş scăpa de blestemul lăsatului ceva în urmă! Iar dacă va veni o vreme când nici o planetă întreagă de mesteceni nu va suplini nimicul tot mai mare, mai pot spera ca inima să nu suporte adevărul şi să-şi piardă iremediabil, minţile…

13 Comentarii

  • Ii simtisem mireasma inca inainte de a fi sosit oficial. Isi trimisese solii, un vant usor, cateva frunze ingalbenite si cazute pe trotuar, sa ne aduca aminte ca zilele toride vor lua in curand sfarsit, iar pepenii dolofani vor fi inlocuiti de dovleci, ciresele de struguri, limonada de must. Dar ea, fermecatoarea Toamna, a fost atat de smechera ca a pastrat blandetea si caldura soarelui, in schimbul unei promisiuni tacite ca ne va da ceea ce Vara, surata ei mai mandra, nu reusise sa ne ofera anul acesta.

  • Eu cred ca o sa ia parte de o toamna frumoasa….in care e musai sa fugi in natura. Acolo o poti simti cat e ea de lunga, acolo ii poti multumi pentru ragazul de a tine in frau iarna.

  • @Mike: cu cat vreau sa fug mai tare cu atat ajung sa fug mai incet… cam greu cu speranta intr-o toamna frumoasa si… fructuoasa.

    @Diana: Mi-ar fi placut si mie o padure de mesteceni aproape de casa, la mine pe dealuri era doar unul – poate de aceea am inceput sa fac o mica obsesie pentru ei :)

  • Oricât de mulţi mesteceni ar fi în jurul meu, nu cred că aş reuşi să ajung la supradoză, pentru că îi asociez cu pacea, gingăşia şi eternul feminin….Minunate imagini, mulţumesc!

  • @Ironicblonde: nici la mine n-ar mai fi supradoza acum, dar atunci…
    Si eu il asociez cu femeia si nu doar pentru coaja alba si delicata ci si pentru eleganta si aparenta fragilitate…

  • Scrisul tau imi da o stare speciala, desi am citit putin de la tine, insa citind acest articol am inteles ce stare imi transmiti. Ma faci sa ma intorc in radacinile mele, sa nu care cumva sa uit cat mi-s de adanci.
    Iar despre mesteceni ce sa mai spun?… Se spune ca fiecare om are un pom-frate. Iar pomul meu este mesteacanul…
    Multumesc.

  • Stau si-aMESTEC ENIgmatic
    Doua vorbe-n trei cuvinte,
    CombinanD Elucubratii
    Care mi se sparg in minte,
    Dar canD OR sa ias-afara
    Or sa-mbrace noi vesminte….

    Nu stiu daca galbenul ala miroase, dar sigur suna a fosnet in bataia vantului. Adevarul e ca, ma ia cu un dor de duca la poalele unei paduri, cu cort cu tot, si sa stau sa uit de mine pana la aparitia primului fulg de nea.
    Ca de obicei, si laic si like…
    😉

  • @Claudiu: o revenire foarte, foarte inspirata! Cred ca e vremea sa-ti mai faci un blog, cel de jocuri de logica si de cuvinte nu-ti pune in valoarea latura asta artistica.

    @Mali: chiar da, nici un cuvant nu se poate ascunde de Claudiu!

  • Multumesc pentru apreciere si incurajare, Claudia si Mali!
    Ramane de vazut, intre ce limite de timp disponil o sa ma zbat, astfel incat sa fac loc si de un al doilea blog.
    Nu zic NU, si nu zic NICIODATA.
    Din nou, mii de multumiri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *